De pe drum…

Toate-s despre Crăciun acum. Și nici nu cred c-ar avea cum să fie altfel? Adică, e, pentru careva dintre voi, pentru oricine pe lumea asta, azi, doar o zi de duminică de iarnă, rece, înghețată, de nepregătire de sărbătoare? Cred că, oricât de mult ne-am ascunde în spatele indiferenței, oricât ne-am preface absenți și neimplicați, oricât de mult am renega tot ceea ce zilele astea semnifică, cred că purtăm în suflet un dor, o nepuțință, o dorință ascunsă de-a petrece timpul ăsta așa cum ar trebui – nu, nu după regulile lumii -, așa cum ne-ar face bine, în părtășie cu oameni apropiați, oameni dragi. Că, de fapt, asta-i toată semnificația Crăciunului, nu? Dragul de cei dragi, bucuria împărtășită, momentele petrecute împreună… ce altceva contează?
Eu m-am trezit în dimineața asta de duminică nebanală într-o casă goală, ca și anul trecut, fără pregătiri de sărbătoare, fără brad sau miros de cozonac… și-am pregătit cadourile care mâine seară vor ajunge sub bradul Puștiului… brad ce urmează, azi, să fie împodobit de el, acolo, la bunici. Și toată jalea lumii mi s-a cuibărit în suflet la gândul depărtării de el, la  gândul că trebuie să-mi petrec duminica asta singură pentru că ziua mea de 24 decembrie înseamnă încă muncă la birou și iar sunt, cumva, la marginea unei lumi. Mi-a fost prea trist gândul ăsta așa că, iată-mă, sunt iar pe drum, străbat cei 70 de km care mă despart de el, voi petrece acolo câteva ore, cât să facem bradul împreună, și-am să mă întorc pe seară, să fiu mâine la muncă. Și, de ce? Pentru că, în ciuda a toate, simt că așa trebuie să fie.
Să aveți o zi așa cum vă doriți. Ahh! Cum ar fi să fie o zi exact așa cum ne dorim? Cum ar fi ziua voastră?