Mă gândesc că aș putea să joc un rol sau mai multe și să fiu mereu așa cum și-ar dori alții să fiu. Mi-ar și ieși, știu bine. Uneori aș confunda chiar rolurile cu realitatea, mi s-ar părea că sunt…
Dragoste
-
-
Uneori zborurile sunt (în)frânte. Și aripile rănite. Inima se face mică-n piept, de frică, de neresemnare, și tace. Însă speră. Că rănile se vindecă, că cicatricile ajung să nu mai doară. Că dorul de zbor rămâne viu și vine o…
-
M-am născut în Maramureș, dincolo de deal, în capitala Maramureșului istoric, orașul aflat acolo unde se agață harta în cui, Sighetu Marmației. Am crescut la bloc, printre betoane, într-o vreme în care viața la țară era încă autentică și știu…
-
Da, asta-mi doresc să fac, ca mamă, asta mă străduiesc. Să-l învăț pe Puști să zboare. Nu la propriu, deși, și-acolo, dacă-și va dori, voi fi alături de el să-l sprijin și să-l încurajez. Mi-ar fi drag să iubească zborul…
-
Uit lucrurile care mă bucură. De prea multe ori, pierdută în iureșul vieții, uit lucrurile care-mi picură entuziasm în vene, în suflet. Entuziasmul, acest drog atât de necesar, care pune lucrurile în mișcare, înspre creștere, care îmi oferă motivație și mă…
-
Discipolul spune: ‘Sunt deznădăjduit. Ce ar trebui să fac?’ – ‘Încurajează pe alții‘, îi răspunde Maestrul. E ceea ce mi-a scris cineva, ca și comentariu, pe facebook, cu ceva vreme în urmă… Și apoi, tot la asta m-am gândit. Mi-am…
-
E gândul care-mi stăruie în minte zilele acestea. Nu scriu prea mult, poate e primăvara de vină pentru tăcerea strecurată din suflet în taste. Tac, însă vorbesc cu mine, cu florile care-au nins prin parcuri, cu oamenii asupra cărora nu-mi…
-
Citesc pe facebook, într-un citat dintr-acela, motivațional și nu prea. Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică? Îmi stăruie în minte această întrebare și încerc să-(mi) răspund la ea. Ce aș face dacă nu mi-ar fi frică? Probabil că…
-
(așa, de luni dimineața, o porție dulceagă de emoție, să îndulcim un pic mersul prea cerebral al vieții de zi cu zi!) Ceea ce trăim azi se transformă în amintirea de mâine, un fel de hrană pentru suflet de care…
-
Suntem o nație de deprimați. Scrie cineva într-un comentariu la acest articol al Ioanei. Nu pot, nu am cum să rămân indiferentă la acest subiect atât de sensibil și-am ales să răspund articolului ei tot cu un articol, nu cu…
