Lucrurile nu pot merge bine pe toate planurile, e clar. Nici măcar pe două deodată, de fapt.
Dacă simți că pașii îți alunecă lin într-o direcție, cu siguranță în alta vei avea senzația că ți se afundă într-un mâl cleios și neplăcut.
Dacă ai sentimentul că într-o parte firul vieții tale începe să se descâlcească încet, într-o altă parte, cu siguranță, va fi prins într-un vârtej care-l va transforma într-un ghem noduros, fără capăt.
Dacă ai impresia că mintea poate domni nestingherită și te vei simți protejat la adăpostul mentalului o lovitură în coșul pieptului îți va aduce aminte că ai inima și că nu te poți ascunde de ceea ce simți, nu la nesfârșit.
Nu poți, e clar, să și zbori și să te și târăști. Ori e una, ori e alta. Poți să te minți că zbori atunci când ai tu impresia că nu te mai târăști dar, poate, de fapt, doar stai pe loc. Și uite, cu astea ne hrănim, cu asta ne purtăm zilele, cu asta trăim.
Azi mi-am început ziua cu o bucurie mare care mi-a făcut sufletul să vibreze și mi-a strecurat entuziasm în vene. Și a fost ciudat de bine. Și-mi închei ziua cu o amărăciune pe măsură, care-mi scrijelește-n suflet. Și parcă asta mi-e mai firesc. Cât de aiurea or fi toate?
0
Articol anterior
10 comments
este o certitudine ca… dupa fiecare nor, soarele straluceste… doar ca mai apoi, norul sa umbreasca iarasi…
frumusetea sta in… pastrarea balantei… in speranta ca ciclul este cu perioada de bine lungita, fata de cealalta… intr-o traiectorie ovala… turtita rau chiar…
sa ai somn lin… odihnitor… si maine sa fie iarasi soare in iniamta… asa iti doresc… ba chiar si mai mult…
și certitudinea e și înversă? că, după o rază de soare vine o furtună?
în inima mea nu mai poate să fie soare. e aproape o certitudine.
mulțumesc, Ovi.
Eu cred ca universul este o intreaga carte a legii compensatiei. Cand iti daruieste ceva fara ca tu sa-ti dai seama ai pierdut deja altceva.
Wow, that was deep! Cam la fel ca „magicienii” care pocnesc din degete spunînd „uite păsărica” (no pun intended!) şi-ţi şutesc ceasul de la mînă ori portofelul. Mama ei de viaţă! 🙂
Da pîn’ la urmă, ai dreptate: în viaţă nimic nu se pierde, totul se transformă: bucuria în tristeţe, banu’ în distracţie, prostu’ în ministru şi aşa mai departe.
Și de ce o fi așa? De ce nu poți primi nimic fără să trebuiască să plătești, cumva?
Ce farmec ar mai avea viata, fara suisuri si coborasuri? Ne-am plictisi de moarte.
Ei, dar de ce-s urcușurile așa grele și coborârile așa prăpăstioase? Zic de echilibru… dar nu prea e.
viata e un sir lung de inlantuiri. dependente de elemente insiruite. fiecare za leaga cealalta, noua za pana tot lungeste lantoiu. si care nu e inchis mai nicicand, da doar impresia, poate.
🙂
Totul e echilibru in viata…
viata e plina de surprize
Comments are closed.