Vin românii?!

M-a întristat filmul acesta care e viral pe internet și provoacă controverse. Dar nu pentru că s-ar generaliza și și-am fi toți, ca popor, băgați în aceeași oală cu o minoritate de care ne rușinăm și cu care ne nu place să fim asociați. Cea a romilor. Nu pentru asta. În privința asta știu, după fiecare călătorie pe care am făcut-o, mai aproape sau mai departe, că nu m-am simțit niciodată discriminată pentru faptul că sunt româncă, nu m-am simțit jenată sau tratată în vreun fel anume, nici asociată cu vreo etnie sau alta. Nu, nici în Anglia, deși am fost de mai multe ori. Poate e pentru faptul că oamenii, individual, nu-și formează părerile după ceea ce transmite mass media, ci mai degrabă după ceea ce întâlnesc sau cunosc personal.
Una dintre surorile mele locuiește de mai mulți ani în Anglia. Lucrează într-o grădiniță. Are prieteni, cunoștințe, de toate națiile. E unul dintre acei oameni care au făcut școală în România, însă au simțit că locul lor e în altă parte. Pentru ea, Anglia e locul în care se simte confortabil emoțional, acasă. Și faptul că e româncă nu-i deloc un stigmat pentru ea. Cum nu e nici pentru mine, ca vizitator în alte colțuri de lume, cum nu e nici pentru milioanele de oameni care și-au făcut un rost în alte țări. Care sunt doar oameni, ca orice altă nație. Ce sens ar mai avea să spun despre acea parte a românilor care excelează în diferite domenii și a căror merite sunt recunoscute și apreciate? Partea aceea mare de români, despre care, din câte înțeleg, se va vorbi în următoarele părți ale acestui documentar. Așa că, generalizarea nu există, de fapt. Doar ne supărăm când suntem asociați cu ceva care nu ne place.
Documentarul m-a întristat tocmai pentru că prezintă o realitate. Doar o parte a unei realități, desigur, chiar una mică, procentual. Și da, e separată de tot ceea ce-ar putea să mai îndulcească din impresia primă pe care o poate produce oricui vizionează documentarul, dar tocmai aceasta e ideea, încearcă să scoată, brutal și insistent, în față o anumită realitate. Aceea e acum, în acest film, în rol principal, deci clar montajul nu putea să fie unul mai puțin dur.
Prezintă o realitate a vieții de zi cu zi. Oamenii aceia, romii, chiar trăiesc în acele condiții îngrozitoare și ceea ce e prezentat de la Baia Mare în documentar, pe mine m-a făcut să mi se ridice părul pe șira spinării. E absurd și nedrept și nici măcar acolo, în lumea lor, nu putem generaliza și spune că își merită toți soarta și modul în care trăiesc, că toți sunt răi și hoți și nespălați și așa mai departe. Nu, nu sunt de acord. Copiii aceia n-au ales ei să se nască acolo, să fie privați de minimul de normalitate (uitați-vă la fetița din poza de mai jos, parcă e o păpusă, pentru ea e drept?). Faptul că ajung adulții care ajung… care sunt șansele lor? Chiar putem, noi, care ne naștem, mai mult sau mai puțin, favorizați de viață, în condiții pe care le considerăm firești, beneficiind de confort fizic și psihic, să-i judecăm, blamăm și pune la zid? Și… asta facem.
În plus, sunt mulți romi care se zbat pentru o viață mai bună. Romi cinstiți. Dornici de școală. Romi care reușesc. Din păcate, un procent mic, comparativ cu numărul celorlalți, cei care trăiesc de pe o zi pe alta, în mizerie, cum se prezintă în film. Și totuși, generalizarea tot nu-și are locul.
Mă gândesc la mulțimea de copii romi cu care am intrat în contact în campania Shoebox și la mâinile lor întinse către mine, să primească pachetele. Hainele lor murdare, mucii atârnând, mirosul înțepător, cutiile de Shoebox frumos ambalate care-au ajuns în noroiul de pe stradă… și tot nu-i pot judeca. Mai degrabă mă simt vinovată că n-am capacitatea să fiu un factor al schimbării. Că-mi dau seama perfect că schimbarea în bine în ceea ce privește romii din România, e o muncă titanică, de durată și nu poate fi făcută nici prin izolarea lor, nici prin lepădarea de ei, nici prin impunerea cu forța a unor reguli.
Care e soluția? Nu știu. Ca de obicei, la teorie suntem ași, practica ne pune la pământ. Dar cred că n-ar trebui să ne simțim chiar așa ofticați pentru acest film.

PS. Personajul Alex, e chiar un artist. Are fler, are intuiție, e isteț. Mă mir că nu i-au ieșit lucrurile mai bine. Dar cred că e optimist, oricum, și are încredere că o să reușească.