Jurnal de drum – Țările Baltice și Scandinavia (7)

(cu întârziere, posturile vin în urma drumurilor pe care mă găsesc. cred că ne-om întâlni numai acasă.)
De pe puntea feribotului, Stockholm mi s-a părut maiestuos. Apoi, la pas, într-o zi cam rece, cu ploi venite parcă de nicăieri și plecate tot așa, către nicăieri – se zice că la Stockholm e vară doar o singură zi pe an. N-am nimerit-o noi. – Stockholm mi-a plăcut mult. Am o tristețe în suflet și un mare regret. Stockholm, din cauza timpului neprielnic, din cauza nerăbdării, a nemulțumirilor născute, probabil, dintr-o sumă prea grea de trăiri, a rămas în urmă vitregit. Simt că n-am bătut pasul destul pe străzile falnicului oraș, că n-am văzut destule, că n-am simțit destule, simt că Stockholm nu a avut ocazia să-mi dea decât o urmă a ceea ce e. Am văzut clădirea frumoasă a Primăriei unde se oferă Premiile Nobel (cum să nu te simți impresionat și mic și în toate felurile posibile într-un astfel de loc?), Palatul regal cu capela regală unde chiar zilele trecute s-a căsătorit prințesa țării, Madeleine (o capelă absolut fabuloasă, superbă prin eleganță și simplitate), am văzut o sală a tronului exact așa cum îmi imaginam că sunt sălile tronului atunci când citeam povești cu prinți, prințele și împărați, am văzut Opera Națională, Catedrala, am bătut la pas centrul vechi al orașului – Gamla Stan -, străzile pietonale – largi cât un bulevard la noi – pline de turiști. Am văzut un oraș în care oamenii își văd relaxați de treaba lor, nu par să fie grăbiți și mereu pe fugă ca în alte mari orașe, par calmi și deschiși, senini. Am văzut biciclete câte n-am văzut în viața mea, o infrastructură bine pusă la punct, cu piste de biciclete generoase, perfect semnalizate, pline de oameni pe două roți, cel puțin 90% dintre ei purtând cască de protecție, îndiferent că erau bărbați îmbrăcați la costum sau femei cochete în fuste ori mămici purtându-și pruncii în scăunele. Mi-a plăcut, vă dați seama, și-ar fi fost o mângâiere a sufletului să pedalez și eu o bicicletă la Stockholm.
În timpul vizitei la Stockholm rolul meu în grupul în care sunt s-a schimbat un pic și, din închizător de drum am devenit conducător de grup, un rol cu responsabilitate mare, aveam în grijă mai mult de 50 de oameni  care aveau nevoie să fie conduși și, astfel, nu mi-a mai rămas timp și disponibilitate pentru a trăi și simți locurile. Stockholm a fost, pentru mine, legătură cu oameni, rezolvare de conflicte, gestionare a mulțumirilor și nemulțumirilor, Stockholm mi-a fost mai mult lecție de lucru cu oamenii, obligatoriu de-a fi învățată, decât oraș pătruns în suflet. Și mi-e trist pentru că-l simțeam fremătând în jurul meu, în simțeam plin, dornic de-a mi se dărui. Dar eu eram pe alte drumuri atunci. Ale legăturilor dintre oameni.

(prima fotografie e o panoramă a orașului Stockholm văzut din port, a doua e în holul capelei regale unde a fost celebrată nunta prințesei (în interior nu se fotografia, deci m-am conformat), a treia e în apropiere de Primărie iar a patra e făcută, după cum arată ceasul de pe mâna mea, la ora 2 și cinci minute dimineața, în cea mai albă noapte a excursiei în care sunt. )

La Stockholm, dintre toate orașele pe care le-am văzut până acum, vreau cu convingere să mă întorc. Să-l trăiesc. Consolare mi-e faptul că știu că drumurile-mi sunt deschise, că pot dacă vreau. Și vreau.
Acum autostrada ne poartă spre un alt oraș mamut, Malmo. Apoi, târziu în noapte, voi pune capul pe-o pernă în Copenhaga. Copenhaga. Vă dați seama cât de cutremurător de plin e chiar și numele acestui oraș?