… şi-acum nu ştiu să fiu angajat! Încerc să stau în banca mea, să nu-mi depăşesc atribuţiile şi să mă supun regulilor şi cerinţelor însă ceva din spiritul meu de conducător nu se lasă prea uşor supus. Am mereu tendinţa să îmi spun părerea, să corectez, să aduc îmbunătăţiri, să schimb.
Îmi place să fiu şef. Chiar îmi place.
Îmi place să organizez totul.
Îmi place să stabilesc, să impun reguli, termene limită, să hotărăsc ce şi cum se face.
Îmi place să propun lucruri. Îmi place să am autoritate.
Îmi place să simt că îmi sunt respectate deciziile. Că sunt apreciate lucrurile şi modul în care fac lucrurile.
Îmi place să conduc proiecte şi să gestionez acţiuni.
Îmi place să fiu remarcată pentru modul în care mă impun şi mă implic.
Îmi place sa fac totul cu dedicare şi simt nevoia să fiu stăpână pe situaţie.
Da, ştiu. Eu m-am născut să fiu şef.
Până atunci, învăţ să fiu angajat.
0
Articol anterior
5 comments
autocunoasterea e un pas pe care nu multi il bifeaza. acomodarea cu situatia si acceptarea ei pentru ca lucrurile sa poata evolua ulterior catre cele pe care ti le doresti sa se intample e alta calitate pe care iarasi nu toti o detin, sau dobandesc. pana aici, doua puncte forte la o trecere sumara in revista si o involuntara analiza.
zi buna cu munci usoare sefo’-angajat! nu e nicio ironie infelul cum am incheiat! 🙂
spor si toate cele bune!
Desigur, ideea e ca lucrurile sa evolueze, nu sa se intample invers. Uneori suntem nevoiti sa asistam la un parcurs nu intocmai cu harta creata in mintea noastra… dar da, e bine ca neprevazutul cuprinde in el si posibilitatea implinirii a ceea ce doresti…
Ziua a fost ok – ok nu inseamna rea dar nici buna – si lungaaaaaa…
Multumesc.
Sa fii sef e naspa. sa fii angajat e naspa. Sa fii rentier e ok!
Mda. Si dintre doua chestii naspa mie-mi place ala care-i cel mai naspa. Poate trebuia sa zic – m-o bătut şefia-n cap…
🙂
asta inseamna responsabilitate, ceea ce e bine pentru ca multi fug de greutati si lasa pe altii sa rezolve problemele
Comments are closed.