Regina mătăsurilor

Regina mătăsurilor de Vanora Bennet e cartea pe care am comandat-o editurii All în cadrul proiectului vALLuntar. Am reușit să-i termin de citit cele 489 de pagini azi, după o săptămână în care am frunzărit primul sfert al cărții și încă două zile în care am devorat restul.
E un roman istoric. Îmbinarea între fantezia debordantă a unui scriitor și realitatea istorică a lumii mi-a plăcut întotdeauna, am simțit că istoria – care a fost mereu un subiect favorit pentru mine – e cumva îndulcită așa. Și toate cele întâmplate de-a lungul timpului capătă o altă nuanță, mai prietenoasă, informațiile fiind mai ușor de asimilat decât în cazul în care sunt prezentate în simple rapoarte istorice.

Regina Mătăsurilor are în ea o bucățică de istorie a Angliei, de la sfârșitul anilor 1400. E despre curtea regală, despre amantele regelui, despre lumea învolburată a industriei mătăsurilor și despre jocul de șah. Despre momentul în care regina a devenit piesa cea mai importantă pe tabla de joc. Despre dragoste și chinurile aferente. Despre trăiri intense, autentice și frumos așezate în cuvinte.
Dar, mai mult decât orice, e despre ce însemna a fi femeie într-o lume condusă – aparent – de bărbați. Despre putere de caracter, despre încrederea în talentul și forțele proprii, despre pasiuni puternice care îndeamnă la luptă continuă pentru îndeplinirea visurilor. E despre aspecte de viață la fel de actuale acum ca și-n urmă cu multe secole.
Fragmentul acesta mi-a plăcut mult și mi-a rămas gândul la el:
„Lumea zice că războiul e ca vântul. Aduce nori de furtună dar și liniștea de după. Când trăiești în umbra morții parcă te simți mai plin de viață. Profiți de prima șansă care se ivește; nu te gândești de două ori. Și lucrurile se schimbă așa de repede, că și dacă tot ce credeai că ai pe lume dispare într-o clipită, ți se îndeplinesc alte și alte visuri.”
S-a nimerit să citesc fragmentul ăsta tocmai într-o zi în care vegheam somnul agital al puștiului pe patul de spital și n-am putut să nu mă gândesc că trebuie să avem mereu încrederea că poate fi și bine, că soarele e acolo, gata să strălucească și după momentele de furtună cruntă. Și tare bine ar fi să putem vedea lucrurile așa…
(postul ăsta face parte din campania vALLuntar și vă reamintesc faptul că fiecare comentariu valorează minute de muncă voluntară în folosul unor oameni care chiar au nevoie de asta. mulțumesc.)