Răspunsul simplu la întrebarea din titlu este – Cu grijă! 😀
Și totuși, cum călătorim și unde, de când #domnișoaradragon este cu noi? Am vrut să răspund la întrebarea aceasta pentru că sunt deopotrivă criticată că plec din țară cu un bebeluș și admirată că am ”curajul” ăsta care mie îmi pare o normalitate. Nu vreau să dau sfaturi. Doar încerc să văd și să transmit normalul așa cum îl simt și-l consider eu, mamă de doi copii cu zece ani diferență de vârstă între ei.
Sigur că e important să ai grijă, mai multă grijă, și mai multă grijă. Sigur că e important să fii precaut, să te asiguri cât de mult poți de bunăstarea și confortul copiilor. Sigur că e important să faci alegerile potrivite pentru pruncii tăi și pentru tine, când decizi unde pornești la drum.
Zic că e foarte important și să nu bagi capul în nisip și să zici, gata, nu pot să călătoresc pentru că am un copil mic.
Călătoresc cu Puștiul de când avea șase luni și jumătate. Am zburat la Londra atunci și a fost o călătorie extrem de faină, ușoară, confortabilă, de care-mi aduc aminte cu drag. Au fost multe alte drumuri după aceea, nu atât de multe pe câte s-ar fi putut sau mi-aș fi dorit, dar până la aproape 11 ani pe care-i are, am fost în destul de multe locuri.
Călătorim acum cu Orla, domnișoara noastră, de când avea patru luni și jumătate. Era ianuarie atunci, am luat avionul spre sudul Italiei, dorindu-ne un pic de vreme mai caldă decât în țară și bine am făcut. Au fost zile de primăvară-n iarnă și ei i-a fost foarte bine și foarte ușor, fiind mică și neavând prea multe nevoi, decât lapte de la mami, timp de odihnă, plimbări multe și nițică joacă, deh, dacă putem numi așa ceea ce făceam la patru luni. Ne-am descurcat grozav, ne-am simțit grozav.
Am călătorit cu ea mai apoi când avea șapte luni și jumătate. Transport cu mașina până la aeroport, apoi călătorie cu avionul câteva ore, apoi mașină închiriată. Totul bine, adaptat la programul ei pe cât posibil. Frumos tare ne-a fost, domnișoara a putut astfel să fie aproape de oameni dragi care-s departe tare, s-o întâlnească la o vârstă absolut fenomenală, când descoperă cu uimire lumea și tot ce e în jurul ei.
Am călătorit cu ea la aproape 10 luni, în țară și înafară, cu avion și cu mașina, urmează chiar să călătorim zilele acestea, la aproape 11 luni, tot înafara țării, tot o combinație de mașină – avion – mașină. Nu, în balon cu aer cald nu o urc. Încă.
Ce fac să fie cât de ok posibil, să nu ne smulgem părul din cap de frustrare și oboseală, să nu fie extrem de greu pentru ea să se adapteze? Păi…
Călătoria cu mașina. Nu-i place. Deloc. Dacă nu doarme când suntem în mașină, e o muncă teribilă să o ținem ocupată. De fiecare dată, unul dintre noi, părinții, conduce iar celălalt stă cu ea în spate. Domnișoara călătorește regulamentar, cu spatele la direcția de mers, în scaunul ei pe care-l ducem cu noi peste tot și-l montăm în mașinile închiriate. Nu cărăm cu noi prea multe jucării, ea găsește interesante mai degrabă diferite obiecte care ne aparțin – de la ochelari la cărți și de la chei la periuțe de dinți. Totul e de explorat. Ne jucăm cât putem, povestim cu ea, îi punem muzică – nu și desene animate, că nu suntem super fani. Cel mai adesea reușim să fim la drum cu mașina atunci când sunt orele ei de somn, de două ori pe zi încă, așa că asta e de mare ajutor. Când a trebuit să facem un drum foarte lung cu mașina, unul de 8 ore mers întins, l-am făcut aproape în timp dublu, pentru că am condus atunci când ea dormea și am făcut pauze lungi când era trează, să se joace, să se miște, să se simtă confortabil.
Călătoria cu avionul. N-am făcut drumuri mai lungi de patru ore cu avionul, însă în cele pe care le-am făcut, totul a fost ca să-i fie ei cât mai ușor. Când a fost mică mică, a dormit, a plâns sau a supt, n-a avut nevoie de altceva. După vârsta de șapte luni și jumătate, timpul petrecut în avion l-am ocupat cu joacă, fiind foarte sociabilă și curioasă, toți oamenii din jur sunt de mare interes, zâmbește tuturor și e foarte veselă. Am pregătit mici gustări de fructe, iaurt cu cereale sau biscuiți de bebeluși, apoi alăptat, adormit dacă era și oră de somn, poate aveam noroc să doarmă cam o oră. Mai plimbat pe culoar, mai schimbat de la un părinte la altul și tot așa. La decolare și aterizare am încercat mereu să o pun la sân, în ideea că poate ajută să nu simtă prea mult presiunea. În rest, totul să o ținem cât de ocupată și neplictisită. Zău, nu-i deloc ușor, n-avem timp de citit vreo carte sau de închis vreun ochi, dar nu-i nici nefiresc, noi încercăm să avem răbdare, ea face față cu bine. În perioadele de așteptare prin aeroport, o lăsăm să umble, să se miște, să exploreze și timpul trece repede.
Transportul în comun. Am ales să închiriem mașină de câte ori am călătorit undeva cu avionul, ca să fie mai ușor, mai ales că trebuie să cărăm cu noi jumătate de casă – cărucior pliabil, scaun de mașină, jucării, etc. N-am fost deloc cu ea până acum cu tren, metrou, autobuze, etc. Mașina închiriată e o variantă extrem de bună, cu atât mai mult cu cât costurile de închiriere sunt acceptabile, comparabile cu ce ar însemna pentru noi, doi adulți și doi copii, să călătorim cu transport în comun.
Cazare și hrană. Am locuit la hoteluri, apartamente airbnb, case de prieteni sau familie. Am încercat să-i oferim starea de confort cât mai aproape de ceea ce cunoaște acasă, să-i facem acomodarea ușoară. E drept, ea e și foarte ușor adaptabilă. În primul rând, are nevoie de noi ca să se simtă confortabil, apoi să-i fie satisfăcute nevoile, hrană, somn, etc. Doarme cu noi în pat, deci n-avem nevoie de pătuțuri de bebeluș, o alăptez la cerere, deci hidratarea și hrana sunt mereu la îndemână, în rest îi gătesc cam ca și acasă cât pot de mult, deja are trei mese pe zi plus lapte, găsim supermarket-uri cam peste tot, ne luăm ce avem nevoie, ne adaptăm și ne descurcăm. Nu-i dau alimente potențial alergene în călătorie, nu încerc prea multe alimente noi când suntem pe drumuri, nu i-am dat absolut deloc borcănele cu mâncare bebelușească până acum.
Pentru că are pielea sensibilă tare, deh, genele ei irlandeze o trădează, avem grijă suplimentară la expunerea la soare, îmbrăcăminte adecvată, cremă cu factor de protecție mare, stat la umbră, etc. La plaja, acum aproape o lună, eram singurii dimineața devreme, înainte de ora 8, toată plaja era a noastră, fabulos loc de joacă pentru ea. La ora 10, eram deja înapoi la cazare, la umbră. Îi facem asigurare medicală de călătorie, nu car cu mine geantă burdușită de medicamente și alte chestii, iau strictul necesar, deocamdată călătorim oricum în zone în care găsim oricând un spital sau o farmacie în zonă. Nu ne panicăm la primii muci, nici nu o ținem într-un glob de sticlă să nu atingă nimic. Deci, precauție și atenție, dar nu crispare sau grijă excesivă.
N-am călătorit în orașe foarte aglomerate, de exemplu, deși am fost în Irlanda, am evitat Dublin-ul, am fost pe acolo doar cât pentru un Guinness pentru mine, ha! Nu ne dorim nici noi prea mult aglomerație și zgomot urban obositor, nu vrem nici pentru ea așa ceva. În călătoriile legate de proiectele noastre, o luăm cu noi la întâlniri, ea face parte din viața noastră și din munca noastră și e cu noi peste tot. O port în wrap când pot, rar pentru că nu-i prea place, dar, de exemplu, la festival de baloane cu aer cald în Croația, a fost cea mai bună alegere, dimineața foarte devreme, am purtat-o așa, ea a dormit lipită de mine și a fost minunat. Avem cu noi cărucior, în el acceptă să stea și e foarte folositor cam peste tot. Sigur că e obositor și parcă nici nu pot să-mi dau seama ce făceam cu timpul meu înainte de a avea mereu mâinile pline cu un bebeluș, mă simt mereu fugărită de cât de multe avem de făcut, însă acesta-i filmul nostru acum și-l regizăm cât și cum putem mai bine. E greu și e frumos, totodată, ne enervăm, ne calmăm, ne frustrăm, ne împăcăm și tot așa. Mă uit la fețele pruncilor mei și la omul meu și știu că e bine, că suntem unde trebuie, că asta e povestea noastră. De călătorie prin viață și prin lume.
