Ce-ai văzut pe gaura cheii?

by loredana
5 comments

De câteva zile mi-a rămas micuţa jucărie portabilă fixată pe Pro Fm şi e postul pe care îl ascult, în căşti, dimineaţa şi seara în drum înspre şi dinspre locul de muncă. Oamenii de pe acolo fac glume destul de nesărate şi prosteşti dar, poate din cauza aerului mohorât de afară, îmi pică bine. Şi mă apuc şi râd singură pe stradă, uneori. Seara, mi se întâmplă să ascult o parte dintr-o emisiune moderată de Cerebel. Pe drumul meu dintr-o seară el discuta despre privitul pe gaura cheii, vizor sau alte… posibilităţi de urmărire sub acoperire.
Na, inevitabil, întrebarea – ce-ai văzut pe gaura cheii? – m-a purtat într-un trecut al vieţii mele destul de îndepărtat încât să mi se pară că e parte de poveste dar nu suficient de îndepărtat încât amintirile să-şi fi pierdut din prospeţime. Sau din farmec.
Deci… în anii naivi ai tinereţii mele, la 17-18 ani, îmi urmăream, la propriu, pe gaura cheii, bărbatul visurilor. Ei, da, așa se întâmpla. E de-a dreptul hilar, nu-i așa? Și cu câtă seriozitate o făceam și cât de fericită mă simțeam că pot să fiu aproape de El, dincolo de ușă, fără ca el să mă știe prezentă. Despre marele El al tinereții mele am scris aici, nu reiau acum… era profesor și, la un moment dat, avea mai multe ore la cursurile de seral, decât la cele de zi. Așa că, după amiaza îmi făceam drum spre liceul aproape gol și, știindu-i orarul, eram mereu prin apropierea sălii de clasă unde urma să predea și-l așteptam să intre și să iasă de la oră. În timpul orei, pur și simplu, îl priveam pe gaura cheii… stătea la catedră și eu îl admiram. Zâmbea și eu simțeam emoții străpungându-mi inima. Vorbea și glasul lui îmi umplea sufletul. Și ce romantic mi se părea. Credeți că mai conta faptul că amorțeam într-o poziție nu foarte comodă?
Și nici nu mă întrebam cum se vede lucrul ăsta dinafară. Nu-mi păsa (e drept că la orele alea coridoarele liceului erau cam goale). Ce dacă cineva m-ar fi văzut? Ce dacă cineva ar fi gândit că am un comportant total absurd? Pentru mine era perfect firesc. Erau momentele mele în care mă drogam cu o prezență pe care o consideram indispensabilă pentru a putea trăi.
Mda, acum, privind în urmă, râd. Și nu știu dacă e bine sau nu faptul că ajungem să râdem mâine de ceea ce ne durea ieri. Dar, asta se întâmplă.
Doar eu am/aveam ˝fetișuri˝ de astea, de privit oamenii pe ascuns? Voi, când și de ce ați privit pe gaura cheii? Și, desigur, ce ați văzut pe acolo?
(da, postul ăsta e pentru a mai destinde atmosfera, cam prea încărcată, pe aici, în ultima vreme. desigur, aveți voie să vă și distrați pe seama mea, doar sunteți perfect îndreptățiți!)

0

S-ar putea să-ți placă și

5 comments

Intuneric 23 februarie 2012 - 11:13

Eu ma uitam pe gaura cheii la episoadele din Dallas, fiindca ora de difuzare era dupa ora mea (oficiala) de culcare.

0
Reply
frmshk 27 februarie 2012 - 14:11

Ei, credeam că numai eu am obiceiuri de astea… da, dar Dallas-ul chiar era un fenomen la vremea lui, deci e de înțeles… oricum, nu-l vedeai prea bine, cred!!! 🙂

0
Reply
Drugwash 23 februarie 2012 - 15:35

Cu gaura cheii n-am avut gară, din cîte îmi amintesc (deşi memoria-mi scoate limba la mine şi şi-mi dă cu tifla de cîte ori are chef), însă a fost o perioadă ciudată şi destul de lungă cînd mă uitam pe geam afară la fiecare cinci secunde, asta dacă nu stăteam sprijinit de pervaz cu orele. Aşteptam să treacă „ea” de după colţul blocului, spre/dinspre magazin. Vecinul din blocul de vizavi intrase în disperare, fiind în raza mea vizuală; şi-a montat jaluzele opace care stăteau trase tot timpul zilei, mai ieşea provocator în balcon să fumeze o ţigară… Avea şi de ce, săracu’… că avea nevastă tînără (şi drăguţă, aş zice) plus două fetiţe. Da’ el habar n-avea că eu mă uit pe lîngă balconul lui, jos, în stradă, nicidecum nu mă interesa familia lui. 😆

0
Reply
frmshk 27 februarie 2012 - 14:19

Hmmm, și de-astea îmi amintesc, o grămadă… 🙂
Oricum, nu-i așa că nu conta cât timp așteptai?

0
Reply
Drugwash 27 februarie 2012 - 16:52

E adevărat, pe atunci nu conta. Acum îmi vine să folosesc tesla (unealta, nu unitatea de măsură) în cu totul alt scop decît cel pentru care a fost concepută… 🙁

0
Reply

Lasă un comentariu