Mie așa-mi pare această lună, extrem de grăbită. Nici nu apuc să-mi dau seama prea bine că a început, sărbătorind naționalist, că Moș Nicolae deja e plecat de-o vreme și Crăciunul bate la ușă. Pe când se liniștesc un pic lucrurile, deja am sărit în alt an. Cum trece așa de repede, unde aleargă așa?
Oricât mă străduiesc, planurile nu-mi ies în luna decembrie și nu reușesc să țin pasul. Săptămânile parcă sunt zile și zilele parcă-s ore. Scurte și insuficiente. Și toate vin așa, în goană, într-un iureș continuu. Unde să mai fie loc și de magie? Și dacă e magie, că pe undeva se strecoară ea, efectul se pierde în haosul acestei luni nebune.
Am citit o listă frumoasă în Căsuța din poveste și mi-am zis că trebuie să-mi stabilesc și eu una. M-am apucat să schițez câteva rânduri și-am început cu lucruri pe care trebuie să le rezolv – ahh, să nu uit de sortatul jucăriilor pentru târg (un târg de jucării la care va participa Puștiul), să caut un brad în ghiveci, să pregătim ornamente într-o singură culoare, să fac lista de cadouri pentru Puști, să pregătesc cămașa pentru serbare, să trimit covoarele la curățat, să-mi fac timp pentru curățenie semi – generală, să pregătesc mini meniu de Crăciun, să stabilesc câteva activități interesante pentru Marc pentru zilele libere, să mă ocup de Shoebox, să nu uit de listele de copii, să… încă vreo sută de să… m-am oprit când mi-am dat seama că mă împiedic la fiecare pas de senzația de inutilitate a orice plan pentru această perioadă. Singura șansă e… să las haosul să-și facă rolul și lucrurile se vor așeza, cumva, de la sine. Și-o să fie și scrisoare pentru Moș Crăciun în care Puștiul încă crede, o să fie și timp de petrecut împreună, calm și relaxat, o să fie și tot necesarul acela rezolvat, o să fie… așa cum trebuie să fie, nu-mi fac prea multe griji.
Dar oricum, declar luna aceasta nebună. Ce-ar fi să ne aducă Moșul niște timp, nu ar fi cel mai de preț dar? Nici să nu-l ambaleze, să ni-l dea așa, cu sacul. Ne-ar fi de folos? Sau l-am pierde alergând după nimicuri, l-am irosi crezând că-l câștigăm?
0
Articol anterior
5 comments
Ţi-aş da zile de la mine, dar tare mi-e c-ar suna a manea! =))
Vezi că pînă la urmă ai înţeles că lucrurile se aşează ele cum vor, indiferent cîte planuri ai face? Asta e o mare eliberare! 😉
Spor la toate şi mai ales sănătate, amîndurora! %%- :-bd
Păi da, dar… dacă am înțeles, nu înseamnă că am și acceptat, sau că mi-e ușor, sau că nu mă mai agit… mno, numai știu. Și la ce-mi folosește că știu? :))
Mda, sănătate. Mai ales când sunt cu amigdalele cumplit de inflamate și capul pulsează de durere. Dar trece, să fie aceasta cea mai mare problemă.
Degeaba ai maşină, dacă nu-i bagi benzină. Da. 8-|
Ce mă fac eu cu tine… tocmai acum cînd se înghesuie toate unele-ntr-altele, tu pici la pat. Mă rog, de boală – să nu se-nţeleagă altceva. :-” :))
Hai, odihneşte-te cît poţi de mult şi fă-te bine repejor! %%- @};- :-* >:D<
Mno, e obligat și sistemul ăsta imunitar să mai fie… down. Nu-i la alegere. Dar trece, până de Crăciun, toate trec, nu așa se zice?
Se zice, se zice, da’ decît să treacă, nu-i mai bine să treacă… pe lîngă, la distanţă respectabilă? 😉 Alea rele, zic, că de-alea bune ce frumos ar fi să ne împiedicăm cît îi ziua de lungă! 😀
Comments are closed.