Terapie

by loredana
13 comments

Mă gândesc că, atunci când lucrurile nu merg bine în viața ta, atunci când simți că ești copleșit de prea multele griji de zi cu zi și ai sentimentul că nu mai găsești calea spre o atitudine încrezătoare, cel mai bun lucru pe care poți să îl faci e să privești spre lucrurile acelea care-ți fac sufletul să vibreze, spre seninul din viața ta. Bine, întotdeauna mai există și varianta cealaltă, să îți ascunzi capul sub o pernă, să tragi obloanele în jurul sufletului tău și să te izolezi într-o lume de tăcere în care nu pătrunde nimic. Nimic rău și nimic bun. Și, deși-mi zic că e o variantă rezonabilă – și ahh, ce bună ar fi o depresie aducătoare de uitare a tot și a toate – și cochetez cu ideea, mă ascund de mine și de lume o vreme, mă prefac a nu simți și sper că astfel o să treacă… starea asta nu poate dura, la mine, prea mult. Mă simt forțată de mine însămi să ies din ea, să caut soluții, să privesc peste zidul nepuțintelor și să merg înainte. Și mi-e bine așa. Că, uneori, din cele mai întunecate locuri se zăresc alea luminoase.
Așadar, știu că sunt și-n viața mea cenușie lucruri senine, așa, neumbrite, ca și cerul de dincolo de nori, și de-acolo încerc să-mi refac resursele ca să pot continua. Puștiul e cel mai important, desigur. Probabil că el e piesa care face ca întreg angrenajul vieții mele să funcționeze. Doar existând, el e ceea ce mă obligă să rămân pe linia de plutire și să nu încetez să cred că, oricât de aiurea ar fi, tot mai rămâne ceva de făcut, tot mai e o soluție și, clar, n-am dreptul să mă opresc. Tot ce pot să-mi permit, sunt scurte pauze, de viață.

DSC09533

Apoi, celelalte lucruri care-mi dau speranță sunt lucrurile pe care simt că aș vrea să le fac, că aș putea să le fac. Mă străduiesc să privesc dincolo de piedici și să am orizontul senin, să cred că șanse există. Mda, mi s-a tot spus, de ceva ani, că, atât timp cât trăiești, mai e o șansă. Zilele astea, într-un moment de-ăla întunecat, mi s-a strecurat în minte ideea unui nou proiect și-am simțit că vibrează iar viața în mine. Poate că nu o să iasă dar… chiar și pentru faptul că mintea mea lucrează atunci când mă simt la pământ, tot sunt recunoscătoare. Că, mă uit la mine și îmi dau seama că, oricât de jos aș coborî, am puterea să mă ridic și să o iau de la capăt și să cred. Da, asta mi-e cel mai important, faptul că pot să cred.
Pe voi ce vă ajută să treceți peste momente grele, să faceți față problemelor și să continuați să credeți?

0

S-ar putea să-ți placă și

13 comments

Drugwash 8 februarie 2013 - 12:53

Nu ştiu dacă e ceva mai mult decît instinctul de conservare. Poate, pe undeva prin subconştient, o fi ideea că cineva, undeva, cîndva, ar putea avea nevoie de ajutorul meu. În rest, inerţia bine însiropată în je m’en fiche. 🙂

0
Reply
frmshk 10 februarie 2013 - 15:13

E instinct, clar e. Dar nu doar atât, așa cred și eu. Cred că ne ajută tare mult să simțim că ceilalți au nevoie de noi. Ăsta ne-o fi rostul, poate.

0
Reply
Drugwash 10 februarie 2013 - 17:24

Da, cam cu gîndul ăsta îmi îmbăt căderile: că poate avem rost, pentru alţii.

0
Reply
Andrew 8 februarie 2013 - 13:05

,,Mai adanc decat mine in mine insumi este gandul. El imi da bucuria – daca mi-o poate da ceva„ CN
Deoarece exista multa rautate, ura, invidie, nepasare in jurul nostru, ma face sa cred in binele ce intrerupe sirul nostalgic si depresiv al realitatii, transformadu-l in putere.
Am putere sunt vindecat, sunt slabit deci continuu.

0
Reply
frmshk 10 februarie 2013 - 15:14

Nu știu cum și de ce dar pe mine nu invidia și răutatea din jur mă doare. Ci propria mea neputință. De-a face lucrurile altfel, mai bine, de-a găsi calea aia, s-o simți că e bună, etc.
Eu nu cunosc vreo rețetă minune care transformă depresia în putere… dar da, e clar, continuăm.

0
Reply
cotos 8 februarie 2013 - 13:07

Ma gandesc mereu ca la altcineva sigur e mai greu si probabil nu se smiorcaie ca o mica … Asta imi da curaj si de obicei imi iese 🙂

0
Reply
frmshk 10 februarie 2013 - 15:16

Uite, eu cred că asta nu funcționează. Ăsta e șablon. Cred că fiecare dintre noi ne confruntăm cu cele mai mari probleme, pentru că sunt ale noastre. Faptul că ne-ascundem în spatele ideii că altora le e mai rău, nu schimbă propria situație cu nimic. Așa cum, nici gândul că altora le e mai bine, nu m-ajută. Așa că, singura cale e realitatea, zic.

0
Reply
ella 8 februarie 2013 - 19:15

Gandul ca-s cateva persoane dragi, pentru care merita sa lupt, sa caut solutii…sa merg inainte. Ca-s niste oameni care au nevoie de mine, si au nevoie sa ma stie ok.
Si planurile de viitor, pe care nu am ajuns sa le indeplinesc. Da, si gandul ca am o mie de lucruri de facut, o mie de planuri nerealizate, o mie de idei neduse la capat.
Toate astea ma ajuta sa ma ridic de fiecare data.
Capul sus, Lore!!! Cand dai detalii despre nou proiect??

0
Reply
frmshk 10 februarie 2013 - 15:17

Da, oamenii dragi sunt un fel de resort pentru ei. Eu ne obligă, nu la modul propriu, să mergem înainte. Că de-am fi doar noi pentru noi…
Despre proiect, doar să mai prindă un pic de contur.
Mulțumesc, Ella.

0
Reply
Mira 8 februarie 2013 - 22:31

Să ştii că proiectele cele mai frumoase vin exact în aceste momente. Aşa că, mergi înainte cu acel proiect şi pune-l pe picioare. Este important să faci acele lucruri care vin din pasiune şi pe care le vei susţine cu multă bucurie şi cu un entuziasm nebun. Atunci şi când te crezi doborâtă de tot şi te vezi în momente întunecate, de fapt nu o să te mai laşi pradă lor, nu o să le mai bagi în seamă. Încearcă, vei avea mari surprize să constaţi cât de mult contează să lucrezi la un proiect care îţi place la maximum şi îţi dă viaţă.
Iar puştiul tău este o dulceaţă de copil, faptul că ai lângă tine o asemenea fiinţă care te iubeşte exact aşa cum eşti tu ar trebui să te facă să zâmbeşti zi de zi şi să nu mai dai importanţă urâtului. Da, ştiu, urâtul este peste tot, dar de ce să nu privim mai mult spre frumuseţe care nu lipseşte din jurul nostru. Uită-te cu mai multă atenţie în jurul tău şi caută să descoperi frumuseţea. Este acolo, să ştii! 🙂

0
Reply
frmshk 10 februarie 2013 - 15:21

Ei, Mira, unele probleme nu-s de genul ălora pe care poți să nu le bagi în seamă. Crede-mă, nu-s un om care se împiedică de mărunțișuri, și încerc să fiu și unul care nu își plânge de milă.
Cât despre surprize… nu mai e o surpriză. Proiectele la care am lucrat, sau la care lucrez, sunt așa, guri adevărate de viață. Doar că… mă mănâncă cu totul și asta iar e o problemă… :))
Mulțumesc. Puștiul e, clar, superlativul din viața asta. Dar el e, dincolo de bucuria și satisfacția și toate alea bune, și copilul care are nevoie de o viață. De un drum pe care eu trebuie să îl creionez, ca lui calea să-i fie mai ușoară. De acolo pornesc altele, grelele, multele..

0
Reply
Ana Q. 9 februarie 2013 - 14:28

Eu incerc sa ma gandesc asa „it`s just a bad day/some bad days…and not a bad life” si de regula functioneaza si imi da boost-ul ala de incredere ca lucrurile vor lua o turnura pozitiva.

0
Reply
frmshk 10 februarie 2013 - 15:24

ei, mai fac și eu uneori așa dar iese greu… că, pe a doua zi, doar se adună…
uneori încerc să mă gândesc la ce-ar putea să fie cel mai rău… adică dacă ceva nu merge bine, care e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla… mă împac, măcar parțial cu gândul acela și apoi parcă mi-e mai ușor să mă iau la trântă cu viața…

0
Reply

Lasă un comentariu