Valiza cu scrisori

(așa, de luni dimineața, o porție dulceagă de emoție, să îndulcim un pic mersul prea cerebral al vieții de zi cu zi!)

Ceea ce trăim azi se transformă în amintirea de mâine, un fel de hrană pentru suflet de care nu prea ne putem lipsi. Citisem pe undeva, de curând, o întrebare de genul – dacă ar trebui să alegi între a-ți pierde toate amintirile și imposibilitatea de a-ți face alte amintiri noi în viitor, la ce ai renunța? Destul de grea întrebare, nu?

E drept, prezentul e cel pe care trăim și trebuie să-l valorificăm, dar dacă prezentul nu ne-ar fi plin, nu am aduna nici amintiri valoroase în valiza timpului. Și unele amintiri au așa un parfum aparte. Chiar dacă le păstrăm în unghere retrase ale minții și n-avem prea des drum pe acolo, să le retrăim, revin ele din când în când și ne sunt prețioase, un fel de bijuterii care nu se măsoară în greutatea în aur, ci-n momente importante, valoroase.

Acum doi ani, când împlinisem 33 de ani, îmi dorisem un cadou aparte de ziua mea. Scrisori multe, scrise de mână, pe hârtie. 33, ca și vârsta pe care o împlineam. S-au aliniat atunci planetele, de fapt, niște oameni speciali le-au aliniat și cutia mea poștală a fost greu încăpătoare pentru cele peste 70 de plicuri pe care le-am primit.

La vremea aceea, le-am așezat într-o cutie și-n doi ani m-am întors de câteva ori la ele, lăsându-le să-mi mângâie sufletul. Mi-am tot dorit să le ofer un loc aparte, mi-am imaginat un album foto în care să le așez, să aibă fiecare plic locul lui… nu mi-a ieșit.

Azi m-am întors iar la cutia cu scrisori și le-am revăzut pe fiecare în parte. Fiecare plic, fiecare felicitare, fiecare scrisoare, fiecare vedere, tot. Zeci de gânduri senine îndreptate către mine de oameni din toate colțurile Europei. Oameni mulți pe care-i știu, oameni pe care nu-i știu, dar care mă știu ei, de-aici, de pe blog, sau prin intermediul altor oameni. Oameni care atunci, în ianuarie 2014, și-au rupt din timpul lor să-mi scrie mie cuvinte frumoase pe o bucată de hârtie, o felicitare sau o carte poștală. Oameni cărora le sunt și azi recunoscătoare și le mulțumesc, așa, cu fiori direct din suflet.

În ianuarie a acestui an, la altă aniversare și mai rotundă, a celor 35 de ani, fetele mele mi-au făcut cadou o valiză personalizată. O valiză pentru amintiri, umplută la refuz cu drag și emoție și prietenie. Și-am simțit azi că acolo e locul plicurilor mele. Amintirea prețioasă a unei zile de naștere tare specială, într-o valiză cel puțin la fel de specială.

V-arăt câteva dintre comorile din valiza mea. Că prea mi-s dragi, prea îmi bucură sufletul și prea-s faine, ce mai!
Hai, să avem o săptămână bună, cu seninătate.