Shoebox Baia Mare 2014

by loredana
4 comments

A trecut în goană, pe lângă noi, un an întreg, ne-aflăm într-o altă lună decembrie, în plină campanie Shoebox. A crescut așa de mult și așa de frumos această campanie încât îmi pare că orice aș mai spune eu, n-ar fi nimic nou sau neștiut. Și-n același timp, știu perfect că povestea e de fiecare dată alta, nouă, bucuria importantă și experiența personală, chiar dacă e la nivel de zeci de mii de cutii dăruite.
Shoebox. Cutia de pantofi umplută cu daruri pentru copii, scriam aici prima oară despre acest proiect. O poveste incredibilă pornită în anul 2007 la Cluj, într-o familie unde părinții au vrut să-și învețe băiețelul să facă o faptă bună… din acel punct lucrurile s-au rostogolit frumos și într-un mod năvalnic, formând un bulgăre în continuă creștere. De la o cutie de pantofi s-a ajuns la un număr de peste 30.000 de cutii dăruite în campania din 2013. 12 țări, 77 de orașe, 137 de centre de colectare, peste 200 de voluntari implicați. Impresionabil, frumos și, cumva, doar firesc, așa cum ar trebui să fie lucrurile.
Anul acesta, în Baia Mare, alături de mine au decis să se implice în proiect un grup de tineri entuziaști și dornici să ajute, de la Rotaract TEAM Baia Mare. Vom avea, așadar, trei locații de colectare Shoebox, descrise în afișul de mai jos, una pe care o voi coordona eu și încă două locații noi, coordonate de voluntarii Rotaract.

shoebox baia mare 2014

Mecanismul e extrem de simplu, nu e musai să fie extrem de costisitor, important e doar ca lucrurile puse în cutie să fie în stare impecabilă și să fie utile, necesare, să aducă bucurie unui copil. Așadar, o cutie goală de la o pereche de încălțări, hârtie frumoasă pentru ambalat cutia – capacul și corpul cutiei, fiecare separat -, câteva lucruri puse acolo pentru un copil și aducerea cutiei la unul dintre centrele de colectare. După încheierea perioadei de primire a cutiilor – 1 – 15 decembrie – noi ne vom ocupa ca ele să ajungă la beneficiari, copiii.
Știu că e doar o picătură într-un mare ocean, știu că nu schimbăm o lume, sau un sistem, că nu facem viețile acelor copii mai ușoare în esență… dar tot e mai mult decât nimic. Și, cu fiecare om nou care se implică în proiect, cu fiecare cutie nou adunată la acel număr de zeci de mine deja, mie-mi pare un plus. Un plus de omenie, de lăsare la o parte a indiferenței, de implicare. Poate așa, cu pași mici, devenim (mai) atenți în jur, la cei mai nevoiași decât noi, mai conștienți, mai deschiși. Nu ne putem îndrepta spre o lume mai bună… stând pe margine, nu? 
Idei despre ce-ar putea fi pus în acele cutii?

  • dulciuri (ex.ciocolata, biscuiti, napolitane), dar NU ceva perisabil (ex.banane, portocale, iaurt)
  • articole școlare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva
  • jucării potrivite pentru vârsta și sexul copilului
  • produse de igienă personală: perie și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș, absorbante (în fiecare an am observat că fetele aveau mare nevoie de așa ceva)
  • o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (ești liber să pui datele tale de contact și să păstrați legătura și pe viitor)
  • articole de îmbrăcăminte: un fular, căciulă, ciorapi groși, mănuși sau orice altceva de acest fel, nou sau purtat dar care să arate bine, să nu fie rupt, pătat sau deteriorat
  • poate o lumânare parfumată care să le amintească și lor de mireasma Crăciunului, însă fără chibrituri, nu cumva copiii să facă vreo ispravă… Lumânarea nu trebuie să fie neapărat ceva “fancy”, ci una “folosibilî” (mulți dintre ei NU au nici măcar curent electric)
  • orice alt cadou de care știți că s-ar bucura copiii voștri sau de care v-ați fi bucurat voi dacă erați în locul lor
0

S-ar putea să-ți placă și

4 comments

Felicia 3 decembrie 2014 - 08:48

Eu nu stiu unde s-a nascut campania astasi, senzatia mea e ca, totusi, in Romania a fost adusa de undeva. Prea putin important acest aspect. Ce vreau sa spun e ca, in urma cu cativa ani am primit eu insami, vreo 3 Craciunuri la rand astfel de cadouri venite din Norvegia. Normal, in comparatie cu ei noi suntem saraci. Ce m-a surprins intotdeauna in mod placut a fost modul cum au fost selectate produsele, cam cate ceva din tot ce ai scris tu in articol, cu accent pe produse de igiena ( asta e, ne-o meritam avand in vedere consumul de sapun pe cap de locuitor), prosoape, caciuli, joculete sau mici jucarii de plus, ceva dulce, la modul simbolic, practic, fiecare categorie descrisa de tine era prezenta cu ceva, cu accent pe utilitate. Era clar ca, cadourile erau gandite de adulti la modul practic, nu doar sa umple cutiile cu fie ce-o fi.
M-as bucura ca si adultii nostrii sa fie atenti la astfel de detalii, atfel copiii carora vrem sa le facem bine ar putea sa se agite de la prea multa ciocolata( situatie ca se intampla an de an in centre de plasament, unde nu si le pot pastra, deci le mananca-toate dulciurile venite de la domni si doamne care cred ca, saracii, doar de ciocolata duc lipsa).

0
Loredana 3 decembrie 2014 - 20:12

ufff, îți scrisesem un răspuns așa de lung și s-a pierdut… :)))
mno, ideea e că… shoebox nu e o idee originală și nici nouă, știu și eu un shoebox în state, la nivel mare… însă nici nu e cazul, e genul de chestii care e bine să fie copiate cât mai mult… :))
altfel, da, avem de învățat faptul că atunci când dăruim ceva, nu trebuie să dăruim ceea ce noi am vrea să aruncăm… ci lucruri așa cum ne-ar plăcea să primim… am primit multe cutii impecabile, cu lucrușoare noi, de calitate, cu atenție la detalii, să fie și utile, să producă și bucurie, am primit și zeci de cutii cu… jucării strictate, îmbrăcăminte extrem de uzată și alte chestii… mă pregătesc mental pentru zilele de sortare, deja… 🙂

0
Felicia 4 decembrie 2014 - 11:09

Ideea e minunata si faptul ca sunt oameni ca voi care sa o duca la capat, e inca si mai minunat. O singura remarca as mai avea: Cutiile pe care noi le-am primit ( si acum ma intreb de ce biserica la care au ajuns ni le-a dat noua?!) aveau specific sexul si categoria de varsta al celui/celei careia I se adreseaza pachetul respective. Mi se pare foarte important de specificat.
Va felicit si va doresc mult succes si multe alte initiative frumoase duse la bun sfarsit!

0
Loredana 4 decembrie 2014 - 15:05

Da, exact așa le etichetăm. Etichete albastru pentru băieți, roșu pentru fete. Cu patru categorii de vârstă… 2 -4 ani, 5 – 9 ani, 10 – 14 ani și 15 – 18 ani… 🙂

0

Comments are closed.