Armonie vs onestitate

Am avut câteva zile pline şi în acelaşi timp, cumplit de goale. Pline de oameni de tot felul, pline de întâmplări contradictorii şi, totuşi, parcă goale de viaţă (o fi de vină aici faptul că puştiul e în lumea lui, departe de mine, şi casa goală-mi pare mai degrabă muzeu decât locuinţă sau, poate, senzaţia de împovărare ce nu-mi dă pace).
Am tot vrut să scriu dar nu mi-am găsit nici cuvintele, parcă n-a fost nici timpul potrivit. Unele lucruri, întâmplări, parcă cer să fie trecute tăcând. Şi-am lăsat să alunece toate pe lângă mine, poate, poate, apele tulburi s-or linişti mai uşor aşa.
Ce ziceţi, ce valoare mai are onestitatea şi, dacă e să alegi între armonie şi onestitate, ce-i de ales? Concesiile făcute în numele armoniei sau conflictele generate sub egida onestităţii?