” O minciuna va fi inconjurat deja pamantul in vreme ce adevarul isi mai leaga inca ghetele! ” – zice un vechi proverb.
Suntem inconjurati de oameni.
Oameni care ne-au ajuns la suflet, oameni pe care ne straduim sa-i tinem aproape de noi.
Oameni carora le suntem dragi. Cei care se straduiesc sa ne fie prin preajma.
Sunt oameni de care ne pasa. Mult. Uneori atat de mult incat, atunci cand ne mint, si suntem constienti ca o fac, preferam sa ne minta decat sa ne spuna un adevar care nu ne-ar fi pe plac. Un adevar care ar naste intre noi distante. Sunt oameni de care ne pasa mult si ajungem sa-i mintim, zicandu-ne ca o facem tocmai pentru a nu-i rani… e asta o explicatie plauzibila? Sau, de fapt, mintim pentru ca asa ne e noua, personal, mai comod?
De ce strigam dupa sinceritate cand, de fapt, acceptam cu usurinta minciunile care ne fac sa ne simtim mai bine?
Toti suntem de acord, mai devreme sau mai tarziu, cu minciuna.
Ca e o minciuna ” mica si nevinovata ” sau e una adanc infipta-n uraciune, tot minciuna e.
Si se intampla sa o acceptam, pentru a salva aparente, drept adevarul acela pe care-l reclamam.
In aparenta doar pentru ca, in realitate, stim ca suntem mintiti.
Dar singuri alegem calea asta. De ce?
Pentru ca e mai usor sa acceptam o minciuna calma decat un adevar furtunos?
Adevar care, de multe ori, e greu de digerat, greu de inteles si acceptat.
Mintim. E clar. Unii mai mult, altii mai putin.
Insa toti avem, sau ne gasim, explicatii foarte convingatoare pentru minciunile noastre.
De ce mintim? Pentru ca nu avem curaj sa fim sinceri? Sa acceptam consecintele actiunilor noastre?
Exista, in realitate vreun caz in care se poate aplica sintagma ” scopul scuza mijloacele ” si vreun moment in care minciuna sa fie preferabila adevarului? Exista minciuni ” bune ” sau minciuni mici si mari, cumva, neinteles, asezate pe o scara? Exista minciuni nevinovate si minciuni ce nu pot avea intelegere sau iertare?
Ne place sa fim mintiti? Ne place sa mintim?
Sau o facem doar ” de nevoie „?
0
Articol anterior
11 comments
daca tac melc, am mintit sau n-am mintit? 😀
Hmmm… daca ai stiut si-ai tacut, e de rau! Minciuna scrie pe fruntea ta! Poti s-o duci? 🙂
lol … poate scrie, poate ca nu … da’ decat sa ma trezesc in situatia aluia cu mintea de pe urma, eu tot mai bine tac. 😀
De multe ori tacerea e cea mai buna cale, clar. Da’ asta nu te incadreaza in niciuna dintre categorii, te lasa pe dinafara, de fapt. Si nu cred ca se pliaza perfect pe fiecare situatia…
Sper ca nu te-a suparat comentariul meu de mai sus, era o gluma… ce scrie pe fruntea fiecaruia dintre noi ne priveste, stiu… 🙂
Daca sunt de acord ca Ileana Cosanzeana se marita cu Fat-Frumos si traiesc impreuna fericiti pana la adanci batraneti, inseamna ca am mintit? SI daca persoana cu care vorbesti iti da de inteles „Nu-mi spune adevarul fiindca o sa ma doara, hai minte-ma frumos”?
Si-aci e dificil de zis… dac-ar exista Ilene si Feti Frumosi si-ai mai si crede in vesnicia fericirii lor ar insemna ca esti nu mincinos ci cumplit de naiv! Cat despre partea a doua – minciuna, oricat de frumos ai imbraca-o, tot minciuna e, nu crezi? Ei, de cate ori n-am cerut minciuni frumoase… dar stii cand am putut sa le accept? Doar atunci cand nu mi-am dat seama ca-s minciuni… altfel, adevarul tot isi cere drepturile!
In lumea basmului e adevarat.
In lumea reala, arata-mi o Ileana si un Fat-Frumos si putem analiza cat de mult corespund profilului :). Pentru ca fiintele Ileana si Fat-Frumos din basm sunt idei in realitate.
Hmmm… Ilene exista, clar, si esti si cate un Fat- Frumos… doar ca nu se intalnesc nicicum – :))
Nu crezi ca, fiecarui om i se intampla, candva in viata, sa simta ca a intalnit pe Ileana/Fat-Frumos? Desigur, asta nu te transforma pe tine in partenerul de poveste al personajului… Dar perceptia e in ochii celui ce simte, nu?
De multe ori o afirmatie sau o idee de ansamblu poate fi spusa in mai multe niveluri de intensitate, sub registre verbale diferite.
Cred ca cel mai bun e adevarul in care arati intelegere.
Hmm… adica punem semnul egal intre minciuna si adevar intelegator? Dar atitudinea asta iti ofera doar tie, cel de partea „adevarului – intelegere” avantaje, ce garanteaza faptul ca, de cealalta parte minciuna va fi perceputa tot asa?
Ai un stil de a scrie foarte interogativ. Se aseamana cu al meu :). Arata predispozitia ta catre judecatile de valoare, tendinta de a filozofa. Nimic nu ma atrage mai mult intr-un dialog. Voi reveni cu placere :).
Comments are closed.