Azi, după un an…

… back to another me!
Am lăsat-o azi pe Madame deoparte și am scos din debara rolele. Le abandonasem exact cu un an în urmă și, deși mi se făcuse uneori dor, nu m-am întors până în seara asta la ele.
Relația mea cu rolele a fost întotdeauna una specială. Am învățat să merg cu ele înainte de-a învăța să patinez pe gheață, după vârsta de 24 de ani, când nu mă mai simțisem prea puțin tânără să mi le cumpăr. Cu rolele în picioare am simțit mereu că sunt o femeie – copil. Și acum simt la fel.

(2006 vs 2013. aceleași role. aparent, aceeași eu.)

În ultimii ani, timpul petrecut pe role, cu precădere seara sau la începutul nopții, mi-a fost unul de însingurare, de întoarcere la sine, de tăcere și melancolie, de reculegere. Dar și de eliberare. Orele acelea pe care le petreceam pe șoselele sau pe trotuarele pustii ale orașului, doar eu, cu prea multele din mine, cu căștile în urechi, de multe ori neauzind muzica și cu rolele în picioare mi-erau și alinare și afundare. Și era bine. Și era și rău, uneori.

Anul trecut, bicicleta m-a forțat cumva să ies din ungherul acela în care trăiam izolată și m-a adus într-o comunitate, între oameni care și ei pedalează. Și de pedalat, pedalez mult și singură și am un sentiment aparte când o fac, când drumurile sunt goale, îmi place să fiu cu mine și cu bicicleta mea și în jur doar tăcerile să se aștearnă, dar oricum, mersul pe bicicletă mi-e mai mult seninătate decât tristețe, mi-e mai mult izvor de entuziasm decât de melancolie.
În seara asta, după un an, cu rolele în picioare, m-am întors un pic acolo, la acea parte din mine. Alunecând pe trotuare mi s-au strecurat în suflet, încetișor, tristeți și melancolii, aduceri aminte și neresemnări. Și mă gândeam, navigând stângaci printre prea mulții pietoni de seară, că mi-aș dori să pot lăsa să plece de la mine, din mine, toate câte s-au adunat, să se scurgă pe trotuarele pe care le las în urmă, să fie așa… a time for letting go. Dar cred că nu știu cum să fac asta. Și atunci, tot ce-mi rămâne e să învăț să merg mai departe cu toate, așa cum sunt. Asta fac.
Mi-era dor de role. Dar o să-i rămân fidelă bicicletei.