A nins azi. De fapt a început aseară. Priveam pe geam și vedeam cum se îmbracă orașul în haină albă și nu simțeam decât răceala iernii în suflet, chiar așa, lipită de calorifelul cald fiind. Dar încercam să mă bucur pentru bucuria Puștiului care, în curtea bunicilor, trăia cu fiecare fior al sufletului entuziasmul primei ninsori din acest an. Mami, ninge, ningeee (cu aceeași emoție, de parcă ar fi pentru prima oară)!!! Mda.
Montaniarzii nu sunt orice fel de oameni, mi-a spus azi cineva. Poartă în suflet ceva special. Și-am sperat, în acel moment, că e în mine o fărâmă de spirit de iubitor de munte… și-o să iau calea înălțimilor, ca să verific.
De drumuri fiind vorba… spre casă, străbătând orașul dintr-o parte în alta, m-am tot gândit că-mi doresc să fiu un om al drumurilor, că-mi lipsește mult, că e în mine-un dor de ducă veșnic viu. Și-apoi m-a întrebat cineva – ce planuri de călătorie ți-ai mai făcut? – și-am simțit așa un avânt, și-un freamăt, și-am înțeles, încă o dată, că plecările-mi sunt hrană vie…
Simt, tot mai acut, că-mi hrănesc sufletul cu ce n-aș vrea, că se-adună acolo prea multe frustrări și nemulțumiri, și răutate și resentimente, și veninul adunat nu se va transforma-n miere, ca-n poezia Testament a lui Tudor Arghezi. Internetul, cu tot ce-nseamnă el, și facebook-ul în special, toate par să pândească după colț, doar să te-nhațe, să te vâre în vârtejul ăsta despre care ai impresia că-i folositor, dar te lipsește de multe, de fapt. Simt că pierd, dând. Și vreau să nu mai cer, să nu mai caut.
Așadar, no internet connection să fie. Măcar 24 de ore. Să vedem, o să pot respira aerul rece de iarnă sau o să-mi simt degetele și mintea într-o febră nebună după conexiune la internet?!
S-auzim de bine, dragilor!
2 comments
Ei, vezi că toate se întîmplă cu un scop? 😉 3D-ul palpabil numit de unii „realitate” e totuşi incomparabil mai benefic decît 2D-ul sau 3D-ul pe sticlă. Zburdă, va fi bine! 😎
Eu sunt o fiica a verii, asa ca faptul ca a venit iarna nu ma incanta absolut deloc. Doamne, cat urasc vremea asta! Si dupa ce spun asta, incep sa ma simt vinovata, ca macar eu pot sta acolo, afara, in frig, ninsoare si pot simti pe propria piele fulgii. Lucru pe care altii si l-ar dori si nu-l pot avea. Dap, mi-am propus sa gandesc pozitiv (sau macar sa incerc) si sa vad lucrurile si din alta perspectiva. La faza cu dorul de duca, te inteleg perfect pentru ca de multa vreme nu am mai parasit Bucurestiul asta sufocant. Asa ca simt o mare nevoie de a-mi lua lumea in cap, dar din pacate, lumea trebuie sa mai astepte…
Comments are closed.