Azi. Copii…

by loredana
8 comments

” Să uităm de alean şi nostalgie,
Să uităm de-a zilelor nevoi –
Hai, iubito, în copilărie
Şi copii să fim, iar, amândoi.

Tu să porţi rochiţă şi fundiţe –
Eu să port, din nou, pistrui pe nas…
Tu să faci, în obrăjori, gropiţe –
Când îndrug prostii, cu-necat glas.

Şi, păşind, timizi, pe cărăruia
Ce ne duce-n locul nostru-ascuns,
Cu arbuşti de iasomii şi tuia,
Să cătăm la întrebări răspuns.

Despre ce vom face, ce vom drege,
Amândoi, când vom ajunge mari,
Ce cărare-n viaţă vom alege –
Când, în lume, vom fugi, hoinari.

Să croim la planuri fanteziste,
Printre sărutări, vorbind în gând…
Trupul tău, firav, să nu reziste
Când în braţe te-oi lua – flămând

De iubire – făr’ să ştiu ce este –
Dar, cu gravitate, să rostesc
Vorbe, învăţate-ntr-o poveste,
Ce sunau aşa: „ştii, te iubesc!”

… Hai, iubito, în copilărie –
Să fugim de griji şi de nevoi
Şi să nu ne-ntoarcem din pruncie –
Niciodată, dragoste, înapoi… ”

 poezie de Boris Ioachim

Frumuşică, nu? Ca o adiere de prospeţime, de zâmbet şi de dor. Dor de copilărie.
Eu n-am avut timp să fiu copil. Prea ocupată să cresc mare, trenul meu a uitat să stea în gara copilăriei… doar a trecut în fugă pe acolo.
Dar am voie să fiu copil acum, nu-i aşa? Am voie să îmi las sufletul îmbrăţişat de emoţii, să mă îmbăt cu parfum de uimire şi neaşteptare, să primesc cu inima deschisă darurile vieţii. Să mă bucur de ele. Şi să mă joc, da!
Bucuraţi-vă şi voi cu mine. Sau jucaţi-vă, cum vreţi.
Să vă fie bine. De totului.
🙂

0

S-ar putea să-ți placă și

8 comments

Călătorie prin timpuri | Ţara vorbelor în vânt 26 septembrie 2011 - 10:44

[…] tiberiu, silavaracald, rokssana, pandhoraa, rabinu’, sandman, vlad, madi si onu, daniel, ecoul tacerilor Share this:TwitterFacebookLinkedInLike this:LikeBe the first to like this post. This entry was […]

0
old an 26 septembrie 2011 - 17:39

Da. Cand nu mai suntem copii suntem….. zice un d’ala destept.
De fapt e bine sa fii copil atunci cand esti.

0
frmshk 27 septembrie 2011 - 12:08

Sau atunci cand poti?

0
old an 27 septembrie 2011 - 18:29

Esti cand poti, deci esti cand esti…

0
a-z 26 septembrie 2011 - 19:28

legea burghiului montat invers!
in ideea traitului! frumos si in stilul 🙂 tratat subiectul! sa binedispuna!
iarasi de bine! peste tot! 🙂

0
frmshk 27 septembrie 2011 - 12:09

mai sus si unele ramane nemontate…
bine si tie…

0
Cristian 27 septembrie 2011 - 06:00

trecut-au anii peste noi cu tot atatea anotimpuri si-n fiecare-am regasit copilul inocent din noi jucanduse-n aceleasi locuri, aceleasi jocuri, cu alti copii la fel de inocenti ca noi in vremea anilor de inceput cand copii frumosi eram si noi …

0
frmshk 27 septembrie 2011 - 12:10

😀
si ne regasim cu cat trec anii, da? si toate-s vechi si toate-s noi…
zi faina!

0

Comments are closed.