Doar privesc în urmă, la o distanță de mai mult de zece ani și încerc să răspund la o întrebare – ești aceeași de acum zece, paisprezece ani? De la o vârstă, e tot mai des privitul acesta peste umăr, spre trecut, și-s tot mai multe și dorurile, și întrebările.
Dacă bătrânii trăiesc din amintiri, tinerii și le fac, era un motto al revistei de liceu pe care ne chinuiam cândva, parcă în altă viață, s-o încropim… și nu-i înțelegeam prea bine sensul, aveam impresia, în naivitatea mea, că-s extrem de matură la 18 ani și că viața va fi mereu o clipă a prezentului, trăită plenar. Cei treizeci și patru de ani pe care-i am acum îmi păreau la acea vreme la distanță de ani lumină, ca dintr-o eră în alta. Treizeci de ani era o vârstă… trecută. Și-acum zâmbesc, puțin amar, privindu-mă în oglinda anilor. Toți acești ani, mulți, care au trecut, n-au schimbat ceva esențial la mine, sau ceva esențial a rămas la fel, poate. Dar, cu siguranță, am ajuns să înțeleg ce înseamnă când oamenii, de diferite vârste, reclamă o tinerețe a spiritului. Și la treizeci, și la patruzeci, și la cincizeci sau șaizeci de ani. Pentru că anii aduc experiențe, îmbătrânesc trupul, dar, de cele mai multe ori, spiritul nu ține pasul cu acest mers al lucrurilor.
Dacă mi-e dor de acei ani? Nu în mare măsură. Poate doar prin prisma faptului că nu trăiesc un prezent al împăcării cu sinele și dau trecutului o nuanță mai senină decât ar merita în realitate. Cel puțin, unor ani din trecut. Dar, dacă privesc cu atenție spre ei, aș avea multe să-mi reproșez, ar fi lungă lista cu lucrurile pe care ar fi fost mai bine să le fac diferit. Dintre toate, cred că cea mai mare greșeală mi-a fost teama de-a trăi lucrurile. De-a avea curajul să mi le asum, să mă bucur de ele, să le trăiesc cu adevărat. Și iar râd, dându-mi seama că pot să-mi reproșez același lucru și acum…
Și totuși, de-am putea schimba ceva, am vrea? Voi ați vrea ca ceva anume să fi fost altfel?
13 comments
Aş vrea ca maică-mea să fi zis „NU” la ofiţerul stării civile. :))
ete na. nu era vorba de alții, ci de tine. :))
oricum, NU-ul acela nu era garanția unui DA la care te gândești…
Am încercat şi eu, deh. Doar e vorba de un exerciţiu de imaginaţie. 😀
Da, aş schimba cîteva lucruri. De fapt, schimbînd unul-două probabil n-ar mai fi nevoie de multe altele. Există infinit de multe posibilităţi la un moment dat, dar niciunul dintre noi nu e conştient de asta ATUNCI. Şi alegem în grabă, forţat, în silă, indiferenţi… iar viaţa o ia la vale pînă să apucăm să înţelegem ce-i aia.
De ce mă chinui?! Nu-i cale înapoi, ci numai înainte, iar ce-am ales e bun ales. Vorba vine „bun”…
Sunt inca tanara, nu pot sa iti raspund 😛
tocmai! e momentul să-ți trasezi drumul în așa fel încât să n-ai regrete.. 🙂
Ce straniu..o intrebare asemanatoare mi s-a pus astazi. Nimic n-as schimba. Pentru ca..daca o mica schimbare mi-ar fi schimbat, poate, intreg cursul vietii..si deci n-as fi cunoscut anumiti oameni, n-as fi avut anumite trairi, etc. Nimic..si sunt bucuroasa ca la 25 de ani amarati sa realizez ca da..sunt impacata cu trecutul meu si chiar recunoscatoare..ca lucrurile, cred, duc inspre ceea ce trebuie sa duca..
25 de ani amărâți, copil ce ești!!!
Și totuși, chiar dacă preferăm să ne împăcăm, să acceptăm lucrurile… în sinea noastră tot ne dorim să fi putut să fie altfel. Pe bune acum… ok, înțeleg că a fost musai ca viața să-mi dea niște palme, dar sincer c-aș fi vrut să fie mai puțin zdravene, cu toate schimbările pe care le-ar fi atras după sine…
Nu stiu, Loredana..daca viata nu ti-ar fi dat asa palme zdravene cine stie cat de putin iubitoare de oameni ai fi fost, cat de putin pasionata de viata, de gasirea sensului, cat de putin foc interior ai fi avut, cata forta si curaj..nu stim cum ar fi fost, dar..stiu ca o sa sune egoist acum, dar daca nu luai tu palmele, eu nu as fi avut asa speranta ca dupa ce te-am intalnit si nu as fi invatat sa accept si in mine slabiciunile ce le-am gasit la tine..cumva, vazand din exterior niste rezultate ale palmilor tale..m-ai ajutat sa le accept pe ale mele..in ciuda palmilor primite, frumos model ai iesit, Loredana..sunt clipe cand oamenii se roaga la Dumnezeu sa le dea putere..sa le dea dragoste fata de semeni..sa le dea un sens, sa le dea un semn..si in schimb, El le da palme. Cum altfel sa ..ai toate cele de mai sus?
cum, cum să spui așa ceva? mă faci să plâng la birou!!! :(( eu nu pot fi ce spui tu, tu singură ești, fată dragă! tu ai în tine tăria și capacitatea de-a merge înainte, de-a spera, a crede, a putea…
Nu te-as minti..si nu fac proiectii asupra ta. Accepta ca desi nu-ti vedem tot negrul, toate slabiciunile, toate, toate..totusi, esti un om pretios in vietile multora dintre noi. Asa cum si tu ne iubesti pe unii dintre noi..dincolo de ce nu poti vedea. Tu nu te vezi decat prin propriile lentile fumurii. De aia zici ca nu poti fi ce spun eu..si crezi ca-ti zic cuvinte doar asa..de mangaiere, de compasiune sau de stiu eu ce. Iti spun ce vad, obiectiv. Stiu ca tu iti stii mai bine inima si..luptele si tot.
Hm..imi vine in minte..un citat: „Sa iubesti un om inseamna sa-l vezi asa cum l-a creat Dumnezeu”..sa te uiti la el si sa vezi dincolo de ce a facut lumea din el, viata, suferintele, etc. Sa vezi ce nu s-a spart, ce nu s-a murdarit, ce s-a pastrat..
Cred că aş vrea să fi urmat altă facultate. Jurnalismul nu mi-a servit la mare lucru, şi-n presă aş fi putut lucra oricum. O facultate de limbi străine mi-ar fi deschis alte perspective după ce am emigrat. Dar asta e, atât m-a dus mintea atunci… :))
Şi-mi doresc să nu-l fi sunat pe un anume individ după ce devenise evident că „he’s not that into me”. M-aş fi scutit de-o umilinţă al cărei gust amar îl resimt şi-acum.
În rest, ceea ce mi-aş fi dorit să fie altfel, n-a depins de mine…
Așa, practic, exact ce ziceam… că oricât ne-am spune că tot ce am trăit ne-a dus unde suntem, tot ne dăm seama că sunt lucruri pe care ar fi fost bine să le facem altfel… Greta, perspectivele de care zici… crezi că e târziu pentru ele?
Da, cred că da…aş schimba ceva, mai exact m-aş schimba pe mine. Tot încerc, dar nu prea reuşesc.
Numai bine, Loredana!
Comments are closed.