Voi aveţi vreun prieten?

by loredana
10 comments

Să fii un prieten bun pentru cineva e ceva ce se învaţă? Şi când e prea târziu pentru o astfel de lecţie? Credeţi că există o vârstă până la care se crează prietenii – de alea durabile – şi după aceea gata, nu se mai poate?
Mi-am zis mereu că eu ştiu şi pot să fiu un prieten bun pentru cineva deoarece sunt extrem de loială într-o astfel de relaţie, deoarece îmi pasă mult ca persoana respectivă să fie mulţumită de relaţia dintre noi – uneori cred că duc chestia asta la extrem şi uit că, de fapt, nu să-i oferi totul cuiva e important ci să-i oferi ceea ce are nevoie  – deoarece acel cineva se poate baza pe mine pentru că sunt acolo, oricând, etc.
Dar cred că mă înşel. Şi nu ştiu cum, nu ştiu unde. Însă toate marile mele eşecuri în ale prieteniei asta îmi spun. Că, poate, de vină e faptul că nu ştiu eu să fiu un prieten bun pentru alţii şi nu neapărat că ei, ceilalţi, n-au vrut, nu au ştiut, nu au reuşit să fie un prieten bun pentru mine.
Am scris de multe ori despre prietenie, mai ales la începuturi şi am în spate o istorie destul de complexă în domeniul ăsta, n-am de gând să reiau acum acel fir însă… fiind lucruri care-mi tot dau bătaie de cap mi-aş dori să le găsesc nişte explicaţii. Să fie lucrurile un pic mai uşoare. Sau măcar să pară mai uşoare.
Pentru mine prieteniile sunt preţioase. Dar, poate tocmai pentru că văd eu lucrurile aşa, sunt dificile. Cineva-mi spunea, de curând, că are foarte mulţi prieteni tocmai ca să se asigure că, dacă are nevoie să stea de vorbă cu cineva, sau să îi fie cineva alături, şi un prieten nu e disponibil, să poată apela la altul. Că aşa e cel mai bine, să fie cât mai mulţi chiar dacă asta presupune că sunt toţi la o anumită distanţă. O fi şi ăsta un punct de vedere şi poate că funcţionează pentru altcineva dar nu şi pentru mine. Mi-am dorit întotdeauna să am prieteni apropiaţi, genul ăla de prietenie din filme, în care cei implicaţi împart de toate, de la lacrimi şi sfârşituri de lume la împliniri şi bucurii extreme. Poate mi-am dorit prea mult, de-asta n-au ieşit lucrurile aşa. Dar tot cred că un prieten înseamnă mai mult decât o cunoştinţă, decât un amic, decât… încă un om pe lista de telefon, facebook sau mai ştiu eu ce.
Un prieten e un om de care îţi pasă. Cu care eşti sincer. Căruia îi vrei binele. Pentru care eşti capabil de sacrificii. Un om pe care-l simţi aproape. Pe care eşti dispus oricând să îl ajuţi. Căruia ai curaj să îi spui ce te deranjează. De care nu te ascunzi. Nu te prefaci. Ai încredere şi deschidere. Te bucură bucuriile lui dincolo de necazurile tale.  E omul căruia îi dai fără să ceară. Drumul către el nu e niciodată lung.
Stă în puterea noastră să ne alegem prietenii sau doar timpul e cel care hotărăşte?
” Prietenii mei nu sunt mulţi, dar sunt nenumăraţi. ” – Nichita Stănescu. Aşa mi-ar plăcea şi mie să pot să spun. Dar nu pot.
Voi aveţi vreun prieten?

0

S-ar putea să-ți placă și

10 comments

Drugwash 29 iulie 2012 - 21:58

Drumul către el nu e niciodată lung.

Pe naiba nu e! Cîte sute de kilometri, ia zi? Eu mă dau cu capu’ de pereţi că n-ajung pînă-n Bucureşti la Mihaela care şi-a rupt mîna, să-i duc două portocale şi-o floare, deşi ne-am cunoscut tot pe net şi ne-am văzut de două ori, acum cîţiva ani. 🙁 Ce să mai zic de Sabina care-i ba la Cluj ba la Maramu’ tot prin zona ta… Şi crezi că nu te trezeai şi tu pînă acum cu un „vino să mă iei de la gară”, dacă era aşa de simplu? N-am ajuns nci la Ana pe cînd era în ţară, darămite acum la mii de kilometri distanţă…
Poate că lucrurile nu stau chiar aşa cum crezi. Sau dacă aşa o fi, poate nu sînt de vină motivele pe care ţi le imaginezi.
Pentru mine, sînt prieteni toţi cei cu care stau de vorbă mai mult de un „salut, ce faci, la revedere”; cel puţin pînă să apară probe că nu merită acea calitate. Într-un început de relaţie de prietenie, cineva trebuie să facă primul pas, să dovedească dorinţa de implicare. Dacă fiecare aşteaptă ca celălalt să facă pasul, atunci mai greu să pornească ceva. Ştiu că e riscant însă totuşi prefer să cred în „innocent until proven otherwise”.
Vrei să vorbim pe tema asta? Am toată noaptea la dispoziţie. 🙂

0
Reply
frmshk 30 iulie 2012 - 20:39

Ei, mă gândeam la altfel de distanţă şi tu ştii asta…
Da, precis, lucrurile nu stau aşa cum cred eu dar nici nu reuşesc să înţeleg cum ar trebui să fie…
Cum ziceam, e normal să vedem lucrurile în mod diferit şi accept asta… da, am putea să tot discutăm mult şi bine şi degeaba… 🙂

0
Reply
Drugwash 30 iulie 2012 - 20:55

Distanţa fizică mă deranjează pe mine cel mai tare; restul e ca şi cum n-ar fi fost vreodată. Am un teleportor extraordinar, drept în suflet se opreşte. De înţeles, nu trebuie să înţelegi, ci doar să simţi fără să-ţi fie teamă de asta. Şi tre’ să le mai dăm de lucru şi domnilor securişti însărcinaţi cu stenogramele, nu, barem să-şi merite salariile porcesc de mari. 😉

0
Reply
old an 31 iulie 2012 - 19:23

Eu am pisici. Care transmit un mesaj clar. Vrei un prieten? Ia-ti un caine.

0
Reply
frmshk 1 august 2012 - 18:16

Şi dacă mi-e frică de ei şi nici nu îmi ajunge faptul că poate să mă asculte dar nu şi să îmi răspundă, ce fac, ce îmi iau? Toţi transmitem mesaje, într-un fel sau altul, nu crezi?

0
Reply
Ana Q. 31 iulie 2012 - 20:46

Si eu m-am intrebat de multe ori asta: anume daca exista prietenii durabile facute dupa o anumita varsta. Eu zic sincer si cu mana pe inima ca de la 19 20 de ani nu mi-am mai facut prieteni. Am colegi de munca, fosti colegi de facultate, oameni pe care ii respect si cu care ma inteleg bine, dar prieteni nu. Din aia am putini si facuti cu mult timp in urma. Cred ca in prietenie e ca-n dragoste, cu cat inaintezi in varsta cu atat esti mai pretentios…cu oamenii in general.

0
Reply
frmshk 1 august 2012 - 18:25

Şi atunci, Ana, prieteniile alea vechi, sunt cu atât mai preţioase, nu? Mi se pare tristă concluzia asta, prea ne duce spre singurătate, gândul că prieteniile se nasc până la o vârstă… Dincolo de faptul că suntem mai pretenţioşi, cum zici tu, cred că nici nu mai avem timp, deschidere, dorinţă de implicare, de parcurs drumuri…

0
Reply
Vis De Toamna 4 august 2012 - 13:03

Eu nu am avut si nici nu am prieteni. Mereu am fost doar eu si un eventual iubit. Poate ca asa sunt eu facuta, sa fiu mai singuratica, desi mi’ar placea sa am un prieten sau o prietena cu care sa pot vorbi despre orice, cu care sa ies din casa, cu care sa plang si sa rad…

0
Reply
Andrew 22 martie 2013 - 08:11

Foarte complicata tema privind prietenia dintre 1 si alti n, un fel de combinari luate cate k….
Hai sa dam exemple de + tivitate, si sa lasam numaratorile de cunoscuti ofertati drept prieteni. Nu intrati in depresia dorintei de a castiga sau mentine pritenii. Cineva acolo te pretuieste si iti este prieten.
,,Omul priveste si aduna caldura, asteptand sa-i vina randul cu masura. Nesatula este soarta, n-ai ce-i face.
Poti sa crezi ca ea sau el exista, pentru tine undeva gravat pe lista„ AnSt

0
Reply
frmshk 22 martie 2013 - 17:28

Cineva acolo? Sus? :)) Păi dacă mă prețuiește, să îmi zică și mie că m-am cam săturat să presupun… 😛

0
Reply

Lasă un comentariu