Azi simt să zic iar așa…

… pentru că sunt ca și împăratul care plânge cu un ochi și cu celălalt râde. Și-aș cânta și-aș jeli, în același timp. Și sunt încântată și dezamăgită. De oameni. Și știu că e firesc să fie așa. Așadar, mulțumesc!
Oamenilor din viaţa mea…
Cei care mi-au arătat pe ce drum să merg şi pe ce drum să nu o iau…
Oamenilor a căror implicare sau interes a fost flacăra vie care m-a obligat să merg mai departe…
A căror nepăsare şi ignoranţă mi-au întunecat calea şi m-au forţat să schimb direcţia…
Oamenilor din viaţa mea…
Cei care mi-au arătat cum să trăiesc şi cum să nu trăiesc…
A căror delicateţe şi afecţiune m-au înălţat la sentimentul plenar al victoriei…
A căror josnicie m-a obligat să mă ridic de jos și să continui…
Oamenilor din viata mea…
Care mi-au arătat cine sunt, care m-au făcut să înţeleg ce anume nu sunt…
A căror încurajare şi încredere m-au susţinut cu hotărâre şi m-au îndemnat cu blândeţe…
A căror blam, dezamăgire şi neîncredere m-au împins spre hotărâri mai bune…
Oamenilor din viata mea…
Cei care m-au învăţat ce e iubirea, prin înălţare dar şi afundare…
A căror dragoste şi deschidere mi-au făcut visurile să devină realitate…
A căror respingere nu m-a împiedicat să cred…
Oamenilor din viaţa mea…
Vă mulţumesc.
Postul e scris demult, aici.