Nu știu, poate sunt eu, de felul meu, o veșnic nemulțumită, poate nimic nu reușește să mă debaraseze de poverile pe care le port, poate nu mai sunt eu capabilă să simt, să accept, să trăiesc bucurii, cine știe, dar zău că mă simt de parcă s-ar scurge toate înlăuntrul meu, așa, pe pereții goi, reci și însingurați ai sufletului. Degradându-se.
Acum un an, acum câteva luni, nu mi-aș fi făcut nicidecum planuri să fac o călătorie spre Finlanda – din circuitul ce începe mâine, e punctul cel mai îndepărtat însă nu unicul – și doar ideea mi s-ar fi părut fascinantă. Și-acum urmează să plec. Și eu mă simt de parc-aș avea legate ghiulele de suflet. Și, probabil, așa și e.
Pe traseul ăsta pe care-l știu din minte, pas cu pas, de ceva vreme, o să mă poarte picioarele în zilele ce urmează. Doar că, nu știu dacă și sufletul o să vină cu mine. Că prea e prizonier fără lanțuri.
9 comments
eu zic sa-l iei cu tine…sufletul… vă va fi mai cald impreună
Drum bun, Frumușica! Și gânduri bune în călătorie…
Mulțumesc! Iau cu mine gândurile bune, ele-mi țin mai de cald decât reușește să o facă propriul meu suflet… dar mă străduiesc să fiu, să simt, să trăiesc. Că mă uit în jur, realizez prea bine cât de mult merită, câtă valoare are faptul că sunt aici… și vreau să și simt, chiar vreau. 🙂
Eu sunt convinsa ca odata ajunsa acolo vei redescoperi alaturi de tine, sufletul tau…si il vei simti vibrand in acelasi ritm cu trupul tau! Sa te distrezi si sa ne incanti cu poze!
Mă străduiesc. Mulțumesc, Ana! Mulțumesc mult!
Ştii că nu-i voie cu arme la graniţă, aşa că lasă ghiulelele în dulap încuiate şi tu ia doar sufletul uşor cu tine. 😉
Have a safe trip and hurry back home. Hugs!
Mda, cam așa doar că… nu mai sunt granițe, deci nici opreliști…
Atunci inventează tu graniţe pentru poveri şi leapădă-le acolo. 😉
Distractie. Sa stii ca Finlanda e tara visurilor mele. Sper sa reusesc sa ajunge si eu pe acolo, e de vis. Cel putin din poze.
E mai mult trăire decât distracție… sau o fi și asta o formă de distracție, cine știe…
Comments are closed.