SkirtBike Baia Mare. #ziuabiciclistelor am numit-o. Pentru că așa și e. În Baia Mare, e singurul eveniment urban anual dedicat biciclistelor.
Povestea a început în 2012, cu o primă ediție timidă de SkirtBike Baia Mare, cu 100 fete participante și încă vreo 50 de băieți, când încă nu știam nimic despre bucătăria internă a organizărilor de evenimente. Dar a fost magic. Oamenii s-au simțit cuprinși de bucuria de-a face ceva împreună, s-au simțit uniți într-o poveste și… am continuat. Și anul acesta s-au înscris 400 de fete și coloana întreagă a fost de peste 650 bicicliști. Woow.
Șapte ani. Șapte zile de duminică de iulie, cu șapte ediții de SkirtBike de vară, plus o primă ediție de toamnă anul trecut, în cadrul Maramureș Balloon Fiesta.
SkirtBike nu transformă orașul, nu-l schimbă și nu-l face, peste noapte, bike friendly. Dar arată că se poate face și altceva decât bâlci, că oamenii se adună – mulți chiar, că șapte sute nu-i puțin deloc – la un eveniment organizat strict voluntar, cu bani extrem de puțini. De ce o fac? Ca să-și etaleze fițele? O fi și asta. Dar zău, orice pădure are uscăciuni, se zice. Și atunci, sutele acestea de bicicliști și bicicliste care vin și pedalează în coloana SkirtBike… chiar pot să fie toți reduși la sintagma #evenimentdefițe? Nu, zic că nu. Participă la SkirtBike bicicliste de zi cu zi din oraș, familii cu copii care de abia au învățat să stea pe o bicicletă, bicicliști sportivi, doamne cu vârste respectabile – de ani de zile vine o doamnă care face zilnic distanța Săsar – Baia Mare pe bicicletă, adică câțiva zeci de kilometri în fiecare zi. Și da, participă și fete care văd evenimentul un moment bun de etalare a parfumului prea strident sau a atitudinii extravagante. Dar, cum ziceam, pădurea e plină cu de toate, așa cum e și firesc.
Și dacă sunt fete care urcă pe șaua unei biciclete doar o dată pe an, când împrumută o bicicletă ca să pedaleze la SkirtBike, zău că mi se pare un mare plus față de alternativa de-a sta cu un smartphone în mână, în fața unei limonade, pe o terasă. Că-i forțată sau nu, participarea măcar e reală, kilometrii aceia parcurși pe bicicletă sunt reali. Și o fi puțin, o fi mult, măcar s-a trecut pragul de la nimic spre… ceva. Și ceva-ul acesta se transformă adesea din excepție în obișnuit. Știu fete multe care n-au pedalat vreo bicicletă în viața lor înainte de SkirtBike și le văd acum, nu doar ocazional, cu bicicleta în oraș. O mămică a unei fetițe care a câștigat anul trecut o bicicletă roz la tombola SkirtBike a venit anul acesta la mine și mi-a zis – uite, Loredana, m-ai făcut să învăț să merg pe bicicletă. E puțin lucru? Zău că nu-i deloc puțin. De la an la an, numărul de fete care folosesc bicicleta crește. Real. Și evenimentul Skirtbike are un aport în asta.
Asta face Skirtbike. Ăsta-i sensul evenimentului, pentru asta, an de an, strâng rândurile cum pot și mai merg o ediție înainte. Că nu-i deloc ușor. Alergătura după parteneri, să putem oferi biciclete la tombolă, mai mult decât altfel de tot felul de premii… nu-i ușoară. Anul acesta am avut patru biciclete pe care le-am oferit fetelor (de la Bicicletele Pegas, partener SkirtBike în toată țara și de la partenerii din Baia Mare – Drurelax, ApiLand și OnSki&Bike Centre), anul trecut am avut trei, acum doi ani am avut șapte, etc. Sunt niște cifre reale, totuși, niște biciclete în plus în oraș, biciclete care sunt folosite, zi de zi, sau doar în weekend, dar sunt folosite. Uitați-vă la acest material video. Vorbește de la sine despre sutele de bicicliste, despre energia, entuziasmul, culoarea, bucuria pe care SkirtBike le aduce.
Desigur că-mi doresc un oraș cu infrastructură pentru bicicliști. Sigur că detest bordurile prea înalte sau lipsa rastelelor pentru biciclete. Nu-mi face plăcere să-mi leg bicicleta de stâlpi, copaci sau garduri. Sigur că aș vrea piste de bicicletă, să pot face ocolul întregului oraș pe ele. Baia Mare e un oraș absolut minunat, eu îl iubesc din tot sufletul, aici e acasă. E bike friendly? Nu e. Dar cred cu tărie că o să fie, că schimbările vor veni, pas cu pas, că o să ajungem, în 5, 10 sau poate 50 de ani, la o cultură a mersului pe bicicletă, ca în țările vestice. Dar deh, avem altă istorie, avem alt mers al lucrurilor.
În plus, cred că doar fiecare dintre noi, personal, putem fi parte din schimbare. De pe margine, de unde observăm lucrurile, le analizăm, tragem concluzii, nu se schimbă. Cred că dacă fiecare ar face un pic mai mult pe pătrățica lui mică, nu doar pentru el, dar și pentru ceilalți, am trăi într-o lume mai bună. Și cei care nu se pot abține să se uite strâmb și să critice, sper doar să facă ei înșiși lucruri folositoare și pentru alții, sau dacă nu, să-și înghită propriul venin, că nu-i de folos.
Cum influențează SkirtBike aceste nevoi, lipsuri, probleme? Păi, tocmai așa cum zic, prin fiecare persoană care alege, într-un moment sau altul, să facă lucrurile diferit. Să coboare din mașină și să urce pe șaua unei biciclete. O zi pe an sau în mod regulat. De-asta se fac în toată lumea, și-n țările extrem de bike friendly, evenimente și marșuri și întâlniri cu tematică biciclistă. Pentru că ajută, pentru că duc la schimbare, la îmbunătățire. Asta cred, de asta merg înainte.
Și în fiecare an, efortul pentru SkirtBike e unul consistent, evenimentul nu se face de la sine. Cere timp, cere energie, cere bani. La fiecare ediție scot bani din buzunar să acopăr unele cheltuieli… și simt că are sens. Ca în fiecare an, și acum am încercat ca parteneriatele făcute să rezulte în câteva biciclete pentru fete și nu în sponsorizări cu bani sau alte premii. Dar costurile de logistică tot au existat, așa că pur și simplu am plătit personal materialele pentru ateliere – vopsele, pensule, materiale pentru moriștile de hârtie, plus limonada și alte lucruri mărunte, dar multe și necesare.
În fiecare an facem sute de moriști. Manual, una câte una. Ca să promovăm și altceva decât baloanele din latex. 400 s-au făcut anul acesta la atelier și-au costat cam 400 lei, bețe, carton, accesorii.
Cei de la Aqua Carpatica, ca în fiecare an, ne-au asigurat sticlele de apă plată pentru eveniment și le mulțumim că ne sprijină. Nu doar pe noi, ci și pe celelalte orașe care organizează SkirtBike.
Andana Pan, care sunt cu noi chiar de la prima ediție, ne-au făcut cutii cu prăjiturele. Nu o prăjiturică, ci patru-au fost în fiecare cutie. Zău că-i admirabil efortul de-a le ambala pe toate individual, de-a le personaliza pentru SkirtBike și de-a le oferi fetelor participante.
Cei de la Inside Media ne tipăresc materialele de câtiva ani, ne fac tricourile pentru voluntari și alte accesorii necesare. Prețios ajutor.
Asociația Nod și-o mână de artiști pregătesc mici obiecte cu tematică biciclistă, ca să arătăm că munca realizată manual merită apreciată, că putem avea ca suveniruri sau mici bijuterii și altceva decât lucruri făcute pe bandă rulantă în China.
MaximStudio își face în fiecare an timp să ne-ajute cu partea de foto, video, sonorizare. Pentru că știu și ei că-i un eveniment fain, care merită implicare.
Aproape în fiecare an încercăm să ajutăm o cauză, un proiect social, ceva. O vreme am oferit biciclete unor fete care provin din medii defavorizate. Anul ăsta am făcut altceva, am strâns bani pentru o fetiță care are nevoie de o sumă mare de bani pentru o operație.
Sigur că mă dor multe lucruri. Criticile celor de pe margine, veșnicii nemulțumiți. Fetele care trag doar la premii, ca muștele la… ce vreți voi. Sau altele, multe, inevitabile, probabil. Sigur că-mi pică rău când văd că munca noastră nu-i nici apreciată, nici respectată. Și mă supăr și mă doare și mă întreb de ce nu mă opresc. Și-mi răspund tot eu, când văd în jurul meu, uneori mulți, alteori extrem de puțini, oameni cu adevărat faini. Care merită, care se implică, care înțeleg. Și pentru asta continui. Pentru asta sunt recunoscătoare, pentru asta mulțumesc, pentru asta încă cred.
Așa că, da, sunt mândră de evenimentul ăsta pe care-l organizez așa, printre picuri, cu o mână de oameni care-și rup mici bucățele din timpul și energia lor ca să ne iasă, cu partenerii pe care reușesc să-i implic și să-i conving de necesitatea acestui proiect, cu autoritățile locale care vin în fiecare an în întâmpinare și-mi dau autorizațiile necesare.
Cred că merităm aplauze, da. Cred că merităm să ni se spună, mulțumesc, fetelor, faceți ceva grozav pentru comunitate. Pentru că ne pasă, pentru că schimbăm ceva pe pătrățica noastră mică. Pentru că facem un eveniment cu oameni și pentru oameni, fără vreo implicație politică, fără vreun interes material. Un eveniment onest, curat, asumat, colorat, vesel și frumos.
Așadar, povestea merge mai departe. Atâta timp cât o să simt că are SENS.
Fotografii: Diana Cherecheș, Kinga Kalmar, Zoltan Kalmar
