Mi-am petrecut câteva ore bune din seara asta, că tot sunt țintuită la pat de-o stare fizică deplorabilă, frunzărind internetul, blogosfera românească, mai bine zis. De ce? Pentru că mi-e dor să citesc lucruri frumoase scrise de oameni care vor să transmită ceva și o fac într-un fel care ajunge acolo unde trebuie. Pentru că am senzația că trebuie să mai ies din cercul meu strâmt și să mai arunc un ochi, doi, pe ceea ce e în jur, virtual vorbind. Mda, să fiu un pic mai sociabilă.
Sincer o spun, mare e grădina asta neîngrădită a internetului. Sunt de toate, pentru toți. Articole scrise doar să fie scrise, păreri aruncate doar așa, la întâmplare, controverse stârnite din ce miri ce – ahh, cât dramatism mai avem în noi – și mult, dar excesiv de mult zgomot pentru nimic. Am citit bloguri de călătorie care m-au purtat prin locuri nevisate și-au stârnit în mine dorințe furtunoase de descoperit, am răsfoit jurnale personale în căutare de esențe de oameni frumoși, am întors pagini virtuale ale mogulilor în lumea virtuală și apoi… m-am întors la mine.
Și nu-mi iese din minte o întrebare. Am eu vreo problemă? Nu mă interesează subiectele mondene despre care, de exemplu, se scrie pe jumătate din blogurile existente și se pornesc polemici care împarte ceata blogăristică (n-o fi în dicționar dar eu tot așa îl scriu) în două – pro și contra -, nu mă atrag subiectele gen paltonașul Loredanei sau despre ce e sau nu e în trend. Nu mă interesează nici să-mi spun părerea doar de dragul de-a mai adăuga un comentariu pentru o listă. Nu mă interesează tare multe lucruri – habar n-am ce mai e pe la tv, cine de cine s-a mai despărțit – bine, bine, știu de Bănică și Andreea Marin, culmea, am aflat la Praga, fără să-mi doresc să aflu -, habar n-am de lumea politică sau de ce se mai întâmplă pe la Hollywood – și în seara asta mă întreb dacă trebuie să îmi fac griji că sunt prea… cum să-i spun oare, să nu sune nici prea dur față de mine nici prea superficial, totuși... detașată? Bine, hai, închisă în lumea mea, una, se pare, destul de izolată și, mai mult de atât, și neprietenoasă pentru că prea e construită din tristețe și amărăciune, de-aia interioară, cruntă… sau, pur și simplu, să accept că lucrurile sunt așa cum sunt, că eu sunt așa cum sunt și nu e nevoie să încerc să fiu altceva pentru… ce?
Da, desigur, sunt unele – multe, na – lucruri pe care le-aș dori altfel, la mine. Mi-ar plăcea să fiu un om senin, optimist, care să se bucure că după noapte vine o nouă zi. Dar nu sunt. Să mă pierd, măcar uneori, în discuții doar de dragul de-a mă pierde. Dar nu pot. Sunt așa cum sunt, așa cum pot să fiu, trăiesc în lumea mea pe care mă străduiesc să o modelez măcar după niște contururi mai frumoase decât sunt în realitate. Și da, mi-e dor de oameni frumoși pe care să-i citesc, oameni care să transmită ceva și să simt că am de învățat, că îmi rămâne în minte, în suflet, o fărâmă și azi speram să găsesc așa ceva dar… ori nu știu eu unde să caut, ori nu știu ce caut, ori… habar n-am. Deci, recomandați-mi voi… pe cine citiți așa, cu drag?
0
Articol anterior
3 comments
În primul rînd, ca să te liniştesc un pic am să-ţi spun (de parcă nu ştiai deja! 😀 ) că şi pe mine mă caracterizează aceeaşi profundă stare de je m’en fiche/me ne frego/couldn’t care less faţă de mizeriile spălătoare de creier numite „mondenităţi”. Dacă vreodată scriu, tangent, despre aşa ceva, o fac exclusiv la mişto, însă de obicei mă abţin, fiindcă şi reclama negativă tot un fel de reclamă e. Iar eu consider că anumite evenimente ori fiinţe sînt prea abjecte, inutile – sau dimpotrivă, dăunătoare – pentru a fi aduse în atenţia colectivă.
După cum deasemeni ştii (dar alţii care citesc aici poate că nu), am renunţat demult la un blogroll. Adresele se mai schimbă, unii pleacă, alţii vin, mai uit să modific… decît să aud reproşuri, mai bine aşa. În general, cei pe care-i citesc se regăsesc, mai rar sau mai des, prin comentarii. Îmi place să discut, îmi place să testez, să „înţep” şi mai ales, să corectez greşelile care-mi sar în ochi fără să le caut. Multă lume mă urăşte pentru asta, poate fiindcă în sinea lor se cred perfecţi şi ceea ce fac eu le strică imaginea, sau poate fiindcă pur şi simplu nu le pasă, fiindcă interesele lor sînt cu totul altele decît arta literară. Iar eu, ca un fraier, încerc să repar ceva ce nu se poate repara, sau care a fost creat defect by design. Cu atît mai mult îi preţuiesc, îi admir şi îi respect pe cei care acceptă sincer corecturile şi le aplică imediat, dovedind astfel că sînt OAMENI şi le pasă, nu fac lucrurile din superficialitate. Şi, de obicei, aceia sînt oamenii pe care îi păstrez aproape de suflet şi continui să-i citesc – şi atunci cînd produc texte minunate, şi atunci cînd au căderi şi perioade mai sumbre.
Dacă vrei să ştii pe cine citesc, va trebui să mă citeşti pe mine, articol cu articol, din 2007 încoace şi să iei seama la comentatori, deşi unii au mai dispărut ori şi-au schimbat „domiciliile” virtuale. 😉 Şi apoi, trecînd pe la comentatori şi de acolo la alţii, comentatori ai comentatorilor, poţi descoperi alte şi alte lumi – fie ele cercuri sau pătrate, din care unii vor să iasă şi alţii să intre – şi uite aşa unele frămîntări îşi găsesc răspuns iar altele se nasc. Fiindcă aşa e ea, viaţa… 🙂
Nici la mine in blogroll nu gasesti oameni naspa. Chiar sunt mandra de ce am adunat si descoperit in timp, desi cum bine zice colegul de mai sus, multi dispar, altii apar…
Incerc sa imi gasesc locul si anturajul in texte si grupuri dragi mie. Cum fac asta? Nu stiu, dar pot spune ca incerc.
Q: …pe cine citiți așa, cu drag?
R: …citesc despre cei diferiti mie dar cu mesaje din realitate
Comments are closed.