Despre lucrurile simple

… pe care nu le mai vedem din cauza celor complicate…
Aud peste tot în jur și e tocmai ceea ce se promovează în lumea asta a vitezei și-a robotizării în care trăim. Că trebuie să ne bucurăm de lucrurile simple. Că trebuie să le facem loc în viața noastră, să le apreciem și să ne tragem energia de-acolo. Dar n-avem nici timp, nici disponibilitate pentru a observa cu atenție în jurul nostru…
Oricum, care-s lucrurile alea simple care-s atât de dătătoare de energie, de viață, încât te ajută să le vezi pe cele grele cu ochi încrezători, cu sentimentul că se pot rezolva, chiar și atunci când simți că, de fapt, realitatea e chiar mai grea decât vrei tu să-ți dai voie să o vezi? Faptul că ne trezim dimineața și pornim spre o nouă zi? Că suntem sănătoși și, atunci când ne confruntăm cu vreo problemă de sănătate, totuși, trebuie să ne gândim că nu e atât de rău pe cât poate fi? Gândul că alții o duc mai rău? Soarele care se ivește dintre nori? Ciripitul păsărelelor? Lecturarea unei cărți? O plimbare? Nu cred, nu mai cred că-s suficiente. Cred că, trăind într-o lume în care suntem copleșiți de prea multele griji zilnice, ne-am pierdut capacitatea de-a ne bucura de lucrurile simple. De a le percepe. Simți, cu adevărat.
Mie mi-e greu. Merg la bibliotecă și câteva clipe mă pierd printre rafturile cu cărți, adulmecându-le. Însă preocupările revin și pun stăpânire pe minte. Pedalez pe bicicletă și, alături de satisfacția de-a rula pe două roți pe străzile orașului în minte-mi urlă toate grijile. Aș vrea să mă pot detașa și să trăiesc clipa. Carpe diem, știu, eternul îndemn. N-o fi doar un clișeu? Nici nu mai știu de când nu m-am bucurat simplu de ceva. Dar, cum? Când toată viața ni se învârte în jurul problemelor care se cer rezolvate, în jurul neajunsurilor, a tristeților? Unde să mai fie locul lucrurilor simple în viața noastră?