Entuziasmul, acest drog necesar

Uit lucrurile care mă bucură. De prea multe ori, pierdută în iureșul vieții, uit lucrurile care-mi picură entuziasm în vene, în suflet. Entuziasmul, acest drog atât de necesar, care pune lucrurile în mișcare, înspre creștere, care îmi oferă motivație și mă determină să fac. Lucruri.
Mersul pe bicicletă. Vântul în păr. Coborârea unui bulevard scăldat în soare. Senzația de libertate. Intimă, personală, adâncă. Senzația de senin. Pedalatul spre o stare de bine greu de pus în cuvinte. Bucuria pe care o simt de fiecare dată când cineva-mi mai cere sfatul pentru a-și cumpăra o bicicletă. Emoția copleșitoare când sunt în fruntea coloanei de bicicliste care traversează orașul în ziua SkirtBike.
Urcatul pe munte. Efortul fizic epuizant, gândurile înnegurate intrate-n panică, pierzându-se în fața trăirii. Frumusețea naturii, plinătatea, trăirea intensă, curată, scăpată de filtrul prea aspru al rațiunii. Și-apoi frumusețea perfectă a muntelui, a crestelor înalte care îmbrățișează cerul, a vântului care mângâie pădurile. Bucuria unui timp în care sufletul și mintea se detoxifiază de cenușiul vieții de zi cu zi.
Mâna Puștiului în mâna mea, dimineața, în drum spre școală. Seninătatea lui în orice moment, lipsa de gânduri întunecate, puterea lui de a se bucura de tot ce-i în jur. Modul în care numără entuziasmat păsărelele înșirate pe cablul de curent electric. Sau mirarea față de tot ce-i nou și interesant. Sau curiozitatea. Sau joaca nesfârșită, din te miri ce… pietricele din parc, personajele imaginare.
Oamenii dragi, foarte aproape, puțini la număr, de-abia de un numărat pe-o singură mână, dar atât de mult parte din ceea ce sunt. Oameni care mă învață despre încredere și drum care continuă, mai drept, mai încurcat, dar continuă. Despre lucruri mici, dar mari totodată, importante, detalii care schimbă ceva într-un fel de-a gândi, de-a simți.
Satisfacția lucrului bine făcut. Timpul în care mă implic în proiecte care necesită energie și determinare și implicare sută la sută și ies. Ies bine. Mulțumirea aceea, după ce fac ceva care îmi place și aduce un plus și altora, face bine, schimbă ceva. Muncă multă, dar justificată. Învățare și sentimentul că mereu mai e ceva nou de aflat, că drumul duce tot spre mai mult și mai mult.
Uit. Dar îmi reamintesc din când în când. Și scriu. Ajută, e doză de drog necesar.