Zilele petrecute în Italia au fost, contrar așteptărilor mele, un adevărat festin gastronomic. În mod firesc, masa nu e o prioritate în excursiile mele low budget, mănânc puțin, pe unde pot, cât de repede și ieftin. Și merg mai departe. De data aceasta, nu știu cum s-a întâmplat dar n-a fost așa. Deloc.
Deși vizita, la Milano, a debutat cu un meniu McDonald’s, înghițit pe fugă, nu atât din cauza foamei cât a privirilor cumplit de deranjante ale grupului de bărbați indieni – sau ceva de genul – care erau așezați în fața mesei noastre (de-abia găsisem și noi una liberă) și ne priveau ca și cum ar fi fost ancorați în fața unui televizor la care rulează o emisiune de-a dreptul pofticioasă care-i face să saliveze. La propriu.
La Torino, în schimb, lucrurile au trecut în extrema cealaltă și familia de români care ne-a fost, pentru un scurt timp, gazdă, ne-a așteptat cu niște porții sănătoase de lasagna și tiramisu, făcute în casă, în stil italian, gustoase rău. Și cu căpșuni, da, da.
Într-o seară, la Emporio Gastronomico, un loc demn de numele pe care-l poartă, papilele noastre gustative au pornit într-o aventură autentic italiană, aromată, condimentată și apetisantă.
Am început cu un preparat specific zonei Ligurice, o chestie care se numește Farinata, cu un gust special, neașteptat de bun dacă e să ne gândim că e realizată din ingrediente extrem de reduse – făină de năut, apă, ulei și sare. Presărată cu puțin piper deasupra e un deliciu, nu alta. Mi-a plăcut tare mult.
Apoi am gustat un ceva care se numește… ahh, habar nu mai am cum se numește, știam de-atunci că voi uita numele dar… asta e, gustul nu l-am uitat. Un fel de baghete crocante umplute cu o brânză fină, cu prosciutto deasupra și foarte aromată. Un deliciu.
Pizza pe care-am dat-o gata – că, deh, nu m-am putut abține, la ea acasă fiind – a fost o cinque formaggi, cu brânză multăăă, abundentă, cu un gust… perfect. Un pahar de vin alb lângă, a întregit seara și loc de desert – care, vă spun sincer, te făceau să salivezi doar privindu-le – n-a mai fost. Într-un fel, m-am bucurat, că mi-era teamă de mine, de cât aș putea mânca în regatul acela al genului de mâncare care-mi place mie. Și altora. Multora.
Pasticeria, de la micul dejun, a fost apetisantă și c-o putere de atracție pe măsura diferitelor culori, forme și arome. Brioșe, checuri, tarte, foietaje, biscuiți… o abundență de dulce asezonată cu-n pahar de suc proaspăt de portocale și… nimic mai potrivit pentru a începe o zi însorită în Torino.
Înghețata, ahh, înghețata italiană, ce mai, încă n-a fost detronată de vreo altă înghețată, nu în mintea mea, cel puțin. Am servit un trio delicios – cioccolato, fior di panna și gianduia, ultimul fiind un preparat specific zonei, un amestec de lapte caramelizat, cacao și alune, combinație care se regăsește și-ntr-un tip special de ciocolată în Torino, Pernigotti, (aruncați o privire pe site, așa, de dragul artei, măcar…).
Cum, cum să nu savurezi Italia? E dulce, aromată, picantă, arzândă, vie.









13 comments
Nepotrivit moment mi-am găsit să intru la dietă! Întîi Anca şi bunătăţurile turceşti, acum tu cu bucătăria şi patiseria italiană. Ahhhh!!!
Mda. De-acum, hai să ne hrănim cu privirile, vrei? De mâine dimineață, dietă!
De voie, de nevoie, tre’ să mă ţin de ea. Buzunaru’ gol, frigideru’ gol, capu’ gol (noroc cu fesu’ gros, că-i acoperit şi nu se vede 😛 )…
Mi-ai intors pe dos papilele gustative..Trebuie sa mananc cv, altfel mor de foame 🙂
Ai trecut momentul critic, deci e ok…
De fiecare dată când își citesc articolele te admir. Cred că am și mărturisit asta prin vreun comentariu. Astăzi te cert puțin. Puteai doar să povestești, nu să adaugi și poze… Sau dacă ai ținut atât de mult la ele, să fi scris și tu mai devreme, când încă mai era deschis la cofetăria de peste drum. 🙂
Vă mulțumesc frumos. Nu mă simt deloc demnă de admirație…
Adevărul e că Italia excelează la capitolul ăsta. Probabil Franța o fi un concurent pe măsură dar știu prea puține despre asta. Încă…
O, da, asta e Italia de care mi-e dor! 😀 Şi acum mă gândesc la salatele alea, la focaccia, la îngheţate… aşa este, nici eu nu le-am găsit rivale… mmm, doamne ce de bunătăţi. Citind despre îngheţată şi privind poza, nu ştiu de ce am făcut asta, pentru prima dată m-am surprins înghiţind în sec. 😀
O, da, deja și mie! 🙂
Mno, dăm o fugă la o înghețată? N-aș vrea să rămâi așa, cu pofta poftită și nesatisfăcută… 😛
crimă şi pedeapsă, mai ales că eu nu am mâncat încă…
Dostoievski cred că nu prea mânca el prin Italia… :))
s-ar putea să ai dreptate 😉
Cu adevarat festin gastronomic. As incerca si eu din toate 🙂
Comments are closed.