… de dor de viaţă…
Din acelaşi ‘middle of nowhere’, din Chile, din mijloc de pustietate, unde totul pare neprimitor şi ostil, gol şi nesfârşit.
Florile astea se încăpăţânează să trăiască, să înfrumuseţeze în jurul lor, să dea un plus de culoare unui infinit de… nimic!
Şi noi, oamenii, avem capacitatea de-a ne adapta situaţiilor, şi locurilor, puterea de-a creşte în medii ostile şi de-a ne dezvolta într-un asemenea mod încât să însemnăm ceva bun pentru ceea ce e în jurul nostru. Ok, ne împiedicăm de multe ori. Şi florile astea se mai ofilesc… dar o iau de la capăt, îmbobocind iar, şi iar. Şi noi, facem acelaşi lucru. Şi putem mult, mult mai mult.
Seară frumoasă să aveţi. Un câmp – sau o dună de nisip – plin cu flori, pentru voi toţi!
0