Unii oameni se nasc cumva defecţi sau se întâmplă să se „defecteze” undeva pe drumul vieţii lor?
Scriu, în seara asta, în acelaşi parc, pe aceeaşi bancă, sub acelaşi molcom felinar… acelaşi loc în care, în urmă cu tocmai un an, dădeam pe gât, cu intenţia clară de a ucide raţiunea, o sticlă de Martini alb. Şi trăiam experienţa asta…
N-am azi o sticlă de alcool în mână, am rolele în picioare, role cu ajutorul cărora am încercat, într-un maraton de jumătate de oră, să îmi limpezesc gândurile, să le dau o ordine. O clipă am avut impresia că am reuşit, că mersul pe role şi-a îndeplinit rolul de-a detensiona, de-a relaxa şi alunga gândurile împovărătoare. Însă aici, pe banca asta din colţul ăsta pustiu al parcului, mă copleşeşte, pune indubitabil stăpânire pe mine aceeaşi tristeţe pe care o purtam în suflet şi în urmă cu un an. Mă sfâşie pe dinăuntru aceeaşi durere, aceleaşi crâncene aşteptări, aceleaşi iluzorii visuri.
E tristeţea pe care n-o pot aşeza în cuvinte. E prea vie, prea prezentă.
Anul trecut, vroiam să uit. Să mă prefac că nu simt. N-am reuşit. Nu reuşesc nici azi. Nici să uit, nici să mă ridic deasupra ei. Sunt azi aceeaşi şi totuşi alta.
Sunt un om puternic, asta o ştiu. Chiar dacă uneori mi-aş dori să nu fiu.
Dovada e faptul că merg, zi de zi, pe acelaşi drum, al vieţii mele.
Sunt puternică pentru că trăiesc deşi o fac paşind mână în mână cu tristeţea.
Sunt puternică pentru că trăiesc făurind noi şi noi visuri şi cred în ele, iar şi iar.
Sunt puternică pentru că plâng până la epuizare dar, la un moment dar, îmi şterg lacrimile, mă ridic şi merg mai departe.
Sunt puternică pentru că reuşesc să închid în mine ceea ce, de fapt, sunt, şi să arăt lumii ceea ce-aş dori să fiu.
Sunt puternică pentru că cred că mai există şanse chiar şi atunci când toate porţile se închid.
Sunt puternică pentru că, în ciuda loviturilor, nu încetez să simt.
Sunt puternică pentru că mă străduiesc să găsesc fiecărei zile un rost deşi ştiu bine că împlinirea poate veni într-un singur fel.
Şi sunt cumplit de slabă din exact aceleaşi motive.
0
Articol anterior
5 comments
Si scrii … de pe telefon ? 🙂
defineste omul si vei vedea ca la intrebarea asta se cade a avea in vedere suficient de multe aspecte complexe ale cotidianului. si o raportare inevitabila la internalizarea intelegerii acestei denumiri si nimeni nu te va putea contrazice in vreun fel, fara sa se abata de la regulile de baza ale argumentarii. asa ca, versiuni ale solicitarii unui raspuns la chestiunea in tema acestei postari, sunt, functie de subiectii intervievati cu duiumul!
sunt experiente de viata, ea la randu-i un pasager moment spre altceva, ce pot intra in tiparele simtamintelor multor persoane si uite-asa se poate ajunge la o clasificare a raspunsurilor si a multor adepti ai fiecareia dintre clasele ramificate ale raspunsului multiplu.
dilema asta o are oricine! important e ca dincolo de ideea solicitarii definirii acestei idei, sa nu uitam a face toate acele actiuni de care se face raspunzator cel in cauza a fi definit. adica, sa nu uitam a trai, sa fim in viata, dar ea sa treaca pe langa noi, tocmai pt ca nu o traim, gandindu-nela prea multe chestii adiacente traitului.
sa nu uitam, deci! zi excelenta sa ai si nu fii nici optimista fara suport interior, caci devine impropriu, nici pesimista nu ai de ce, caci stii bine ca nu e bine, dar nu mai bine incerci starea de neutralitate?
adica sa nu ai treaba cu ce si daca crezi ceva sau nu anume si stai pe urma cu ideea asta in cap ce-ti afecteaza toate actiunile, caci ghideaza si mananca interior tot ce intentionezi!
zic, mai bine nu te-astepti la nimic, incepi sa faci tot ce vrei sa incepi sa faci si negandindu-te absolut la nimic despre cum va iesi ce faci sau chestii legate de asta! deloc-deloc! faci si te straduiesti sa iasa bine, nu te gandesti deloc anticipativ in sens nici rau, nici bun, faci esti atenta acolo si doar acolo si cata vreme ai rabdare, atentie, concentrare si scapi de ganduri de orice fel, rezultate bune nu au cum sa nu apara, caci ar desfida orice logica, lege a stiintei dovedite.
si rabdare cu rezultatele ce apar. consecventa, repetitia si ambitia de mai bine, perseverenta duc totul catre calea buna-buna! e ce-ti doresc eu, acolo sa gasesti in cautarile tale, Frmshko! 🙂
Atunci când am fost în situaţia ta mi-am pus problema în termeni de libertate şi de dependenţă. Nu mi-a fost indiferent că nu sunt liber şi depind de cineva din afara mea căruia nu-i prea pasă de mine. E o problemă de demnitate personală, până la urmă. Mai doresc ca inevitabilele astfel de bilanţuri (acum un an eram tot aici – ce gândeam atunci?) să îmi dea cu plus, cumva: am hotărât la un moment dat să mă aşez pe un drum şi vreau să constat că merg pe acest drum, cu paşi oricât de mici dar nu stagnez, nu mă întorc, nu rătăcesc.
Nu, nu dau sfaturi. Mă regăsesc în experienţa ta însă încerc să spun câte ceva despre soluţiile care le-am găsit eu. De dragul discuţiei.
(Am încercat să îţi scriu un mail dar yahoo mi-a spus că adresa asta: frmshk_m @ yahoo.com nu e corectă )
Ovidiu, multumesc. Adresa e ok, vezi sa fie scrisa corect, sigur merge.
Atunci când oamenii se schimbă în direcții opuse nouă nu sunt neapărat defecți. Sunt atâția factori care ne influențează și nu ne dăm seama.
A avea așteptări din partea cuiva înseamnă a-l suprapune pe niște gusturi/șabloane. E ca și cum ai pune două petale de trandafir, una peste alta. E prima comparație care mi-a venit în minte, să nu râzi.
Întotdeauna am crezut că relațiile au termen de garanție. Uneori termenul poate fi nelimitat, alteori mai scurt dar asta nu înseamnă că eternitatea nu există.
Din cțte mărgele poți forma un șirag? Dar o viață?
Comments are closed.