Să trăieşti frumos printre oameni…

Suntem oameni. Cu toţii. Chiar dacă sunt mulţi chemaţi, puţini aleşi… chiar dacă ne asemănăm în multe privinţe şi ne deosebim în şi mai multe… chiar dacă ceea ce e greu pentru unii, pentru alţii e uşor… în esenţă e un semn de egalitate între noi toţi – suntem oameni. Doar oameni.
Indiferent că credem într-un Dumnezeu atotputernic şi atotştiutor şi ne trăim viaţa ghidându-ne şi conformându-ne unor reguli create şi impuse cu un anumit rost – de prea multe ori un rost care face mai mult rău decât bine -… indiferent că nu credem, sau că nu avem decât credinţe aparente… esenţa constă, de fapt, în modul în care alegem să trăim, separat de motivaţiile care ne mână paşii…
Cât timp alegi – şi totuşi mă întreb o clipă dacă e vorba de o alegere sau de o caracteristică personală – să trăieşti frumos, restul sunt detalii…
Să trăieşti frumos… după mine, nu-s reguli prea multe şi nici nu e vorba de conduite morale extreme, de docrine respectate c-o stricteţe impusă, nu una naturală… nu înseamnă să vezi doar într-o direcîie, anulându-le pe toate celelalte, nu înseamnă să accepţi şi să te supui doar pentru că aşa e o rânduială sau alta… să trăieşti frumos ar trebui să însemne să reuşeşti să faci lucrurile pe care simţi că doreşti să le faci, să trăieşti fără să-ţi încalci propriile crezuri – desigur, dacă le ai -… şi tot ceea ce faci să nu afecteze într-un mod negativ pe cei din jur. Cred că e singura regula cu adevarat importantă. Nu ţi se poate cere să iubeşti pe aproapele necondiţionat, doar de dragul unei sintagme… sau să-l iubeşti aşa cum te iubeşti pe tine… din start această regulă presupune existenţa unui sentiment, chiar de iubire proprie… ce faci atunci când nu-l ai? Sau când nu vrei să-l ai? Lupta împotriva propriei firi chiar n-are sorţi de izbândă…
Cu adevărat important cred că e doar să-ţi pese de modul în care acţiunile şi tot ceea ce faci tu afectează pe cei din jur. Binele tău să nu însemne răul altuia. Mi se pare simplu şi chiar uşor de urmat. În teorie. În practică, lucrurile sunt cu mult mai complicate. Dar, în rest, cred că nu există reguli… nici moralităţi absurde, nici prejudecăţi, nici reţineri faţă de gura lumii… ce-i gura lumii dacă nu doar vorbă în vânt, şi cât de mult ne împiedicăm de ea, totuşi…
Să trăim frumos ar trebui să însemne să trăim liber – liberi printre oameni, nu departe de ei. O libertate mentală, emoţională, în gândire, gesturi, fapte… o libertate care să folosească împlinirii personale… să te ajute să simţi că trăieşti. Că TRĂIEŞTI, nu doar că exişti, respiri, mănânci, dormi…
De fapt, cât din timpul vieţii noastre trăim şi cât doar existăm?