Eu, cu precădere un om al cuvintelor, vorbesc uneori prin tăcere mai grăitor decât aș face-o folosind toate cuvintele dicționarului. Și cu ce mi-e de folos dacă instrumentele de percepere a tăcerii-s se găsesc mereu în mâini nepotrivite?
Între a renunța la tot sau a accepta jumățăți sau frânturi, ce-o fi mai rău? Uneori îmi zic că-i mai bine să pleci de tot decât să pleci un pic. Alteori, tocmai faptul că rămâi e acel ceva care-ți trasează înainte drumul de care aveai nevoie.
Alternăm pe șiragul vieții mărgele de tristeți și bucurii, și amăgiri și deziluzii, și sperăm mereu, până dincolo de locul în care chiar și visele mor, că, cumva, cândva, la numărătoare, ne-or da bucuriile cu plus. Și nu-ncetăm să credem.
Căutăm să ne vedem în ochii oamenilor ce ne-nconjoară ca-ntr-o oglindă ce-nfrumusețează, luminează și însuflețește, ne pierdem oferindu-le sufletele așezate-n palmele făcute căuș și ne otrăvim cu amarul tristelor negăsiri.
Știi că vrei și și-ți repeți că vrei cu adevărat, dar cine poate spune că ți-e de folos și-ți face bine ceea ce vrei? Alergăm întru împlinirea iluziilor pe care singuri le lăsăm să ne-nflorească în suflet și ne amăgim că ăla-i rostul. Și dacă nu-i?
Pentru ce?
0
Articol anterior
2 comments
Răspuns universal valabil nu există. Ca să afli cu siguranţă dacă ceva ţi-e benefic ori nu, va trebui să-l încerci. Nici măcar exemple similare nu pot garanta un rezultat identic, fiindcă aici e vorba de oameni care – dincolo de similarităţile caracteristice zodiilor şi altor criterii – sînt, totuşi, unici iar situaţiile, conjuncturile, sînt la rîndul lor unice.
Iar dacă vezi că tăcerea nu răzbate, dă-i cu vorba-n cap, că fiecare dintre noi mai are momente de-astea cînd îi intră neuronu-n grevă pe perioadă nedeterminată. 🙂
Da’ pînă una-alta, ce-ar fi să ai tu o duminică frumoasă şi zîmbitoare, aşa ca tine atunci cînd vrei…?! 😎
Și totuși, mai bine tăcem. NU!
Comments are closed.