Voluntar de lume nouă

Puștiul. Are șase ani și ceva mai mult de jumătate și știe deja ce înseamnă să fii voluntar, ce înseamnă să nu rămâi indiferent la cei din jur, ce înseamnă să te implici într-un proiect umanitar, a avut deja contact cu copii mulți din case de tip familial, a participat și la acțiune de curățenie în pădure, înțelege că parte din munca mea – cum cataloghează el toate ocupațiile mele – are legătură cu comunitatea, cu oamenii din jur și mi-e alături în toate lucrurile în care mă implic. Pentru mine, toate acestea înseamnă tare mult.
Îmi e clar faptul că el trăiește și va trăi într-o lume diferită de cea în care am crescut, cea în care trăiesc eu și lui îi va fi mult mai ușor să învețe, să se dezvolte, să își aleagă un drum pe care să meargă, conștient fiind de nevoia de-a nu rămâne indiferent la lumea din jur.
Nu urmăresc ca Puștiul să facă lucruri pe care eu n-am reușit să le fac, nici nu-mi caut împlinire prin realizările lui, îmi doresc doar ca drumul lui să fie unul mai deschis către lumea din jur, către oameni, către locuri, către trăiri. Să își dorească să încerce, să creadă și să aibă curaj să aleagă. Și-n același timp, să ajute, să se implice. Pentru că, mi-e clar, o viață în care ești preocupat doar de binele propriu e irosire, e singurătate și neîmplinire.
Pentru asta, mă bucur că trăim vremuri în care să fii voluntar e ceva tot mai firesc și sunt tot mai multe acțiunile, de mică sau de mare amploare, în care oamenii se implică de dragul de a fi de folos altor oameni. Mi se pare că lucrurile merg în direcția bună și-mi doresc pentru el o astfel de cale. Ne tot dorim schimbări în bine în lume, dar, în definitiv, de cine depinde? De fiecare dintre noi, așa, strop cu strop…