Scrisoare pentru fiica mea

Draga mea fetiță,

E prima oară când scriu aici pentru tine, fetița mea, a noastră. Ești o mică ființă foarte energică, un mic dragon. Așa te-am poreclit pentru că ai personalitate de pe acum, mi-o arăți de-acolo, de la căldurică, din burta mea, unde te simți, sper, protejată și iubită. Așa cum ești deja. Iubită, dorită și așteptată. După primele luni foarte grele emoțional, dar mai ales fizic, în care m-am simțit mai mult pedepsită decât binecuvântată, inima mea a ajuns acum să bată altfel, în ritm cu inima ta, cu dragoste, acceptare și multă nerăbdare. Atunci când dai din mâini și din picioare, adică aproape fără întrerupere în fiecare zi, lumea mea se clatină, se reașează, lucrurile se agită în jurul meu și-apoi se liniștesc, căpătând o altă ordine. Tu devii centrul universului și toate celelalte stau la rând ca să-și găsească locul în această nouă lume în care învăț să fiu.

Ești plămădită din iubire și n-ai cum să nu fii iubită tare. Ești iubită de părinții tăi și ești iubită de fratele mai mare, Puștiul. Bucuria și entuziasmul lui pun pace în sufletul meu. Modul în care-i strălucesc ochii de drag pentru tine, deja, e aproape ireal. O să fii cea mai iubită soră mai mică și nu mi-aș fi putut dori ceva mai mult de atât. Puștiul face planuri pentru cum te va ține în brațe, te va plimba, te va duce la grădiniță și te va apăra. Își imaginează cum o să fii alături de el, peste niște ani, destul de mulți, când el va urma cursurile școlii de șoferi, la care deja visează. E minunată bucuria lui și-mi umple sufletul. Sunt recunoscătoare că o să-l ai ca frate, sunt recunoscătoare că o să te aibă ca soră.

Draga mea dragă, îmi tremură sufletul de temeri și nesiguranțe și-n același timp, de drag și de emoție. Simt că sunt, din nou, martor al unei minuni pe care nu pot s-o cuprind, s-o înțeleg în imensitatea ei. Și nu se întâmplă pas cu pas doar în trupul meu, ci și-n sufletul meu, în sufletul tatălui tău, în sufletul fratelui tău. Aduci așa de multe în viața noastră. O umpli, o transformi. O faci să fie așa cum, nu ne-am dat seama decât ajungând aici, trebuie să fie. Existența ta ne învață un alt fel de-a fi. Unii pentru ceilalți, mai mult decât fiecare pentru sine.

Draga mea fetiță. Un kilogram și 37 de centimetri de copil la 26 de săptămâni de sarcină. Tu trebuie doar să-ți vezi acum de cursul devenirii tale, să crești acolo în burtică, să te pregătești pentru marea întâlnire cu această lume (care, rămâne vorba între noi, nu-i o lume nici roz, nici banală, doar că-i lumea în care ne e menit să fim, într-o formă cât mai bună a noastră, a fiecăruia) și să nu-mi dai așa de multe emoții și frici și momente de panică, că deh, sunt doar o mamă cu inima făcută purice de spaimă că ceva ar putea să nu fie în regulă. Să fii bine, c-apoi le-om duce noi pe toate împreună. Nu sunt pregătită, desigur, pentru ceea ce trăiesc sau pentru ceea ce urmează, dar acesta-i drumul nostru împreună și-o să-l parcurgem cât de bine o să putem. N-o să fiu o mamă perfectă, n-o să fim părinți perfecți, nici vorbă, sunt așa multe de reparat, de acceptat și învățat, dar tu vii în viața noastă cu așa de mult sens. Ești darul lui Dumnezeu, al vieții, pentru noi, oameni imperfecți cu suflete împovărate, cu bagaje emoționale grele și ne bucurăm și suntem recunoscători pentru bucuria și împlinirea care ni se dă.

Te iubim, fetiță dragă!