Atât am reușit să trăiesc cu calculatorul oprit, cu internetul de pe telefon pus pe off, cu legăturile cu lumea virtuală întrerupte. Patruzeci și opt de ore. Două zile. O fărâmă de viață.
Mă întrebați dacă am câștigat ceva, dacă am pierdut ceva? Cred că n-am pierdut nimic. De câștigat, am câștigat un pic de liniște. Un pic de detașare de care aveam mare nevoie.
Mi-aș fi dorit să rezist mai mult și pornind calculatorul m-am simțit ca și cum cedam unei ispite, nevrând s-o fac, totuși. Mi-am găsit o mulțime de scuze. Că trebuie să răspund la mailuri. Că trebuie să descarc fotografiile. Că trebuie să scriu pe blog. Că trebuie să văd ce-au mai făcut oamenii. O mulțime de trebuie care, de fapt, nu mi-erau absolut necesare.
Sâmbătă am mers pe dealuri, așa, dacă tot a venit iarna, dacă tot mi-e așa de greu să trăiesc anotimpul ăsta, m-am gândit să fac lucrurile altfel, să nu mai fug de ea, ci să-i vin în întâmpinare. Cu parazăpezii mei noi și cu bocancii care mi-au pus aprig la încercare toleranța la disconfort, am fost într-o scurtă tură de iarnă în împrejurimile Băii Mari, împreună cu crema asociației de ecoturism Opaițul Rodnei, oamenii ăștia care iubesc muntele și-și trăiesc viața ghidându-se după altfel de valori, după alte priorități. Și-a fost bine, tare bine. Îndepărtându-mă, toate și-au pierdut din acuitate și au contat mai puțin. Cu picioarele-n zăpadă, cu sufletul printre nori, sâmbătă mi-a fost bine, apoi duiminică mi-am revenit din febra musculară și-a fost doar o zi de stat cu Puștiul. Poate că iarna asta va trece altfel dacă voi reuși să o accept, dacă nu mă voi teme așa de mult de ea. Poate că voi reuși să-mi găsesc locul printre oameni, îndepărtându-mă de ei. Așa mi se tot spunea într-o vreme… trebuie să te îndepărtezi ca să te poți apropia. Pentru că doar așa poți avea o imagine clară. Poate că așa o fi. Poate.
Voi, vă e bine? Cât timp ați putea să stați departe de internet?
30 comments
Eu sunt bine, fericita…..DECEMBRIE este una dintre lunile mele preferate 🙂
As putea sta fara internet mult si bine, nu imi place sa fiu dependenta de ceva, vad dincolo de nori 🙂
Ce frumos e să zică cineva așa… eu sunt fericită! Chapeau!
Păi, dacă tot e o lună preferată, dacă tot trece așa repede, dacă tot e așa agitată, măcar să fie și frumoasă!
Eu am stat vreun an jumate, cînd m-am mutat la casă, că n-aveam posibilitate. Am înghiţit la mizerie televizată de mi-a venit cu greaţă, pînă am descoperit postul ăla de muzică pe satelit, da’ nici acolo n-am scăpat de kitsch-uri şi reclame. Partea bună e că m-am apucat de făcut/îmbunătăţit progrămele în perioada aia. Dar mi-au lipsit oamenii de departe cu care nu aveam altă legătură, activitatea pe forumurile tehnice mi-a stagnat şi am rămas mult în urmă cu noutăţile.
La programele teve am renunţat deja de doi ani, televizorul e mort tot cam de atîta timp şi n-am nici un chef să-l repar după o tentativă eşuată din care am înţeles ce piese de calitate execrabilă se vînd acum. Dacă aş vrea să intru pe satelit pe postul acela de muzică, ar trebui obligatoriu să folosesc tunerul TV de pe computer, deci fără computer nu se poate. Altceva nu am, decît poate să citesc – dar cu ochii distruşi şi lumina foarte slabă mi-e prea greu – sau să mă apuc de tricotat, că tot venise vorba la Ana zilele astea, dar problema cu ochii e aceeaşi. Să umblu pe străzi nu-mi vine, că n-am încălţări de stricat şi nici bani de dat pe pastile cînd m-oi răci. Ce să fac?! 🙁
Păi, cred că e de făcut diferența… între ceva care-ți face rău, ceva care-ți face bine. Ție, indiscutabil, internetul îți face bine. Și oricum, el e sclavul tău, nu tu al lui…
Tv-ul, aș putea și eu să renunț la el, chiar mă bate gândul, doar că nu-s convinsă încă să-l lipsesc pe Puști de programul cu desene animate…
Aşa e cu firele de păianjen care obligă la alegeri nedorite şi compromisuri. Şi de aici se poate isca o discuţie întreagă.
Computerul meu principal, cel cu 98SE, mi-e alături de peste şapte ani, zi de zi, ceas de ceas. Nici o fiinţă n-a rezistat atît. Nu ştiu dacă el mă iubeşte sau doar s-a învăţat cu mine, dar eu sigur îl iubesc, măcar pentru faptul că mă suportă de atîta timp…
Pînă la urmă, fiecare cum poate, nu…?
Eu nu pot sta departe si cu asta basta! Fac exact ca tine, imi inventez scuze si motive sa deschid laptopul desi mi-am promis mie insami sa n-o fac. Dar pana la urma de ce trebuie sa stau departe de ceea ce-mi place? 🙂
Știu perfect ce spui. Dar cred că e foarte important un echilibru. Eu simt, tot mai mult, că nu-l am, că internetul mă acaparează, că facebook-ul îmi răpește din viață mai mult decât vreau să dau, că-mi face chiar rău… tot să mă uit cine ce-a mai făcut, să aștept una, alta, să sper la reacții, să creez conținut… ahh, cred că deja e prea mult și nu mai văd linia roșie, care chiar și piuie…
De-asta zic…
Am uitat sa-ti spun ce bine iti sta asa, cu codite, ca o fetiscana! Parca ai fi sora mai mare a pustiului 😉
Mulțumesc frumos! Când merg în ture părul mă cam deranjează și e musai să fie ținut sub control că altfel mi se tot agață de toate… :))
🙂 Eu departe de internet aş cam putea să (mai) stau, că am antrenament, am (mai) stat mult şi bine (?!), da’ nu-ş’ cât ar putea za net să stea (de) departe! (insert here one point-me, zero-the internet!). Mai ales după o zi ca a de azi mi-e că, şi de mă ţin de(-o)parte, dau într-alte cele. Exemplificare: tocmai am participat la prima repetiţie pentru evenimentul ce va fi săptămâna viitoare, în calitate de omul potrivit la locul potrivit dar, totodată, înlocuind o persoană ce era să fie şi mai şi la potrivire decât mine, atâta numa’ că n-a fost. ÎÎhh… Săptămâna viitoare o să mai fie încă o repetiţie, parcă văd (de fapt, ştiu) că iar voi fi la locu’ potrivit numa’ că ar trebui să nu mai am şi dubla calitate de-a înlocui pe cineva! Faza e că la evenimentul propriu-zis cred că o să lipsesc cu succes, pen’că atunci voi fi la locu’ potrivit într-un alt loc; iacă, aşa pot rata unii includerea în Cartea Recordurilor, as simple as that (numa’ zic, nu că am vreo problemă cu asta). Cât p-aci să consider că toate astea se întâmplă cu un scop – echilibrul, definit extrem de simplu ca (-1), complementar lui (+1), adică eu mi-s miss’ing, mai bine zis o să fiu aka voi fi (lipsă, la numărătoare). Am zis. În rest, trăiască Bradul, că până ş-ăla-i cu ‘B’.
Deci antrenament trebuie, da? 😛
Da, da, trebuie, întotdeauna trebuie! Deocamdată, ne antrenăm pentru record, dacă vrei îţi dau detaliile, în caz că nu ştiai deja despre asta. Să nu uit să zic, big like pentru voi-ăia, oamenii cu lompaşu’ aaăă opaiţu’ sau cum îi zice florii ăleia, ştiu despre de pe vremea când asociaţia se înfiinţa şi eu le realizam una-alta, ei nu mă ştiu, eu doar ajutam pe cineva care ajuta pe cineva, cam atât era implicarea mea.
Eu as putea trai mult si bine fara net. Asta fac mai ales in concedii, fara sa simt nevoia sa mai verific un mail sau ce fac cunocutii (fie vorba intre noi nici nu am un job care sa depinda neaparat de verificat zilnic mailul).
Si eu vroiam sa-ti spun ca esti foarte draguta si ca ai iesti foarte bine in poze asa cu codite si cu iarna asta care nu-ti e pe plac :).
Am mai spus-o si o spun, nu am nimic cu iarna, dar cu perioada sarbatorilor da. Prefer zilele obisnuite, comune.
In rest, nu stiu daca sunt bine. Nu prea cred. Oscilez, trec de la o stare la alta foarte usor si parca fara voia mea.
O zi linistita!
Ahh, și tu ai vrea să facem un salt puternic direct în 2014, da? Dar de ce nu putem, dacă tot nu contează, chiar să considerăm zilele alea așa, comune? Eu știu că nu aș putea. Că, dacă m-aș preface că nu-i nimic deosebit, doar mi-aș plânge de milă și m-aș simți mizerabil… probabil că e în mine, ascuns, așa, un dor de sărbătoare reușită, cine știe…
Știi, citeam pe undeva azi, un lucru e cert. Sărbătorile vin. Sărbătorile trec.
Ce te-ar ajuta să fie un pic mai bine?
Dupa cum bine spui si tu, numai sa fie niste sarbatori reusite dar asta nu inseamna ca nu traiesc cu teama ca e posibil sa nu fie asa, si atunci ne-am intors de unde am plecat…
Astept sa treaca si sa povestim daca au fost sau nu reusite 🙂
Ma gandeam acum ca asta este fobie de sarbatori (oare chiar exista pe undeva ceva de genul 😀 )
Păi, și fobiile se tratează ele cumva. Noi de ce n-am putea?
Iti doresc sa tot repeti experientele de genul asta….nimic nu te poate incarca in asemenea mod , cu energie pozitiva , cum o poate face Natura.Cel putin pe mine.personal , iesirile in Natura ma umplu de bucurie si pozitiv.De n-as fi atat de ancorata in obligatiile mele , ieri m-as muta in varf de munte , unde nici pasarea cerului sa nu ajunga , dar-mi-te pas de om… 😀
Mie imi place iarna cand are zapada , nu floscaiala de aici sau de la ses , in general vorbind. Pe mine nu ma depreima mizeria iernii , ci ma aduce la pragul nebuniei nervilor….devin diabolica de-a dreptul…La fel si cand ploua.Categoric , sunt omul care iubeste vara.
Sa ai o iarna usoara si cat mai pe placul tau.
Aaaaa , si sa nu uit : pot sta departe de internet , am facut-o de atatea ori…cel mai super este acolo unde nu exista semnal , unde internetul nu a ajuns si unde telefonul mobil a capotat la datorie…acolo imi place! :)Si daca am langa mine oameni dragi , internetul poate sa dispara. 🙂
Simt și eu o presiune ciudată. Nu știu când, cum, dar încet, încet, se instalează și-n mine o lehamite de lumea nebună în care trăim și-mi doresc tot mai mult izolare, departe de gălăgie, în natură. Ieșirile mie îmi sunt prilej de oboseală fizică, de liniștire sufletească, de calmare mentală… un fel de terapie, cred.
Oamenii, da, ei sunt cei care pot să substituie orice. Că, de fapt, și pe net, tot pe ei îi căutăm…
Si eu simt nevoia de linistea aia in care sa auzi cum creste iarba si…cu toate astea , nu pot ignora „metafora” care spune ca omul este animal de turma 😀
Tot așa, despre echilibru este vorba. N-ar trebui nici să fim în vârf de munte, dar nici atât de dependenți de tehnologie. Cred că toată viața despre asta e, despre lupta de-a fi într-un echilibru… 🙂
Anual ar trebui sa facem cate o cura de dezintoxicare. Cred ca am fi cu totii mai linistiti si relaxati.
Una pe an? Zic una pe lună și tot nu cred că-i destul… 🙂
Ei, daca sunt plecata in vacanta cel mai probabil nu ma apropii de net.Nici nu am timp. Acum am si o defectiune la blog deci clar cateva zile voi sta departe de scris. Se poate si fara, de ce nu?
Ghinduțo, aia cu vacanțele e cea mai tristă, de fapt… că te duci să fii departe de lumea ta, să vezi altceva, să simți altceva… și vrei musai să fii prezent pe rețele de socializare, să bifezi ceva, să dai un check in…
Se poate și fără, cu siguranță că se poate, și ferice de tine că ești printre cei ce pot! Eu, încă nu mi-am testat limitele, dar ele există și nu-s așa cum le-aș dori…
Ufff…avand in vedere ca si la birou am internet si desi incerc tot timpul sa ma abtin sa nu intru pe facebook si pe blog, tot mai scap cateva minute. 🙁 cum fac acum de exemplu. Deci sincera sa fiu nu stiu cat timp as rezista, ca sa zic asa.
Ai putea încerca. Un exercițiu nou. O zi de weekend departe de internet. De tot.
Sunt chiar curioasă cum ți-ar fi.
Eu stau fara net cat trebuie… Anul asta, spre exemplu, a trebuit doar vreo saptamana si ceva…
Imi place in pozele tale ca iarna arata a iarna. Aici, la noi, iarna – chiar daca se simte a iarna – arata a vara.
Tocmai, că discutăm de alegere voluntară… să alegi tu singur să te lipsești de net. Nu că nu ai putea să-l accesezi… ci că nu vrei. Dar, dacă poți păstra un echilibru, ceea ce zic eu pare aiurea…
Ei, e iarnă în poze, că-s pe dealuri, departe de oraș. În oraș, n-avem nici noi zăpadă. Și tare bine e așa. Să fie iarnă pe munte, pe pârtii, și-n oraș să fie primăvară… zero șanse, nu? 🙂
Nu stiu altii cum sunt…ori cum o fi pentru ei.
Ce-ti pot spune eu e ca… acea zicere „trebuie să te îndepărtezi ca să te poți apropia”…e doar o vorba. Nu se aplica mereu. Testand-o, poti avea surprize. Odata indepartat, nu mai exista cale de apropiere. Nu pentru ca tu n-ai vrea ori n-ai putea, ci pentru ca inima nu mai poate, nu mai stie. Nu mai vrea. Iar am divagat 🙂
Imbratisari in zi frumoasa! Cu drag pentru tine si al tau Marc.
Nu-mi place iarna, dar ca o Margeluta vesnic contradictorie ce sunt, ador sarbatorile de iarna. Daca nu ar fi ele, nu stiu cum as putea sa suport lunile astea chinuitoare. In plus, mi-e cam dor de iernile copilariei mele, la bunici, cu lemne trosnind in soba, mere si gutui coapte pe plita, tataie tragandu-ne pe sanie, mamaie crosetand ciorapi de lana. Un vis! Nu putem sa facem o petitie, un miting, ceva, ca dupa Craciun sa intram direct in vara, cam prin iunie, asa?
In legatura cu dependenta de internet, facebook and co, eu am perioade cand nici nu ma uit la calculator, daramite sa-l mai si deschid! (Ce-i drept, scurte si rare!) 😛 Dar recunosc, si nu ma incanta deloc chestia asta, ca petrec mai mult timp decat mi-as dori/e necesar pe internet. Sar din link in link si cand ma uit la ceas, realizez ca s-au dus deja 3 ore si nu stiu cand si unde?! Cam greu cu echilibrul asta!