Bună dimineaţa. E luni, zi de început. Pentru mine, e zi de sfârşit. Sfârşit de litoral. Pregătire pentru cei 800 de km care trebuiesc parcurşi pentru a ajunge în locul numit acasă. Back to real life, cum s-ar spune.
Se zice că orice sfârşit e un început. Dar poate că e aşa doar dacă-i dăm noi voie să fie, dacă ne străduim să închidem uşa din urma noastră, cu totul, fără să lăsăm să se mai strecoare pe acolo adieri a ceea ce a fost şi avem puterea să privim cu optimism şi seninătate ceea ce se află înaintea noastră. Să avem încredere. În noi, în viaţă.
Pare uşor de realizat, pus în cuvinte. Dar, în realitate, într-o realitate în care suntem mai slabi, mai vulnerabili, mai puţini încrezători şi mai puţin siguri pe ceea ce suntem, sau ne dorim, totul e mult mai greu. Poate nu imposibil dar, cu siguranţă, greu. Şi, pentru că suntem doar oameni, cum ar fi să nu ne împiedicăm, iar şi iar? Până când? Asta nu mai ştiu.
Să aveţi o săptămână frumoasă, cu piedici trecute uşor!


10 comments
All good things come to an end. Da’ găseşti tu imediat altceva mai bun. 😉 Să-ţi fie bine! *hugs*
Mda. Nelly Furtado. Nu-mi mai place piesa.
Ştii ce mi-ar plăcea? Să nu mai fiu nevoită să caut aşa de mult…
Mulţumesc.
Poate unii ditre noi căutăm idealul, ceva ce nu s-a inventat pentru noi ca simpli muritori. De-aia nu găsim şi sîntem din ce în ce mai frustraţi.
Ahh, frustrarea asta. Şi ailaltă. Şi ailaltă. Câte, Doamne, se pot aduna?
Cîte poţi să duci. Cînd n-oi mai putea, răbufneşte. E simplu, nu? 😉
Si mie mi-e dor de mare…Ce bine a fost acolo..Concediu si relaxare…
Toate-s noi şi vechi sunt toate… 🙂 Asta e, vin şi trec.
bafta si tie! 🙂
mulţumesc. 🙂
Orice lucru nu are un sfarsit daca stii cum sa il traiesti, nu ca- destul de interesant?
Cat de fascinanta e viata?
Comments are closed.