Cehia lui Milan Kundera

Îmi place Praga. Îmi place mult Praga. Am văzut-o și iarna, exact de ziua mea, îngropată în zăpadă proaspătă, am văzut-o și vara, în iunie, de la înălțime, dintr-un fel de balon.

Îmi place Praga cea turistică, „Praga care dansează bâțâindu-se sub lumina reflectoarelor”, cu Hrad-ul ei, cu casele cu acoperișuri cărămizii, cu panoramele impunătoare, cu Podul Carol cel veșnic înțesat de turiști, cu piețele generoase, cu berea ei comercială, cu limba cehă care-mi pare grea, cu Vltava plină de lebede, cu străduțele pavate frumos, cu aglomerația și izul ei de poveste, „Praga dornică de aplauze pe scena lumii”… Îmi place Praga, cea pe care eu o cunosc.
Dar, Praga, și Cehia, prezentate de-un ceh sunt cu totul altfel. Băieții din echipa de baloniști cehi participanți la Balloon Fiesta îmi vorbeau de orășele mici (și nu de cele foarte cunoscute, cum e Karlovy Vary), îmi vorbeau de Brno, îmi vorbeau de frumusețile Cehiei, spectaculoase, dar… nu de Praga. Tot așa, scriitorul ceh Milan Kundera, născut la Brno și emigrant în Franța, prezintă o altfel de Cehie. Dincolo de firele principale ale poveștilor lui – și i-am citit câteva cărți în ultima vreme – Incredibila ușurătate a ființei, Viața e în altă parte, Iubiri caraghioase și Ignoranța, tocmai terminată -, povești uneori fanteziste dar cel mai adesea hidoase-n realismul lor, Milan Kundera prezintă o Cehie altfel decât o cunoaștem prin ochi de turist. O cehie frământată de probleme politice, afectată de război, o Cehie cu amprentă comunistă grea, tristă, o țară mică c-o istorie apăsătoare, nu tocmai de poveste, o Cehie a cehilor cuprinși adânc de fervoarea împotriva terorii comuniste, oameni cu o conștiință națională extemă. (în toate cărțile, autorul, de fapt, transmite niște crezuri personale, sunt toate reflecții ale propriilor idei și zbateri)
Cărțile lui Kundera au ceva brutal, dar atrăgător în același timp. Stârnește o curiozitate. O curiozitate de-a afla ce-i dincolo de perdea, ce-i ascuns sub preș, trecut sub tăcere. O curiozitate de-a cunoaște parcursul unui popor, transformările, acelea intime, neexpuse, dar importante. Pune atât de multă pasiune în personajele cărților sale, le insuflă caractere controversate și totuși, perfect firești. Are ceva ce-mi place, naște întrebări și mă pune pe gânduri și-are dreptate, când spune, de exemplu, că nu putem afirma că prezentul pe care-l trăim e bun sau rău, cât timp nu știm spre ce viitor ne duce… Sau, că marile decizii ale vieții le luăm la vârsta tinereții, a ignoranței, că într-o zi știm și înțelegem o mulțime de lucruri, dar e inutil pentru că viața a fost decisă într-o vreme când nu știam…
O zi ușoară să avem!