Mi-e dor de viata. Chiar imi e.
Stiu, mi se va raspunde ” pai cum sa-ti fie dor de viata, doar traiesti ” sau ” ei, si ce astepti, traieste! „…
Dar am impresia, azi, ca dorul pe care-l simt eu n-are alinare.
Simt ca m-am nascut, ca traiesc si ca voi muri purtand in suflet un dor cumplit de viata.
Stiu c-am cautat si voi continua, probabil, sa caut alinari.
Ca voi recurge, si pe mai departe, la tot felul de stratageme, ca voi cauta sa-mi impac sufletul traind si experimentand senzatii extreme, tocmai in speranta ca voi putea satura setea de viata din mine.
Ca-i voi oferi sufletului faramituri de viata care, nesaturandu-ma, nu vor face decat sa ma impinga mai departe, si mai departe, inspre alte cautari.
Uneori, insa, simt ca eforturile mele au tocmai efectul contrar. Cu cat ma straduiesc mai mult sa-mi satur sufletul cu atat simt ca e mai flamand, ca ceea ce isi doreste e mai de neatins.
Dar e ciudat. Pentru ca, in esenta, nici macar nu stiu ce-mi doresc.
Nu pot da nume acelei stari care-ar insemna un dor de viata alinat.
Caut, dar nu stiu nici eu ce caut. Si fiecare noua cautare, in loc sa ma impinga inainte, am impresia ca ma intoarce din drum. Aratandu-mi ca, de fapt, n-am cum sa gasesc. Ce? Nu stiu nici eu.
Nu mai pot privi lucrurile intr-un mod simplu.
Nu mai pot sa ma bucur de soare, de ciripit de pasarele sau de coloritul florilor.
Vad totul foarte complicat sau, poate, complic eu totul. Nici asta nu stiu.
E o vesnica nemultumire in mine, si-un etern semn de intrebare.
Dar simt azi ca, chiar dac-as ajunge sa hranesc sufletul cu toate senzatiile extreme posibile, tot nu as simti ca mi-e sufletul satul, impacat, multumit. Hrana de care are nevoie nu i-o pot da aruncandu-l pe culmi de traire, nici afundandu-l in bezna sufleteasca.
Pentru ca, dorul asta de viata ce traieste in mine cred ca face parte din mine.
E ceea ce ma face ceea ce sunt.
Sau, poate, tocmai asta-i neimpacarea mea… a mea cu mine, cu ceea ce sunt…
0
Articol anterior
3 comments
„Knowledge is a process of piling up facts; wisdom lies in their simplification.” ~ Martin H. Fischer
… dupa simplificare vei avea si raspunsul (tau) la intrebari. ideea, pe care o vei intelege la momentul potrivit, e ca trebuie sa incepi sa simplifici ceea ce rezulta din despicarea firului in N’spe (chestie pe care o vei face pana vei muri, „noua” fiind doar partea cu simplificarea/sintetizarea).
nu pot sa nu zambesc… 🙂 🙂
stii cum suna asta, in interpretarea mea? daca e vorba ca raspunsurile sa-mi „vina” prin intelepciune, e mare problema, ca s-ar putea sa n-am parte vreodata de ea… cunoasterea si nevoia de cunoastere nu duce, neaparat, la intelepciune… si nici timpul n-are, intotdeauna, acest efect…
mda, viitorul pare destul de sumbru… uneori ma gandesc ca e mai bine sa traiesti intr-un soi de „amorteala” psihica, intr-o stare in care sa nu iti dai seama ca-ti lipseste ceva si astfel, ceea ce nu stii sa nu te doara si sa traiesti asa, fara sa doresti, fara sa te zbati, etc… cu ce ne ajuta ca stim ca se poate mai mult, constientizam ca ar putea sa fie altfel dar sa nu putem schimba nimic… nu intotdeauna e vorba de „nu vreau”, uneori exista si „nu se poate” tocmai pentru faptul ca sunt unele lucruri care nu ne implica numai pe noi, unele lucruri pe care nu le putem face din cauza influentelor asupra celorlalti…
„cunoasterea si nevoia de cunoastere nu duce, neaparat, la intelepciune” … da’ absenta lor? pe de alta parte, chiar eu am spus ca degeaba despici firul in oricate daca te rezumi la a cataloga informatia. e cam ca si cum ai aduna o multime de carti intr-o biblioteca imensa … fara sa le citesti, sau sa le citesti cuvintele fara a trai/simti ce descriu acele cuvinte. da, te poti oricand lauda cu acea biblioteca … dar, in multimea de vizitatori cu aparate de fotografiat, cineva cu o biblioteca mult mai mica va sta deoparte si va zambi (trist) observand zbaterile tale.
incercand mai demult sa explic asta cuiva am folosit termenii de „overload” si „reboot” … intr-un exemplu al unui circuit care reporneste (cold restart). amintindu-mi acum asta, in clipa urmatoare am zambit observand legatura cu exemplul canii de ceai ce trebuie intai golita pentru a putea avea un alt continut. acuma scepticul din mine zice: „pornire de la zero = repetarea acelorasi rutine => rezultand acelasi final” … da’ intre timp eu stiu ca-n viata nu e ca-n matematica, stiu ca exista multe nuante de gri (pe langa culori) si mai stiu ca acea cana nu va fi exact la fel ca la prima folosire (oricat am spala-o dupa golire) …
Comments are closed.