Violența n-ar trebui să existe în lumea copiilor. Nici în lumea adulților, de fapt, dar, cu atât mai mult, în lumea copiilor. Ori de care ar fi ea, fizică, verbală, psihică. Și totuși… Vrem ca pruncii noștri să fie oameni…
oameni
-
-
Dintre toate lucrurile de pe lumea asta, în viața mea cred că există, clar, indubitabil, o singură certitudine. Puștiul. Faptul că sunt mama lui e singurul lucru clar, sigur, de necontestat, din viața mea. Mi-e colac de salvare, mi-e sprijin…
-
Uneori mi-e incredibil de greu să fiu printre oameni. Oameni apropiați, oameni cunoscuți, cu care-ar trebui să socializez, să vorbesc, să fiu… se coboară în mine, nu știu de ce, nu știu de unde, o stare de tristețe absurdă, copleșitoare…
-
… nu la radio, ci pe net. Avem la îndemână, pentru fiecare pas pe care îl facem, tehnologia care ne permite să anticipăm, în destul de mare măsură, ceea ce urmează. Suntem mereu conectați atât cu lumea de lângă noi,…
-
… asta aș zice că mă reprezintă pe mine. Mă ia valul repede, mă duce departe, mă poartă pe sus și-apoi, când mă trezesc din visare, dau de pământ. Azi dimineață, prea de dimineață, într-un mijloc de transport în comun…
-
… pentru că sunt ca și împăratul care plânge cu un ochi și cu celălalt râde. Și-aș cânta și-aș jeli, în același timp. Și sunt încântată și dezamăgită. De oameni. Și știu că e firesc să fie așa. Așadar, mulțumesc!…
-
N-am mai fost de mult prin București, cam de prin 2008 când vizitele în capitală mi-erau legate de muncă , adică scurte și pe fugă. Nici cea de-acum n-a fost mult diferită, a fost tot în interes de loc de…
-
Scriu iar în tren. De data aceasta călătoresc spre București. Da, voi fi două zile în capitală. Plec de la o zăpadă de poveste – nu, nu dintr-alea care-mi plac mie – și sper să fie primăvară pe-acolo, pe la…
-
Așa cum i-am promis Andreei, o să intru în horă și-o să joc leapșa lui 11. Azi, 11 martie, 11 lucruri, 11 întrebări… Deci, reguli: Mulțumește celui/celei care te-a pricopsit cu sarcina asta. Andreea, să fii sănătoasă, mulțumesc frumos. Scrie…
-
… pe-aici adunate! M-am gândit să vă mai arăt, din când în când, ce mai găsesc eu interesant atunci când am timp de răsfoit bloguri sau situri: Aici am găsit o idee de vacanță care îmi toarnă entuziasm de-a dreptul…
