” Ochi pentru ochi ” – pe de o parte si ” intoarce si celalalt obraz ” – pe de alta parte.
Cum raspunzi rautatii si ipocriziei? Cu bunatate si cu intelegere, as zice intr-o prima faza. Cand, insa, ipocrizia continua, hranita tocmai din ceea ce-a primit ca raspuns, nu esti indreptatit sa simti, din adancul fiintei, ca trebuie sa raspunzi cu aceeasi moneda? Si, daca simti, de ce nu poti actiona in consecinta?
Asist neputincioasa – uneori o neputinta care, pur si simplu, sufoca – la atacuri de ipocrizie si lipsa acuta de bun simt. Iar si iar. Si tot ce pot sa fac, desi urla in mine furia impotriva nedreptatii, e sa intind si celalalt obraz. De ce? Pentru ca sunt atat de naiva incat cred intr-o „asezare” a lucrurilor care n-are nevoie de razbunare?
E o slabiciune sa nu rasplatesti raul cu rau? Nu pun aceasta intrebare din perspectiva unei lumi ideale unde, clar, raspunsul ar fi „nu”… ci in timpul, in vremurile in care traim, e o slabiciune sa fii bun cu cei ce sunt rai cu tine, chiar in conditiile in care iti dai seama ca bunatatea ta nu le schimba modul de-a privi, de-a face lucrurile?
Primesti o palma, intorci si celalalt obraz si, in loc ca gestul tau sa-si atinga scopul, nu faci decat sa mai primesti o palma… de cate ori mai ” intorci obrazul „?
0
Articol anterior
16 comments
eu zic asa: faptul ca pui acea intrebare demonstreaza ca nu esti in stare sa intorci mereu celalalt obraz … o faci pana la o limita. da’ stai linistita, asta e ceva normal … adica majoritatea face la fel (doar limitele difera). mai raman cele doua extreme … si cine se decide sa traiasca in oricare din ele, stie (mai exact: ar trebui sa stie) sa se descurce cu restul.
cat despre intrebare in sine … cine-i normal (cine-i etalonul pentru normalitate)? nu prea cred ca exista asa ceva … si in conditiile date (adica daca in final oricum eu decid daca e sau nu „slabiciune”), care-i sensul intrebarii? nu cumva e o alta smecherie a ratiunii, menita sa ne reaminteasca faptul ca avem mare nevoie de ea (mai ales ca ne amageste misto ego-ul ca ar fi in puterea ei sa ne faca fericiti)?
hmm… afirmatia ta are o logica, desigur… nu-si pune intrebari un om care n-are incertitudini, nu? limita – uneori mi-ar placea sa o anticipez, parca ar fi mai de dorit sa stii unde te duce drumul decat sa-l cunosti facand fiecare pas. dar ne putem descoperi limitele doar traindu-le, nu?
e o decizie rationala sa alegi traiul intruna din cele doua extreme sau e o stare de fapt, ceva ce te caracterizeaza ca persoana si nu tine de alegeri rationale ci de fel de-a fi?
ratiunea mereu isi baga codita peste tot, asta stim cu claritate… dar e mult spus faptul ca ar putea fi in puterea ei sa ne faca fericiti…
ps – intrebarile mele nu-s intotdeauna ” cu sens „, sunt, ma degraba, razvratiri de-ale mele impotriva vietii…
pai … daca e fel de a fi, inainte de alegere de ce n-a fost? imho e totusi o alegere rationala … chiar daca impulsul/stimulul (care „cere” acea alegere) vine din alta parte … si tocmai pentru ca, pe viitor, ratiunea e cea va incerca sa bage bete-n roate (si deci n-ar „aproba” din start varianta considerata „nepotrivita”). cum am mai spus cu alta ocazie: ratiunea gaseste intotdeauna o scuza (aka iegzista o iesplicatie).
Nu, nu cred ca e o slabiciune! De fapt, eu cred ca e chiar invers.
Nu stiu cata legatura are, dar postul tau mi-a amintit de un citat, conform caruia „Un om cu adevarat puternic este acela care castiga lupta cu sine!”…
Hmm… cati oameni cu adevarat puternici exista, in cazul asta?
humans always struggle to become, ignoring what they already are …
humans wouldn’t have been what they are if they hadn’t struggled to become…
Mda… cine pe cine a inventat, pana la urma?
Lupta exista, e clar, insa, mai ades luptam tocmai pentru a nu fi ceea ce suntem…
„humans wouldn’t have been what they are if they hadn’t struggled to become …” … like Hitler, for exmaple?
ok, e un exemplu extrem … da’ ideea e ca doar in culturile occidentale persista ideea ca trebuie sa lupti, altii (pana sa fie „infectati” de Coca-Cola & Co) au trait bine mersi cu alte idei timp de secole intregi.
ratiunea, ca atu specific speciei in lupta pentru supravietuire, oricum ne impinge inainte … marsul fortat e cu totul altceva.
Credeam ca stiu un pic de engleza, dar se pare ca nu, si imi cer scuze pentru confuzia creata 🙂 Era doar o replica la ce ai spus tu, n_are nici in clin nici in maneca cu Hitler 🙂
@arrowsmaker – dezbatem idei, nu e cazul sa te scuzi. eu consider ca orice efort depus intr-o „devenire” (as in „sa devin un om mai bun”) e contraproductiv deoarece in primul rand e o schimbare/transformare fortata si in al doilea rand creaza un potential negativ (aka lasa un gol in urma). tranformarea „naturala” are loc in urma influentelor externe … dupa un input (input care creeaza un potential pozitiv ce va fi „consumat” in acea transformare ulterioara).
As putea sa gasesc o sumedenie de exemple, dar o sa ma refer doar la cel pe care l-ai sugerat: (as in “sa devin un om mai bun”).
In primul rand, nu poti avea pretentia ca toti oamenii sa fi atins deja limita superioara a inteligentei si intelegerii. Daca accepti asta, probabil o sa fii de acord ca un om oarecare poate avea o perceptie gresita si un comportament in consecinta tot timpul vietii.
La un moment dat, intervine „externul” si omul ala realizeaza cum stau lucrurile, de fapt.
Sugerezi ca este suficient pentru ca el sa devina mai bun??
IMVHO, daca nu lupta sa se schimbe, o sa fie, din acel moment, un alt om.
Constient, dar tot mic…
@arrowsmaker – „toti oamenii” sunt diferiti si orice ar face, tot diferiti vor ramane. „conceptia gresita” e o evaluare la persoana a treia (adica un observator) … (relativ) irelevanta pentru persoana intaia (care, in interior, inca n-a inteles ca are o conceptie gresita … si fara ceva din exterior nici nu va intelege vreodata). cat despre „input, conditie necesara si suficienta” … pai asta ne demonstreaza natura in fiecare zi: nu manaci nu mai cresti ci mori … mananci, vrei nu vrei, cresti. 😉 si nah: daca mananci dublu (lupta), nu cresti dublu decat eventual in greutate. :))
Daca am ajuns sa numim mancatul in exces lupta pentru devenire… cred ca ne-am departat prea mult de topicul articolului si ma vad nevoit sa renunt 🙂
Asta nu inseamna ca nu consider folositor sa ne prezinti in continuare ideile tale, chiar daca nu exista neaparat si o polemica…
@arrowsmaker – ideea conteaza, nu costumul (de clovn) in care-i ea imbracata. in plus, din cate stiu eu, nu scrie niciunde ca „a invata” (inclusiv pentru mine) trebuie sa fie ceva naspa si in nici un caz fun. 🙂
” nu scrie niciunde ca… in nici un caz…” ??!!! I must admit that you’ve lost me, bro… 🙂
Comments are closed.