Încă pot să-mi fac palma căuș și să mi-o umplu cu un obrăjor bucălat de-a lui. Fac asta în fiecare seară când îl privesc cum doarme și pielea lui fină de copil încă îmi vorbește despre inocență și candoare. Și tare bine e. Chiar dacă el începe să fie supărat pe faptul că e copil și lumea copiilor, uff, cât de grea este, și-ar vrea să fie adult de pe o zi pe alta. Deh, nu știe el și doar singur poate învăța cum stau lucrurile.
Azi împlinește șase ani și șase luni. Nu e nici mult, nu e nici puțin. E doar firesc. Nu-mi mai pot imagina cum ar fi fost să nu fie, și nici nu-mi doresc. E drept că-mi pare că până acum a fost partea mai ușoară și că ceea ce ne-așteaptă – mi-ar plăcea să ne văd în viitor, peste zece ani, să zicem, el adolescent și eu mamă de adolescent – o să fie înzecit mai solicitant, o să fie ceea ce-l va forma și pregăti pentru viață. Pot doar spera că drumul o să ne fie lin. Sau că vom avea tărie să-i facem față orice ne-ar scoate în cale.
Între timp, să o luăm la pas. Agale, nu? Zile senine să fie.
5 comments
Putere să fie, de-a trece peste zilele înnorate, că fi-vor şi de-astea oricît ne-am zbate contra lor! 😉
Iar pentru cele senine şi însorite, simţire să fie, de-a se bucura de fiecare clipă în parte cu-aceeaşi candoare acum şi peste zeci şi zeci de ani… 🙂
După semi-diabolica mea gîndire, aş fi scris articolul ăsta la şase ani şase luni şi şase zile, numai aşa ca să-i fac ghiavolului în ciudă! 😛 :))
S-aveţi infinite bucurii împreună! O săptămînă uşoară, frumoasă şi călduroasă! :-* >:D<
Mno, numai bine că nu m-am gândit la așa ceva, oricât de interesant ar suna asocierea aceea de trei ori șase… altfel, tocmai îmi zicea că a aflat el de la școală că Iisus e stăpânul nostru și s-a bătut el cu cineva rău – mascat, mami, echipat în costum metalic – și a căștigat. mno.
Păi numai unu’ ca mine se poate gîndi la chestii de-astea. 😀
Dacă ajunge să conştientizeze de la vîrsta asta că sîntem cu toţii sclavi – indiferent ai cui – înseamnă că rasa umană nu mai are nici o şansă de evoluţie. Dacă într-adevăr a existat personajul respectiv şi nu e doar o invenţie menită să ne „corijeze” comportamentul, atunci ar trebui privit numai ca un învăţător, unul care arată şi explică oamenilor diferenţa dintre bine şi rău dar le lasă în final posibilitatea de a alege. Stăpîn, nu!
Lupta cu răul e mult mai subtilă în viaţa reală decît a înfrunta un mascat în costum metalic. Dar are timp să înveţe – e doar un copil, nu…? 😉
Da, doar un copil. Pentru mine e mai greu, că sunt doar o mamă. :))))
Ce, tu încă te mai lupţi cu mascaţii…? 😛 :))
Comments are closed.