Iluzii

Aş vrea să zbor în albastru
cu tine
dar ce aripi de plumb mă trag spre pămînt…
Ar fi fost zborul meu,
ultimul
şi cel mai plin de speranţă dintre toate,
dar vai,
nu mai găsesc sticluţa cu iluzii
unde te-am scurs din minte,
ca să te resorb avid
şi să-mi topesc teama
în calapoade cu formă de speranţă.
Un ţipăt de tăcere
cu ecou de durere
mă străbate printre gînduri
şi mă-ndeamnă să joc poker
cu propriile-mi fantezii,
iar eu pierd
aşa cum am învăţat,
cu zîmbetul pe buze.

(Sursa versurilor e aici!)

De mult nu mi-au mai plăcut nişte versuri aşa de mult şi sunt scrise de un om căruia îi sunt recunoscătoare că e mereu acolo, cu un zâmbet şi o vorbă bună pentru mine. Felicitări, Dragoş! Eu nu prea ştiu să pierd cu zâmbetul pe buze dar mă regăsesc acolo, în toate versurile tale!