Trebuie să fiu puternică. Și determinată. Și încrezătoare. Și cu capul pe umeri. Și serioasă. Și matură. Și femeie. Și mamă. Și om capabil să facă lucruri. Să lupte cu balaurii cu multe capete ai vieții. Și să se bucure. Să se împiedice și să se ridice. Și să-și găsească rostul pe lume. Și câte și mai câte…
Însă sunt doar o fată. I’m just a girl (parcă altfel transmite expresia în engleză). Și iubesc florile. În mod special, pe cele de câmp. Ce senzație de plinătate ai când te detașezi de toate și te găsești tu cu tine în mijlocul unui câmp plin de flori colorate. Cât de puternic se manifestă atunci nevoia aceea ascunsă-n noi, de simplitate, de gesturi naive dar senine. Și ce bucurie prețioasă e aceea pe care-o strângi într-un buchețel de flori prinse-n joc una câte una… (pe acestea le-am cules duminica trecută, la finalul unei ture pe munte, una despre care scriu curând. și v-arăt poze mai mult decât frumoase)
(mulțumesc, Diana, pentru poză, mi-e tare, tare dragă. )


4 comments
Si mie imi plac mult florile de camp….
așa, firave și sălbatice, dragele!!! 🙂
Nici nu mi-aduc aminte ultima data cand am cules flori de camp… Ceea ce e cam trist… Si denota ca orasul asta m-a inghitit cu totul!
Și e tocmai ceea ce nu ai voie să lași să se întâmple. Ok, nu sunt câmpuri cu flori prea multe – sau nu știu eu – dar sunt parcuri și zone verzi și posibilități de excursii la periferii… trebuie să fie! 🙂
Comments are closed.