Ștrumfesc magie la miez de noapte

by loredana
7 comments

E ora două noaptea (sau dimineața) și eu ștrumfesc magie.

Cu-n ochi la ușă și cu ambele urechi ciulite înspre camera unde Puștiul doarme, împachetez cadouri. Am inima strânsă, și de emoție, și de teamă. Teamă să nu cumva să-l trezesc, hârtia de împachetat foșnește cam tare, banda de lipit scârțâie, parcă fiecare lucru pe care pun mâna scoate zgomote stridente, tocmai în ciuda mea, să-mi facă misiunea mai grea. Emoție pentru că acesta-i momentul când simt că salvez ceva din Crăciunul pe care nu-l iubesc și nu-l aștept. Pentru el, copilul de opt ani care încă crede în Moș Crăciun.

(Da, știu, există atâtea păreri câți oameni în privința acestui subiect și fiecare consideră că opinia lui e cea corectă, că e bine, că nu-i bine, că e minciună, că e nedrept, etc. Noi așa am ales, ca el să creadă în magia aceasta, în povești cu zâne și spiriduși și în Moș Crăciun. Cât o fi să creadă. Apoi, vom face față la ce-o veni.)

Ștrumfesc niște magie pentru el. Mă străduiesc să fac lucrurile cât de speciale pot, știu că-i place mult să fie cadourile împachetate frumos și-i strălucesc ochii la gândul surprizelor care-l așteaptă dincolo de panglici și hârtie colorată. Va dura mai puțin de un minut până va desface toate ambalajele, dar bucuria aceea senină de copil merită.

Anul acesta încă crede că Moșul se va strecura pe undeva, în liniște, și va așeza lângă brad cadourile pentru el. Nu insist ca el să creadă, dacă vine vremea să n-o mai facă, am să-i explic cât voi putea de bine. Am să-i spun că magia există dacă crezi în ea, că oamenii prin iubirea lor creează magie, că Moș Crăciun există în fiecare dintre noi și se regăsește în faptele bune pe care le facem pentru ceilalți, că nu-i nevoie să fie un personaj de basm, ci unul real, din viața de zi cu zi. Cred că așa am să-i spun. Și sper că el va continua să creadă în gesturi frumoase, în oameni și bunătatea lor. E tot ce-mi doresc.

Ștrumfesc niște magie în miez de noapte și simt că e ultimul an în care fac acest lucru.

strumfesc magie

0

S-ar putea să-ți placă și

7 comments

Maria 24 decembrie 2016 - 12:33

Nu e ultimul an. La mine e al 23-lea….Si ce daca stim ca ….stim si ca… Iubirea, asta e magia. In fiecare an nu se mai asteapta sa gaseasca sub brad… si cand gaseste, e acelasi copil, poate chiar mai fericit! Nu cred ca magia „expira la data de…”
Craciun cu bucurii!

0
Loredana 25 decembrie 2016 - 16:49

Da, așa e, și-n anii ce vor urma, darurile își vor găsi loc sub brad. Dar cred că e ultimul an în care el crede că Moșul le aduce…
Bucurie și la voi, mulțumim!

0
Drugwash 24 decembrie 2016 - 13:06

Da, ideea de „Moş Crăciun” e cea importantă, nu personajul în sine. Fiindcă, uite, în cazul nostru Moşul e de fapt o blondă tînără, frumoasă, deşteaptă şi inimoasă, capabilă de mult mai multă magie decît poate îşi închipuie. 🙂
Aş fi vrut să spun ceva mai profund şi sensibil, dar am capu’ mare după pălinca de aseară. :”> Căci da, a trecut Moşu’ pe la mine mai devreme şi mi-a adus magie şi spirit de Crăciun. 🙂
Sper ca şi Moşu’, la rîndul lui, să-şi primească „jucăria” dorită, să i se întoarcă bucuria pe care o dăruieşte mereu celorlalţi. 😉
Sărbători fericite! :-* >:D<

0
Loredana 25 decembrie 2016 - 16:52

Întotdeauna e mai ușor să faci pentru alții, decât pentru tine însăți…
Dar, cine știe, toate-s noi și toate-s vechi și toate vin și trec. Gata, înapoi la viața reală unde nu-i musai să mimezi încrederea în urarea Crăciun fericit.

0
Drugwash 25 decembrie 2016 - 16:59

Depinde de la cine vine. Nu întotdeauna e nevoie să mimezi, unele urări chiar sînt sincere, din suflet.
Să vă fie bine! :-* >:D<

0
Ana. 24 decembrie 2016 - 20:57

Nici mie nu-mi place Craciunul in mod deosebit pentru ca: 1) nu-i am aproape de mine pe cei pe care mi-i doresc; 2) am pierdut niste oameni pe drum si nu-i pot inlocui cu nimeni si nimic; 3) mi-a ramas in suflet durerea-fantoma a unor Craciunuri triste care acum nu ma lasa sa ma bucur de prezent.
Revelionul nu-mi place absolut deloc, mi se pare absurd sa ma bucur ca a mai trecut un an…
Iubesc insa colindele de Craciun si zapada (atunci cand este).
Craciun fericit!
Ana.

0
Loredana 25 decembrie 2016 - 16:57

Zile cu bucurie, Ana! Cât și cum se poate, cu bucurie să fie. Și Revelionul să fie mai mult în început nou, decât un sfârșit. 🙂

0

Comments are closed.