Scrisoarea de 8 ani

La mulți ani, Puștiule!

Ai împlinit opt ani azi și eu îți scriu această a opta scrisoare de ziua ta – da, îmi doresc să fie un obicei de care să nu mă despart în nici un an – din mijlocul unui iureș greu și de înțeles, greu și de explicat, la finalul unui proiect în care am pus, așa cum fac de obicei, tot ceea ce sunt, tot ceea ce pot.

Când mă întrebi de ce fac toate lucrurile pe care le fac, de ce alerg într-o parte și-n alta, de ce simt nevoia să fiu implicată în activități, de ce sunt aproape mereu într-o viteză pe repede înainte, îți tot răspund în multe cuvinte. Încerc să îți explic, sau, poate încerc să îmi explic mie. Că e nevoie să simt că sunt utilă. Că îmi doresc să găsesc ceva ce caut, dar nu pot defini. Că tot ceea ce fac e pentru că am nevoie să fie sens, chiar dacă nu văd clar, bine definit.

De fapt, e simplu. Vreau ca lumea să fie un loc mai bun. Și dacă pot și eu să fiu o părticică din procesul de schimbare în bine a ceva, nu vreau să stau deoparte.

Asta îmi doresc și pentru tine. Să nu vrei să stai deoparte. Să cauți. Să fii chiar mai temerar decât sunt eu și să încerci. Să faci lucruri. Mici, mari, nu contează. Dar să le faci punând acolo emoție și autenticitate și răbdare și înțelegere. Ahh, multă înțelegere, să poți accepta ceea ce nu depinde doar de tine și nu poți schimba, să poți trece prin foc și sabie și totuși să mergi mai departe, să poți să vezi seninul din întunericul în care sunt uneori îmbrăcați oamenii, să poți iubi chiar și atunci când totul pare inutil și nejustificat.

Aș vrea, Puștiule, să fii bine. În felul tău. Așa, temător. Așa, extrem de sensibil, de parcă te-ai lua la întrecere cu mine într-ale sensibilităților. Așa de senin și de curat la suflet. Așa încăpățânat, curios, răzvrătit. Așa de copil. Așa de frumos și bun și drag. Vreau să fii bine. Să fie viața o aventură pentru tine. Din care să înveți, mereu să înveți ceva. Despre tine, despre cei din jur, despre lume, despre emoții, despre sens.

Știu că nu vei avea mereu parte doar de bucurii și de drumuri line. Că-n firescul vieții sunt de toate. Și la toate, așa cum vor veni, să poți să le faci față, asta sper. Să rămâi senin și-atunci când o să fie furtună. Să rămâi drept și-atunci când viața te va forța să te încovoi. Să fii tu, întreg, în cea mai bună variantă posibilă.

Mulțumesc, Puștiule frumos, Marc. Să fiu mama ta e o călătorie înspre un sine mai bun, sper mult acest lucru. Simt că învăț, alături de tine, să fiu mamă, să fiu om, să fiu. Da, mai ales, învăț să fiu. Grea lecție, nesfârșită lecție. Și sunt recunoscătoare pentru acest drum al nostru, în comun, pentru această dragoste pe care o revarși asupra mea. Te iubesc, copil frumos. Tare te iubesc.