Nu vi se pare? Toate-s prea pe repede înainte zilele astea…
Primăvara a venit prea repede, după o ne-iarnă, cu zăpadă și frig sub limita normalității. Martie a trecut ca și cum nici n-ar fi fost, de-abia ziua mamei și-a mai făcut simțită prezența. Liliacul e în floare de la început de aprilie deja, anul trecut a înflorit de abia pe la final de mai. Aproape că ne-așteptăm să fie vară așa, peste noapte și magazinele sunt pline, toate, de ținute pentru anotimpul dezbrăcării.
Mi-ar plăcea ca timpul să treacă mai domol un pic. Să simțim că nu ne fuge pe sub picioare, că ne dă răgazul să ne trăim prezentul, nu să încercăm mereu să prindem de-un colț viitorul. Că ceea ce avem de rezolvat se află acum, aici, în ziua asta, nu mâine sau luna viitoare. Că planurile-s doar pentru a încununa un prezent, nu pentru a da un sens vieții, trăită doar în viitor.
Dar alergăm mereu după ceva ce credem că ne lipsește, nu? De obicei, un viitor care să se transforme într-un prezent mai bun decât cel pe care-l trăim. Și le trăim pe toate, așa, prea pe repede înainte. Să ne mai oprim, zic.
Fără planuri, fără așteptări, să ne trăim cu seninătate zilele de primăvară!
3 comments
Superb liliacul mov tivit cu alb! Al meu nici nu ştiu dacă mai trăieşte sau l-a sufocat ştevia, biete crenguţe plantate astă-vară…
Ai dreptate cu vremea asta… şi vremurile – parcă prea se duc înainte de-a veni! Ne scapă informaţii esenţiale, simt. Măcar la voi să fie un week-end frumos, aş vrea. @};-
Ehh, și prea suntem neputincioși, nu? Nici nu știu ce aș vrea.. să nu ne mai plângem, să luăm lucrurile pe care nu le putem noi schimba așa cum sunt, să nu ne mai împotrivim la orice… să trăim… weekend cu timp rece, dar activități multe, bine, zic. 🙂
Ideal ar fi să folosim tehnica Aikido în gîndire, dar nu oricine poate.
Comments are closed.