Cât de mult contează prima impresie pe care ţi-o faci despre o persoană? Dar, mai ales, cât de mult suntem îndreptăţiţi să judecăm o persoană dupa prima impresie pe care o produce asupra noastră? N-are, fiecare om, dreptul la şansa de-a ni se arăta aşa cum e cu adevărat? Sau, nu avem noi dreptul să îi vedem pe oameni aşa cum sunt?
Mă feresc, cât de mult pot, să judec o persoană după o primă impresie. Mi s-a întâmplat să întâlnesc oameni care mi-au produs o primă impresie proastă ca, mai apoi, în timp, să-mi demonstreze, intenţionat sau nu, că prima mea impresie a fost una greşită. Şi m-am bucurat de fiecare dată când am avut răbdare să cunosc mai bine persoana respectiva (n-am să zic foarte bine, pentru că asta se întâmplă extrem de rar) şi să-mi dau seama că am de a face cu oameni care merită atenţie şi implicare. Probabil, s-a întâmplat şi să judec un om care mi-a făcut o primă impresie proastă fără să-i acord şansa de-a îmi arăta dacă greşesc sau nu. Desigur, în cazurile astea, nu ştiu dacă prima mea impresie reflecta realitatea sau nu.
Dar, pentru că există întotdeauna şi reversul medaliei, cea mai dureroasă situaţie mi se pare aceea în care prima impresie pe mi-o face cineva să fie una bună, chiar excelentă şi timpul să-mi demonstreze că am greşit. Fire încăpăţânată, probabil prea încăpăţânată, ţin cu dinţii de acea prima impresie bună şi nu accept că am greşit, ca prima mea impresie a fost una nerealistă decât după multe, multe dovezi în privinţa asta. Nu vreau şi nu pot (nu uşor!!) să accept că o persoană careia i-am dat voie să se apropie, nu merită deloc locul acela, “ în faţă ” în ochii mei.
Şi-acum mă întreb… de ce un om îmi face o impresie bună? Pentru că EU VREAU să-l văd aşa? şi, vrând aşa de mult, ignor semnele care-mi arată că greşesc?
Timpul… doar timpul poate răspunde… pentru că, întotdeauna, în timp, ne dăm seama dacă primele noastre impresii despre cei din jur sunt greşite sau nu… doar că, uneori, când îţi dai seama că ai greşit, recunoaşterea asta nu-ţi mai foloseşte la nimic.
0
Articol anterior
8 comments
Cât contează? De la mult la enorm.
Dacă vezi omul murdar și urât prima dată… îl cataloghezi neîngrijit și parcă nu ai vrea să îl vezi a doua zi.
Dacă se poartă urât cu tine… iarăși…
Dacă femeia sau bărbatul cutare e plan și nu îți atrage atenția cu ceva… gata, nu mai are șanse. Nici măcar nu îl mai ții minte după petrecere, dar dacă arăta mai bine un pic, ar fi fost începutul unei relații promițătoare.
Da, poate fi greșită, poate fi corectată prin cunoaștere pe urmă.
Dar de multe ori, fără o primă impresie bună, nu mai venim în contact cu acel om ca să îl cunoaștem mai bine.
E greu să mulțumești pe toți cu prima ta impresie, dar o atenție la aspect și comportament e mereu necesară.
Și pe bloguri, mulți judecă oamenii după un articol când intră pentru prima dată pe pagină; poate că dacă era oricare altul, ți-ar fi devenit cititor fidel… dar așa… a plecat.
Dacă ai spus o părere care i s-a părut tâmpită într-un comentariu… la fel.
Dincolo de orice, suntem oameni. Mereu o să judecăm, mereu o să criticăm.
Aspectul și prima impresie sunt mai ușor de reperat; după vine cunoașterea. Și când ai de ales din 100 de persoane… ei bine, mereu vor avea de câștigat cei cu prima impresie bună. Pentru că măcar știm că sunt niște persoane ne-leneșe, care s-au îngrijit de această impresie, care s-au chinuit, care au făcut măcar pentru o secundă ceva bine… de restul… nu știm decât contrarul deocamdată… deci ne-am risca mai mult cu ei.
S-ar putea sa ma exprimat eu putin gresit… cred ca vroiam sa vorbesc mai mult despre… a doua impresie, sa-i zicem… deci momentul deja de dupa acceptarea vizuala a unei persoane… o persoana care a trecut de primul pas, s-a apropiat de noi si ne-a creat o anumita impresie… aceea… cat poate fi de falsa? cat putem sa ne inselam? oamenii sunt capabili sa ne arate o fata care sa se muleze pe ceea ce ne dorim noi sa vedem… si ori sunt ei foarte abili in a manevra aparentele ori ne place noua sa ne lasam pacaliti…
Da, suntem doar oameni… doar-ul asta spune clar despre noi – suntem slabi, supusi atator slabiciuni… da’ macar sa fim constienti de asta si sa ne straduim sa le depasim… macar sa ne straduim…
Și la a doua vedere e greu.
Știi ce se zice, nu poți cunoaște un om nici dacă mâncați un sac de sare împreună.
Ne putem înșela mult și la a 10-a vederea. Un om reacționează altfel în societate, altfel în familie, altfel cu partenerul, altfel la muncă, altfel cu părinții. Plus că trebuie să treci prin multe… să îl vezi și la bucurie, și la nervi, și la tristețe, și la un mare necaz… noi oamenii suntem complecși, avem multe fețe… e ușor să cunoști un om dintr-un anumit punct de vedere. Mai greu din toate. Nu e vorba doar de păcălit… ci doar… nu am cunoscut toate contextele unui om; sau pe cele potrivite.
Impresia e una… cunoscutul e alta…
hmm … as spune ca-n ultimii ani simt imediat ce si cum. inainte, mai tanar fiind, mi se mai intampla sa ma las fermecat de ceva din exteriorul unei persoane … da’ de cand nu mai vreau nimic, nu mai pot fi „momit” cu nimic si deci pot merge lejer pe ceea ce simt. problema (mea) e ca de multe ori oamenii isi deschid sufletul cand sunt la necaz (sau au vreo problema) … si ulterior si-l inchid iar, invalidand astfel punctul initial de plecare (nu vreau eu sa iau cu forta daca nu mi se ofera). deobicei atunci e si momentul in care incep sa rationez si decid cat de fraier vreau sa fiu (unde „cat de” implica o limita care odata depasita nu mai permite intoarcere).
probabil capacitatile astea se formeaza doar in timp…
… e mult sa poti decide „cat de fraier sa fii”, asta ar presupune un autocontrol perfect, o rationalizare a tuturor lucrurilor nemailasand loc impulsurilor… nu stiu cat e de bine…
Prima impresie ar fi ca ai dreptate…..
Asta asa, ca te stiu de ceva timp.
Si acum, serios, toate relatiile umane. existente si, mai ales, inexistente, se bazeaza pe prima impresie. De la idile/cupluri la HR/cariere. Si m-as mai intinde…
Ok, si ce te face sa crezi ca ceea ce stii e realitatea? Ziceam ca purtam masti, mereu… crezi ca poti vedea dincolo de ele? Oricum, formularea mi-a placut, c-ai zis-o intr-un mod pozitiv… sau asa am simtit-o eu.
Cum ii ziceam Dianei mai sus, cred ca vroiam sa ma refer mai mult la o a doua impresie… deci impresia pe care ti-o formezi despre un om dupa ce i-ai dat voie sa se apropie, deci dupa ce a trecut testul primei impresii, aceea care poate fi doar vizuala…
e mai complicat…. uneori incepi sa vezi ce nu exista sau sa te convingi ca ceea ce-ti sare in ochi e doar o parere…
tot prima parere conteaza. restul e mai mult „asteptare” in concordanta cu prima impresie. nu observare obiectiva.
Comments are closed.