Viaţa – munca de zi cu zi!

” Există numai trei evenimente în viaţa unui om: naşterea, viaţa şi moartea; iar el nu ştie când se naşte, moare suferind şi uită să trăiască. ” Jean De La Bruyere, scriitor francez, 1645-1696
Când suntem înconjuraţi de moarte, ne gândim la viaţă. Atunci ne agăţăm de ea, pricepem că-i valoroasă, cu cât o simţim mai fragilă, cu atât ne e mai preţioasă.
E trist că moartea reuşeşte să facă ceea ce viaţa nu poate, de prea multe ori – să reunească oameni uniţi de legături de sânge şi despărţiţi de moduri de gândire prea diferite, de stiluri de viaţă contradictorii… oameni pe care ar trebui să-i apropie afecţiunea şi bucuria vieţii. Însă n-o face decât amărăciunea.
Din punctul meu de vedere, unele lucruri sunt mai triste decât moartea însăşi. Moartea mi se pare tragică doar prin aspectul ei ireversibil. Nu te poţi răzgândi, nu ai o altă şansă, nu poţi trişa, nu poţi amâna. Stop joc şi atât. Mai triste şi greu de suportat mi se par dezamăgirile sădite în suflet de oameni pe care-i iubim, clipe în care mâna aceea pe care spui c-ai putea s-o bagi în foc pentru cineva – într-atât de puternică e încrederea şi ataşamentul – se întâmplă să se ardă… depărtarea forţată de un om iubit… da, aşa e, vorbesc despre suflet, despre suferinţe purtate în suflet şi-o fac – cumva din inconştienţă – lăsând la o parte celelalte mari probleme ale vieţii – bolile, suferinţele fizice, crucile acelea purtate cu atât de multa forţă…
Tristă şi dureroasă mi se pare superficialitatea cu care trăim, modul în care, de fapt… uităm să trăim, pierduţi în nimicuri zilnice, în aparenţe care să ne înfăţişeze lumii altfel decât suntem, în lupte nesfârşite pentru a obţine avantaje cărora le înţelegem inutilitatea prea târziu, de multe ori. Şi ii lăsăm pe oameni să se îndepărteze de noi, ne lăsăm îndepărtaţi, când tocmai asta e ceea ce ne-ar fi suficient pentru a fi împliniţi. Să avem alături, pe drumul vieţii, oamenii dragi.