#împreună

by loredana
2 comments

Viața în doi nu vine la pachet cu fericire perfectă. Nu cred în așa ceva, n-are cum să existe. Suntem oameni, ne schimbăm – în bine, în rău – în mod neîntrerupt, suntem azi alții față de cei care-am fost ieri. Și chiar dacă fiecare dintre noi sperăm, măcar cândva, poate în copilărie, poate în adolescență, la o viață perfectă, cu un făt frumos și iubire până la adânci bătrâneți, viața e despre altceva. Despre cum putem conviețui cu cineva diferit de noi, despre cum putem crește ca oameni, alături de cineva, despre cum putem împărți și binele, dar mai ales răul, despre cum înveți să iubești pe cineva cu tot ce vine la pachet.

După trei ani de când ne cunoaștem, mai mult de un an de relație și aproape nouă luni de sarcină extrem de plină de provocări, știu că drumul nostru împreună e cu mult sens, că avem foarte multe de învățat, de acceptat, de schimbat, de înțeles, că suntem doi oameni cu trecuturi încărcate de traume, poveri și dezechilibru. Și-n toată goana aceasta a vieții de zi cu zi în care trăim, căutăm calea prin care să construim ceva durabil pentru noi și cei din jur. Și nu-i despre fericire perfectă, despre afișare a ceva ce nu suntem, despre superficialitate. Ci despre viață, cu de toate, extrem de grea și plină de încercări. Dar printre toate acestea, este despre asumare și conștientizare a faptului că suntem unde trebuie. Că suntem unul pentru celălalt. Da, asta mi-e clar. Că el e the one. Că eu sunt ceea ce el are nevoie. Și știm că avem de ce să fim recunoscători.

Așadar, drumul nostru împreună e așa, cu de toate, bune și mai puțin bune. Dar ale noastre toate.

Să vedem dacă îmi iese o listă de 100:

ne plimbăm prin ploaie strâns ținându-ne de mână

ne certăm în mijlocul străzii

rareori putem trata furia cu amuzament

el iubește să-mi pun capul pe pieptul lui

mie-mi place să mă pierd în ochii lui albaștri

ne trezim dimineața lipiți unul de celălalt

îmi place să gătesc pentru el

el și-a făcut un obicei din a spăla vasele

ne bucurăm de mesele luate împreună

facem dragoste cu multă dragoste

ne iubim pe fugă sau pe îndelete

ne supărăm mult

ne împăcăm după lungi discuții

petrecem nopți întregi dezbătând și analizând

facem planuri pentru casa noastră

ne pregătim pentru cel mai mare proiect, fiica noastră

tremurăm de emoția necunoscutului

dar ne aruncăm cu capul înainte

ne temem împreună de gura rea a lumii

nu știm să ne apărăm de răutăți

ne dor nedreptățile altora

ne plimbăm pe străduțe înguste și liniștite

ne bucurăm de oamenii faini din viața noastră

învățăm despre viața în doi, trei, patru, cinci

suntem dezordonați împreună

ne ciocnim ca două pietre tari ce suntem

suntem uimiți de ceea ce ni se întâmplă

vrem să fugim fiecare în lumea lui

totuși stăm și construim o lume comună

ne e frică de noi înșine și de reacțiile noastre

și căutăm curaj unul la celălalt

ne lăsăm copleșiți de slăbiciuni

ne criticăm și suntem duri unul cu altul

dar ne și topim de drag

și ne-ajutăm să ne depășim

devenim ușor morocănoși

și ne vărsăm frustrările unul pe celălalt

suntem încăpățânați și netoleranți amândoi

el mă învață să visez cu mai multă îndrăzneală

eu il aduc cu picioarele pe pământ când se pierde prea tare

el îmi cumpără fructe și flori

eu îi pregătesc uneori prăjituri și-i cumpăr ciocolată

eu sunt irascibilă

el are răbdare multă

amândoi avem nevoie de confirmări

avem nevoie să știm că suntem iubiți

învățăm să construim și tot dărâmăm

ne străduim să ne asumăm și bune și rele

găsim drumul către celălalt de fiecare dată când ne rătăcim

dar trăim multă furie și neîmpăcare

căutăm împreună să înțelegem ce-i cu noi pe lumea asta

mie-mi pare că e sexi și-atunci când ne certăm

iubesc să știu că e bărbatul meu

 el îmi zice că sunt frumoasă când chiar nu mă simt așa

și mă vede atrăgătoare cu burta mea uriașă

suntem amândoi flămânzi de tandrețe

 avem nevoie de bunătate și înțelegere

ne place Imagine a lui John Lenon

și Love Street de la The Doors

dansăm uneori prin casă

ne îmbrățișăm mult

el m-atinge pe spate din senin

mă privește cu admirație

mie-mi place să-l simt strâns lipit de mine

el are o deschidere extraordinară către oameni

eu las greu oamenii să mi se lipească de suflet

amândoi iubim cămășile în carouri

lui îi place în bocanci

eu mă simt bine în teniși

amândoi iubim muntele

eu vorbesc și argumentez mult

 el are o capacitate imensă de-a asculta

învățăm împreună să fim mai buni

mie-mi place să mă afund în lectura unei cărți

el e fascinat de români și de România

amândoi ne demoralizăm ușor

niciunul nu credem suficient în noi înșine

el mă sprijină și mă încurajează

nu-mi taie niciodată aripile

eu îl temperez

și greșesc micșorând entuziasmul lui

el e fântână de idei

și îndrăznește să creadă

amândoi ne punem întrebări multe

avem multe de vindecat

purtăm poveri emoționale care ne încovoaie

și ne simțim vinovați peste măsură

niciunul nu consumăm alcool

dar amândurora ne place să ne îmbătăm cu trăire

eu iubesc zborul și baloanele cu aer cald

el a îmbrățișat cu inima deschisă lumea mea

suntem sensibili și vulnerabili amândoi

și totuși suntem puternici împreună

facem echipă bună

ne zbatem pentru crezurile noastre

avem respect și încredere unul pentru celălalt

amândoi credem în drumul nostru

creștem împreună

 suntem unul pentru celălalt

ne iubim

100. și lista e deschisă. mulțumesc, Peter.

petrecereadomnișoareidragon (12)

(foto – Kinga Kalmar)

1+

S-ar putea să-ți placă și

2 comments

C.H. 30 iulie 2018 - 11:25

Imi doresc si eu un om asa, sa stiu ca este el…

0
Florentina Schiffer 28 aprilie 2019 - 18:42

mult noroc împreună

0

Comments are closed.