Oriunde ai fi, ești unde trebuie!

by loredana
8 comments

Scria acest mesaj pe un tricou Mândra Chic. Mi-a tresărit sufletul citindu-l, cu ceva vreme în urmă, în a doua mea zi la Untold Cluj, o zi foarte grea, cu multe dezamăgiri și lucruri care păreau toate a-mi spune – nu ești acolo unde trebuie, e fără sens ceea ce încerci să faci, și încă multe de-astea deloc încurajatoare. Și tot uitându-mă la tricoul acesta, mi-am zis că, poate nu reușesc eu să văd mai departe de timpul prezent, care-mi pune bețe în roate și că trebuie să am răbdare să înțeleg rostul lucrurilor, direcția pe care trebuie să o urmez, ceea ce trebuie să accept, să învăț, să înțeleg.

Nu e ușor să cerni printre frustrări, să reușești să vezi ceea ce e bun, în ciuda faptului că totul pare a fi potrivnic. Nu e ușor să te simți optimist când simți că pierzi controlul, că lucrurile se întâmplă pe dos, că panica dă târcoale. Nu e ușor să rămâi încrezător, senin, determinat.

Oriunde ai fi, ești unde trebuie, cu atât mai mult cu cât, de fapt, mergi pe un drum care nu e previzibil, despre care nu știi unde duce. Și dacă nu ești conștient de locul în care trebuie să fii, oriunde ai fi, e ok, nu? Nici un drum nu e greșit atâta timp cât nu știi unde trebuie să ajungi, zice pe undeva în Alice în Țara Minunilor.

Nu știu unde trebuie să fiu. Chiar nu știu. Nu știu dacă e bine, dacă e firesc sau, dimpotrivă, e anormal. Mi-a zis cineva zilele astea – Loredana, tu nu ești chiar un om obișnuit... Și-a sunat și de bine și de rău. E bine să fii diferit, să mergi contra curentului, insistând să ai un drum al tău, bazându-te pe intuiție, pe ceea ce partea emoțională din tine spune, mai mult decât ascultând de vocea rațiunii. E bine, cumva aducător de sentiment de sens, într-o lume care pare foarte fără sens. Însă, în același timp, e greu, e o presiune puternică, o împotrivire continuă la ceva ce te trage să te aliniezi, să te conformezi, să te așezi în rând cu mersul lumii.

Nu știu cum sunt. Unde sunt și de ce sunt. Nu știu nici de ce nu mi-e ușor să mă adaptez, să accept, să mă mulțumesc. Nu știu dacă e bine, nu știu dacă e rău. Caut, rătăcesc, caut. Nu știu ce găsesc, dar, cumva, nu mă opresc. Continui să caut. Mai crezând, mai căzând. De mai sus, lovindu-mă mai rău, nu știu până când.

Da, sper că sunt acolo unde trebuie. Și că o să-mi dau seama de acest lucru cândva, cumva.

oriunde ai fi, esti unde trebuie

0

S-ar putea să-ți placă și

8 comments

Drugwash 26 august 2016 - 16:57

Nu întotdeauna e vorba de unde ci şi de cînd. 😉
Dacă-ţi iei concediu în decembrie ca să mergi pe litoral la plajă, se poate spune că locul e potrivit, doar timpul e un pic greşit. 🙂
Dar nu, nu prea putem şti dinainte nici unde şi nici cînd să ne aflăm – nu întotdeauna. Aşa că orbecăim cu toţii în cea mai mare parte a vieţilor noastre, într-un haos din ce în ce mai (voit) ordonat. În lipsa unei Maşini a Timpului – tot înainte! :-bd
No, huguleţ! >:D<

0
Reply
Loredana 28 august 2016 - 08:55

Orbecăim, cam asta e concluzia cu care, oricum, nu ne putem împăca. Nu ne e ușor să acceptăm că nu suntem noi cei care dirijăm sforile vieții noastre. Deh, ne vrem cunoscători a toate și în stare să rezolvăm orice. Pe naiba.

0
Reply
Drugwash 28 august 2016 - 09:03

La voi plouă? Că prea ţi-s cenuşii gîndurile într-o dimineaţă însorită de duminică. 🙂

0
Reply
Loredana 28 august 2016 - 09:47

Plouă, da. Chiar dacă e soare afară.

0
Reply
Drugwash 28 august 2016 - 10:10

E păcat mare să priveşti o zi frumoasă cu ochi trişti. 😉
Hai că se rezolvă ele, lucrurile, la vremea lor. Dă-le o şansă. Şi dă-ţi şi ţie o şansă! @};- %%- >:D<

0
Bia 26 august 2016 - 22:29

Cât de mult îmi place „zicala” asta!! Vreau și eu un tricou (sau căniță?!) pe care să scrie treaba asta :))

0
Reply
Loredana 28 august 2016 - 08:57

Cred că se rezolvă ușor, pe cana ta poți scrie chiar tu… iar tricourile Mândra Chic le găsești în online… Cum ziceam, poate că nu știm noi unde trebuie să fim. Și-atunci, suntem acolo unde trebuie, pe drumul nostru, așa, bun, rău.
Toate bune, Bia călătoare!

0
Reply
Studio Galati 29 august 2016 - 06:29

Oricum ,omul in general nu are astampar . Cand este intr-un loc ,i se pare ca nu e locul lui acolo ,ca vrea o schimbare ,dupa ce realizeaza schimbarea ,de cele mai multe ori se gandeste ca era mai bine inainte . Asa ca ”bun ,rau ,mergi pe drumul tau ” . 🙂

0
Reply

Lasă un comentariu