… aşa m-am simţit azi. O lume în care am făcut un pas azi. Dar nu pot să scriu mai multe acum, mi-e sufletul încă printre nori, mă simt de parcă un bulgăre de ceva indescriptibil mi se rostogoleşte prin stomac şi am o senzaţie de un preaplin ce trebuie să dea pe dinafară. Aş vrea să plâng, şi să râd, şi să dansez, şi să visez. Şi să ţin manşa unui avion până la capătul lumii. Celălalt capăt.
(cu Cătălin, pilotul care mi-a oferit azi una dintre cele mai frumoase experienţe ale vieţii mele)
(aici locuiesc eu, blocul turn exact din intersecţie, de lângă clădirea mai lungă, cu acoperiş verde)
0
3 comments
printre nori, aproape desprinsa de minusculele problematici cotidiene te-ai detasat frumos! inedit, nou, bravo! 🙂
weekend fara stomacel jucaus,c at a fost cazul in postura de copilot!
mulţumesc. nu, stomacul meu nu a avut nici un fel de probleme… înafară de o senzaţie de satisfacţie extremă, de o emoţie pe care n-o pot reda… n-a fost nimic altceva… e o minune să fii la manşa unui avion.
Marginea lumii exista doar pentru aceeia care nu imaginatie…
Lumea asa cum se termina poate si incepe…
Comments are closed.